ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare:13 Aug. 2018
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adj. Rev. Luceafărul
Publicat: 16 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE
©Cosmina Marcela Oltean,  ©Rev. Luceafărul

Brâncuşi – o viziune asupra reprezentării care a redefinit conceptul de sculptură

Toată arta modernă se îndepărtează de natură, de redarea fidelă, de real. Aşa cum afirma Constantin Brâncuşi, a fi real nu trebuie să fie echivalent cu redarea realistă. Aceasta a fost ideea centrală a operei sale, cea care l-a transformat într-un artist controversat al vremii sale, dar care a contribuit enorm la evoluţia sculpturii. Brâncuşi credea că o lucrare care reproduce natura nu poate fi altceva decât o copie. Pentru el frumuseţea sculpturii nu stătea în reproducerea formei fizice, ci în capacitatea de a releva ochiului ceva din esenţa subiectului, ceva ce altfel era invizibil[1]. Credea cu tărie că adevărul se poate reprezenta şi altfel decât copiind natura. Toată viaţa a gândit şi a acţionat în modul său propriu, mai ales în artă. Încă de la început a ales o cale diferită de cea bătătorită a academinsmului, o altă cale decât cea a predecesorilor. Respingând academismul tradiţional a făcut primul pas către nou, către modern, dar a făcut mult mai mult decât atât: a contribuit la construirea conceptului de modernism reductiv şi non-reprezentaţional.

Brâncuşi nu şi-a dorit să impresioneze prin realism, ci să ne facă să cautăm mai mult, dincolo de suprafaţă. Brâncuşi a trecut dincolo de convenţiile din arta vremii sale modelând forme care cu greu sugerau ceea ce prezenta titlul. Însă artistul spunea că exact asta era ideea şi că tocmai acest fapt îi transformă opera în sculptură sinceră. Sculptorul credea că ceea ce definim drept real nu e de fapt legat de forma externă, ci esenţa din lucruri le fac pe acestea reale. “Când vezi un peşte, nu-i aşa că nu te gândeşti la solzii lui? Te gândeşti la iuţeala lui, la corpul lui scânteietor pe care-l vezi plutind prin apă. Ei bine, chiar aşa am încercat eu să exprim. Dacă i-aş fi făcut aripioare, ochi şi solzi, i-aş fi oprit mişcările şi ţi l-aş fi înfăţişat printr-o mostră sau o formă a realităţii. Eu vreau doar sclipirea spiritului său”[2], spunea sculptorul. Respinsă şi criticată la început, sculptura lui Brâncuşi era total diferită de orice fel de sculptură cu care erau obişuiţi contemporanii săi şi nu semăna cu nimic din istoria artei de până atunci. Însă decizia fermă de a creea sculpturi non-figurative, a fost alegerea sa artistică, care apoi a devenit crezul artei sale. Pentru cei care considerau că priceperea unui artist constă în gradul de redare cât mai fidelă a realităţii, ceea ce propunea Brâncuşi li se părea ridicol[3]. Însă chiar şi aşa, Brâncuşi a vrut să provoace o schimbare în lumea artei şi în special în modul în care lumea se raporta la sculptură. Viziunea lui Brâncuşi s-a impus în aşa fel încât a schimbat modul în care generaţiile următoare au făcut şi au privit arta.

Să nu uităm totuşi că la momentul când ajunge la New York, acolo se manifesta spiritul Dadaist, iar protagonişti erau doi pictori francezi: Marcel Duchamp şi Francis Picabia, care au avut o influenţă decisivă asupra artei americane din secolul XX. Demersul lui Duchamp a revoluţionat arta. La el, problema lipsei de formă a fost pusă în discuţie într-un mod radical. Duchamp şi arta practicată atunci în America au avut o influenţă evidentă asupra lui Brâncuşi. Atât Duchamp cât şi Brâncuşi au ajuns la concluzia că ceea ce contează în artă este esenţa subiectului reprezentat şi ideea. Pe acest considerent se fundamenta ulterior, prin anii 1960, arta conceptuală, care punea accent pe idee şi pe substratul filosofic. Duchamp şi Brâncuşi au contribuit la conturarea viziunii artistice conceptuale şi nu numai. Au influenţat mişcări artistice şi multe generaţii de artişti. Un lucru e sigur: în ceea ce priveşte arta românească, Brâncuşi este primul şi mult timp singurul artist pe care să-l putem integra conceptualismului. Prin sculptura sa abstractă şi filosofică, Brâncuşi îşi întrecuse cu mult contemporanii. El gândea şi vedea atât de departe în timp, până în zilele noastre.

Azi, Brâncuşi a intrat în canon, fiind unul dintre cei mai importanţi sculptori ai secolului XX. Arta sa are ecou şi-n zilele noastre. În luna mai a acestui an, vestita casa de licitaţii Christie’s din New York a vândut “La Jeune Fille Sophistiquée” pentru suma record de 71 de milioane de dolari, sculptura devenind cea mai scumpă operă semnată Brâncuşi vândută vreodată la licitaţie. „Muza adormită”, s-a vândut la licitaţie anul trecut, tot pe 15 mai, cu peste 57,3 milioane de dolari. Opera lui Brâncuşi stă la loc de cinste în marile muzee ale lumii: la Centre Pompidou, Tate Modern, la Metropolitan Museum of Art şi nu numai, iar o serie de 11 sculpturi din opera sa sunt în prezent atracţia principală a unei noi expoziţii deschise pe 22 iulie la Museum of Modern Art, care poate fi vizitată până în februarie 2019.

Note:
[1] https://www.artsy.net/article/artsy-editorial-constantin-brancusi-brazenly-redefined-sculpture, articol de Kaitlin Macholz
[2] Sorana Georgescu-Gorjan, Aşa grăit-a Brâncuşi, Ed. Scrisul Românesc, 2012
[3] https://www.artsy.net/article/artsy-editorial-constantin-brancusi-brazenly-redefined-sculpture