Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.3 (147), Martie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

CENTENARUL  LITERATURII  FEMININE

Primit pentru publicare: 25 Mart. 2021
Autor: Lucia OLARU NENATI, scriitor, poet
Publicat: 26 Mart. 2021
© Lucia Olaru Nenati, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

  CENTENARUL  LITERATURII  FEMININE

      În Anul Centenar al Marii Uniri n-au prea apărut, din păcate, prea multe  lucrări încadrabile în arealul acestei atât de generoase teme, așa cum s-ar fi cuvenit dacă avântul inițial ar fi fost sporit sau măcar menținut constant și dacă nu s-ar fi petrecut atâtea perturbări de nivel politic pe parcurs. Dar aceste rânduri nu au ca scop analiza randamentului cultural pe care ar fi trebuit și ar fi putut să-l aibă, în niște circumstanțe favorabile, sau măcar preocupate corect de misiunea și oportunitatea acestui fast eveniment. Mobilul acestui demers este însă acela de-a releva o realizare – din păcate, aflată într-o târzie ariergardă a acelui  context – și anume apariția unei lucrări de anvergură și bogată substanță ce constituie, cred, o premieră absolută, dar și de o stringentă oportunitate și care acoperă un adevărat și exclamativ vacuum în cultura română. 

     Este vorba despre o lucrare de cca 1300  de pagini în folio, în două volume, intitulată  O SUTĂ DE ANI DE LITERATURĂ  FEMININĂ  ÎN ROMÂNIA,  STUDII DE PORTRETE, semnată de Nina Ceranu și apărută la Editura Eubeea din Timișoara sub egida Fundației Culturale ”Orient Latin”. Prefața  semnată de prestigiosul critic literar, editor, universitar ș.a., Adrian Dinu Rachieru va să lămurească, succint dar și consistent, rostul și rodul unei asemenea întreprinderi necesare, avenite și de loc lesnicioase, consemnându-i scopul de-a realiza ”un survol asupra literaturii feminine, cercetându-i relieful axiologic accidentat pe întinderea unui veac…sărbătorind, așadar, cu întârziere, Centenarul”.

       Aceste studii de portrete conțin, de regulă, câte un expozeu neutru urmat apoi de fragmente consistente și reprezentative din scrisul autoarelor în cauză, fie acestea poeme sau proză, ori, după caz, și una și alta, dacă apertura creativă o justifică. Nu o dată, toate aceste eșantioane  sunt cuprinse concluziv sub acolada finală a câte unui consistent studiu avizat, semnat de literați, critici și istorici literari precum Irina Petraș, Al. Cistelecan, Doina Cernica, Adriana Babeți, D. R. Popescu, Cleopatra Lorințiu, Olimpia Sârb și alții, cu binevenitul scop de a  contura astfel o tușă de portret definitoriu al respectivei autoare. 

       Chiar dacă, pare-se că, în chip inerent, ponderea o dețin reprezentantele ținutului gazdă, (cel considerat, a fi ”fruncea”!) cartea cuprinde totuși o distribuire geografică relativ echilibrată, căreia orice adăugire justificată nu-i va fi nicicând de prisos. Unul dintre meritele acestui op impozant îl reprezintă revelarea doctă și lămuritoare, prin acele texte de sinteză ca niște mini-exegeze doctorale, aparținând unor semnatari avizați, ale scriitoarelor prezentate în paginile sale. În acest sens un demers apreciabil îl constituie revelarea figurilor strălucitoare ale primelor noastre intelectuale creatoare, îndeobște mai puțin cunoscute, de natură a spulbera energic eventuala prejudecată privitoare la statutul lor axiologic.  

     Astfel, se impune dintru început chipul și portretul cultural al Elenei Ghica, supranumită Dora d’Istria, autoare poliglotă a unui număr impresionat de scrieri, considerată în Europa una dintre cele mai remarcabile voci ale timpului său, fiind, așadar, o ființă-miracol născută pe pământul românesc și, din păcate, cu totul insuficient cunoscută și apreciată în prezent.   

       O figură demnă de atenție este, de asemenea, Sofia Nădejde, considerată ”cea mai erudită femeie a secolului XIX-a care a avut ocupațiile de scriitoare și redactor”, militantă pentru drepturile și nevoia de educație a femeilor. Spre a nu copleși aceste pagini cu exemplele demonstrative ale aserțiunii de mai sus, vom mai adăuga doar, sub aceleași arcade admirabile, numele Elenei Văcărescu, al Annei de Noailles, al Hortensiei Papadat Bengescu, al Elenei Farago, al  Alicei Voinescu – prima femeie doctor în filozofie din România, al Marthei Bibescu (autoare prestigioasă, cea care a dăruit scriitorimii celebrul palat de la  Mogoșoaia!). Fie că e vorba despre Otilia Cazimir, Cella Serghi, Elena Farago, Henriette Yvone Stahl, Ioana Postelnicu, Lucia Demetrius, Anișoara Odeanu, Magda Isanos ș.a., toate aceste nume și capitole quasi-doctorale, semnate fiecare de cunoscători ai profilului lor existențial și creativ, conturează împreună o diagramă extrem de interesantă și quasi-inedită a caratelor literaturii feminine  românești și oferă lectorilor un construct concentrat și relevant de  informații puțin cunoscute  și, mai ales, prea puțin asimilate. 

        Desigur că șirul creației feminine urcă în timp, ilustrând cu aceeași acribie valorile epocii prin exemple ilustre precum Zoe Dumitrescu Bușulenga, Nina Cassian, Elisabeta Isanos ș.a., ajungând până în actualitate și prin nume precum Ana Blandiana, Irina Petraș, Gabriela Melinescu, Magda Ursache, Cristina Ștefan, Catinca Agache, Victoria Milescu, Carmen Veronica Steiciuc, semnatara acestor rânduri și încă multe altele, toate laolaltă realizând o frescă de impunătoare personalitate și specificitate a literaturii feminine, chiar dacă, firește, în conturele acesteia ar fi încăput, pe bună dreptate, încă destule alte nume, ceea ce rămâne, desigur, ca o misiune de viitor. Această împreună alăturare a unor figuri feminine din diferite epoci reușește să realizeze un obiectiv remarcabil: pe de o parte să contureze decis profilul și valoarea fiecăreia dintre ele – amintind parcă de formularea eminesciană ”monogramul indivizilor” ( recte ”A.D.N.”- ul personal al fiecăreia!).  Iar pe de altă parte,  de-a configura existența unei considerabile substanțialități axiologice românești colective.   

     În totului-tot această lucrare este o primă și remarcabilă realizare de acest fel, o ambițioasă și meritorie cronologie – chiar dacă deocamdată incompletă – care a înglobat o muncă sisifică, și care, acoperind o considerabilă lacună, își găsește locul meritat în biblioteca prezentului.