Adrian Ungureanu s-a născut la 16 februarie 1988, la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Nu este căsătorit și nu are copii. A absolvit Facultatea de Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor a Universității Transilvania din Brașov. A lucrat ca inspector în turism și liber-profesionist în mediul privat. Despre istoria Cetății Râșnov, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 9 august 2012, în incinta acesteia.

– Domnule Adrian Ungureanu, vorbiți-mi, vă rog, despre istoricul cetății.
– Chiar în partea de jos a acesteia, în fața turnului de intrare (Turnul Báthory), a existat o așezare dacică, numită Cumidava, întinsă pe 20 de hectare și datând din secolul al IV-lea î.H., care a rezistat până în secolul al II-lea d.H. – mai exact, până la a doua bătălie daco-romană, din anii 105-106, când a fost distrusă în totalitate de romani. În anul 1211, regele maghiar Andrei al II-lea a stabilit un pact cu căpitanul cavalerilor teutoni Hermann von Salza, pe care l-a chemat să securizeze granița de sud-est a Transilvaniei, motiv pentru care acești cavaleri au construit cinci cetăți, printre care și cea de la Râșnov. Construcția cetății a durat 14 ani și, inițial, a fost din lemn. Pentru că au intrat în conflict cu regele maghiar, care le-a restrâns privilegiile, cavalerii teutoni au fost nevoiți să plece în anul 1225. În schimb, au rămas sașii, colonizați în Țara Bârsei de către acești cavaleri, care, împreună cu râșnovenii, au transformat cetatea din lemn într-una din piatră, devenită a doua ca mărime din Europa. Prima atestare documentară a acesteia este o cronică a lui [Simon] Massa din anul 1335, care relatează că Transilvania a fost atacată de tătari, iar cei din Cetatea Râșnov, împreună cu cei din Cetatea Brașovia, de pe [Muntele] Tâmpa, au rezistat atacului și au fost protejați. Armata otomană a asediat cetatea în trei rânduri – în anii 1421, 1436 și 1441, dar, de fiecare dată, aceasta a rezistat eroic. După primul asediu, turcii s-au îndreptat spre Brașov, care era nefortificat pe atunci, și l-au distrus din temelii. Cetatea a fost cucerită o singură dată, prin trădare, în anul 1612, de către armata lui Gábor [/Gabriel] Báthory, primul principe din familia sa recunoscut în istorie ca dușman al sașilor. Spre deosebire de celelalte biserici fortificate din Țara Bârsei, care s-au predat fără nicio opoziție, sașii/râșnovenii au rezistat timp de două săptămâni, după care au fost nevoiți să deschidă porțile și să părăsească cetatea, pentru că, la vremea aceea, nu exista o sursă permanentă de apă. Principele Gábor Báthory a instalat în cetate o garnizoană alcătuită din ostașii săi, iar, în anul 1613, aceasta a fost cumpărată, împreună cu cetatea Bran, de către sași, care au plătit 3.000 de florini – o sumă enormă pe atunci, în condițiile în care un tun de bronz costa cinci florini. În anul 1623, a început săparea în stâncă a fântânii din interiorul cetății de către doi meșteri făgărășeni, care au lucrat 17 ani până la terminarea ei. Adâncimea acesteia este de 147 de metri, iar pereții sunt îmbrăcați în piatră – și nu zidiți, pentru că nu există niciun liant. De sus, din camera slăninii, se vedea biserica evanghelică fortificată, de care cetatea era legată printr-un tunel de 98,6 metri săpat din fundul fântânii.

– Ce se mai păstează astăzi din cetatea inițială?
– Au rămas o bună parte din zidurile exterioare și interioare, fântâna și capela din curtea exterioară; de pildă, barbacana mică este cea din anul 1335. În prezent, tot dealul cetății, pe care erau situate așezarea dacică și, ulterior, castrul roman, este sit arheologic, unde se desfășoară o campanie arheologică.

– Când a devenit muzeu?
– În anul 2000, cetatea a fost concesionată de o firmă italiană, care, beneficiind și de priveliștea superbă din jur, a reintrodus-o în circuitul turistic.

Florin Bălănescu