Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion Istrate

Cenaclul literar „Radu Stanca” – Medalionul literar « MIHAI EMINESCU și A.I. CUZA »

Primit pentru publicare: 09 Ian. 2019
Autor: Liliana DEREVICI, Cluj – Napoca
© Liliana Derevici, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Luna ianuarie fiind aceea în care s-a născut marele nostru poet național MMIHAI EMINESCU, ședința de astăzi 9 ianuarie 2019, prima din acest an calendaristic a Cenaclului literar „Radu Stanca”(preşedinte Al.Florin Ţene ) din cadrul „Centrului multifuncțional de servicii integrate pentru vârstnici nr.2” din Cluj-Napoca, patronat de Liga Scriitorilor Români, așa cum este tradiția, întâlnirea  i-a fost dedicată acestui mare geniu, M. Eminescu. Programul a fost coordonat de distinsa doamnă prof. ANTONIA BODEA, care a deschis medalionul literar urmând alte două expuneri, ale d-nei  prof. ELENA LUCIA LOCUSTEAN și a domnului prof. VASILE SFÂRLEA. La discuții a participat și d-na ec. MARIA SOMEȘAN, membru în „Liga scriitorilor Români”. Deși numărul celor prezenți nu a fost mare, tema a stârnit un interes deosebit.

Prima prelegere despre Eminescu a fost ținută de doamna prof. ANTONIA BODEA care a plecat de la valoroasa broșură „Cultură și credință” redactată de Zoe Dumitrescu Bușulenga, mare istoric, critic și estetician literar în care se dezbate problema importanței culturii și a credinței în susținerea culturii și problema eticii și moralei actuale care se datorează și lipsei de cultivare a tradiției și a culturii în general, superficialitatea în tratarea educației, libertatea prost înțeleasă. Problema orientării lui Eminescu la religie a fost supusă unor opinii diferite, pro și contra. Eminescu fiind considerat nu doar un talent ci un geniu care este aplecat spre setea de cunoaștere care l-a determinat să caute în diferite domenii pentru a-și explica sensul existenței umane. Autoarea acestei broșuri vine cu argumente foarte serioase în ce privește religiozitatea sa, plecând de la biografia lui Eminescu, de la familia sa religioasă, surorile mamei sale fiind călugărițe, una chiar stareță la o mănăstire din Moldova, zonă renumită pentru ortodoxia românească. El este îndrăgit de preotul satului din Ipotești care îi dezvăluie tainele credinței, el urmând să citească mult din biblioteca tatălui său, formându-și o informație și manifestând curiozitate asupra credinței. Un alt profesor al formării spirituale îl reprezintă echilibrul, armonia naturii de care s-a simțit atras. Apoi trebuie menționat că el ajunge bibliotecar la Cernăuți, având informație și deschidere asupra culturii, cercetând cărți vechi și foarte valoroase. Ajuns adolescent cutreieră țara și cultivă dragostea față de patrie, respect și admirație față de tradiția populară. Urmează Universitatea la Berlin și Viena, deși nu o termină, acumulează din toate domeniile-istorie, filozofie, astronomie, drept, astrologie, științe economice care îi conferă o deschidere vastă, însetat de cunoaștere până aproape de absolut. Spirit romantic este preocupat în special de filozofie, de Schopenhauer, filozofie pesimistă care nu vede scopul existenței, de Kant cu problema relativității timpului și a spațiului. Această idee este exemplificată în romanul „Sărmanul Dionis”, unde apare și ideea religiozității lui Eminescu. Și în “Luceafărul” apare imaginea cosmică, a călătoriei în cosmos, preluată de la scriitorii germani Jean Paul Richter și de la Kant. O altă idee este că nu există genii care să nu fie credincioși, cei care îl consideră pe Eminescu ateu, văd problema foarte superficial. Are două poezii intitulate „Rugăciune”, care este argumentul cel mai pertinent al credinței lui, al nevoii lui Eminescu de a se regăsi, de a-și regăsi credința din copilărie, poezii închinate Fecioarei Maria pe care o cheamă să-l salveze în bătălia pe care o duce cu sine. Apoi fiind bolnav, este internat și se spovedește unui călugăr, simțindu-se împăcat cu sine, cere să fie înmormântat când va trece în cealaltă lume, la malul mării lângă o mănăstire de maici asemănătoare mănăstirii unde era stareță sora mamei sale pentru ca acolo să audă cântând :„Lumină lină”. În concluzie este absurd a se spune despre Eminescu că era un ateu.

A doua prelegere a fost a doamnei ELENA LUCIA LOCUSTEAN care a vorbit despre dragostea de țară, limbă, neam a lui Eminescu, despre iubire din punctul său de vedere, aceasta fiind calea pentru a atinge absolutul. Domnia sa a recitat din memorie multe versuri ale lui Eminescu. El nu condamnă iubirea erotică, o duce la paroxism, transmite întregului univers acea iubire. Când iubirea este împărtășită întreg universul vibrează cu cei doi. Natura, codrul sunt predilecte iubirii. O altă idee este că, cu cât lumina este mai mare și întunericul, adâncul este mai mare, idee regăsită și la Blaga. Dânsa a prezentat cartea pe care a scris-o, închinată operei lui Eminescu: ”Lecturi subiective, conexiuni, trimiteri metodologice, volumul I” evidențiind –sentimentul patriei și al istoriei, paralelă între „Lacul” lui Eminescu și „Melancolia” lui Tudor Arghezi, concepția despre creație. Acum doamna profesoară Locustean lucrează la cel de-al doilea volum. În finalul alocuțiunii sale domnia sa a recitat cu tot sufletul, emoționant, memorabila poezie a lui Nichita Stănescu: “Trebuiau să poarte un nume”.

Ultima intervenție a fost aceea a domnului profesor VASILE SFÂRLEA, care cu mult suflet a vorbit despre Eminescu, divinitatea lui, setea lui de carte, sentimentul lui național aflând cu admirație că Eminescu a fost tradus în lume în 64 de limbi. Apoi dânsul ne-a prezentat influența lui Eminescu asupra muzicii românești. Eminescu a frecventat spectacole de muzică clasică la Viena, Berlin sau București, fiind un admirator al acestui stil. Unele poezii ale sale au fost transpuse ca romanțe sau opere pe note: ”De ce nu-mi vii” și „Pe lângă plopii fără soț”, „Somnoroase păsărele, „Mai am un singur dor”, „De-aș avea”, „Luceafărul”și altele. .

 Tot dânsul a scos în evidență importanța unei alte personalități sărbătorită în această lună, A. I. Cuza, sub conducerea căruia a avut loc în 24 ianuarie 1859, Unirea Principatelor Române, despre care Eminescu a spus că este cel mai destoinic domnitor patriot al Țărilor Romane, într-un timp scurt a făcut reforme uriașe în modernizarea statului român dintre care introducerea limbii române ca limbă oficială în Constituție și scrieri, împroprietărirea și secularizarea. A fost un patriot deosebit și apărător al adevărului și al cinstei, unul dintre cei mai corecți, incoruptibili, onești și demni domnitori ai noștri. În justificarea ideilor prezentate domnia sa a adus multe argumente interesante și multe exemplificări edificatoare, inedite.
Mulțumim celor care s-au pregătit și ne-au prezentat informații atât de interesante!
Următoarea întâlnire a cenaclului va avea loc miercuri, 13 februarie a.c.