Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Chipul omului


     

    Chipul omului

     

    Spre deosebire de penelul pictorului realizator de portrete în tușe colorate, condeiul scriitorului are la îndemână mai multe posibilități de împlinire a unor portrete în cuvinte. Și într-un caz și în altul, însemnătate are harul cu care atât pictorul cât și scriitorul reușesc să confere valoare operei. Dar, mai e ceva, foarte important. În timp ce mai multe penele nu pot, oricât de dotate ar fi ele, alcătui împreună același portret, mai multe condeie pot participa cu succes la realizarea acestuia. Portretele în culori se impun prin scoaterea la lumină a principalelor trăsături ale ființei umane, chiar și pe cele care nu se află la vedere; cele în cuvinte pot pătrunde și tainele, înfățișându-l pe cel portretizat ca pe o odaie cu lăuntrul înafară.

    Spre a nu se crede că am luat-o pe ocolite, am să fac de-a dreptul precizarea. Am în față o carte care mi-a sugerat gestul și pe care o socot precum un model de portret în cuvinte, colectiv. Mai mult decât un obișnuit omagiu. O imagine vie a unui om care merită cu asupra de măsură ca aripa dăinuirii să stăruie în memoria timpului. Apărută la Colecția EFIGII a Editurii ieșene ,,Junimea” (2020), lucrarea are un titlu sugestiv – Un cavaler al Soarelui: Ion ȚĂRANU, in memoriam, și este produsul a peste 50 de condeie, care reușesc să zugrăvească portretul omului și scriitorului, dar și pe acela cu ample considerații al iubitorului de cultură prezent în spațiul public prin implicarea directă și rodnică.

    Se binecuvine să remarc cu adâncă plecăciune / respect gestul Ecaterinei Țăranu, care s-a metamorfozat în această carte. De fapt, nu e vorba de un gest oarecare, săvârșit de o devotată parteneră de viață. E un autentic act de cultură, prin intermediul căruia chipul omului îmbracă aura faptelor sale. Ideea în sine este rodul acestui spațiu mirific, garant al dăinuirii unui neam care te conține și pe tine și căruia îi aparții prin faptele tale, pe care i le dărui fără a pretinde recunoștință. Chiar dacă coordonarea acestui demn și necesar proiect nu a reușit, poate, să cuprindă totul în cele peste 360 de pagini, eu cred că portretul lui Ion Țăranu a fost zugrăvit în culori  perene / sugestive. În orice caz, exemplul Ecaterinei Țăranu trebuie urmat și în multe alte cazuri, nu doar pentru cinstirea unor valori, dar și pentru cunoașterea cât mai deplină a unui univers cultural / spiritual de dimensiuni și substanță ce depășesc orice fel de granițe. Să nu ne sărăcim singuri, prin tăcere, comorile ce nu pot fi furate. Este singurul metal prețios care nu coclește, nu ruginește, nu se degradează, nu se face una cu țărâna.

    Trebuie să nu mai fii ca să fii ceea ce ai fost. Se vrea sau nu se vrea, acesta este adevărul, cu toate că în cazul lui Ion Țăranu el – adevărul – are un chip mai aparte. Prin voia lui Dumnezeu, Natura i-a dăruit puterea și priceperea de a parcurge traseul unei existențe presărate cu tot soiul de hopuri și hârtoape. Un drum desfundat, pe care el l-a netezit răbdător și încrezător într-un destin generos. Până și ostilitățile i-au devenit aliați, chiar dacă nu întotdeauna fideli.

    Într-o mărturisire / interviu, Ion Țăranu îi povestește fiicei sale , Ilinca, ,,Despre copilărie și despre tinerețe”, mărturisind: ,,Am rămas orfan foarte devreme. Știu atâta, că mama m-a iubit foarte mult și s-a legat de mine ca și cum eu aș fi fost salvarea. S-a întâmplat că, în Primul Război, și bunica, mama ei, a rămas văduvă, cu cinci copii, și ea a socotit într-un fel că ăsta e un fatum, că o urmărește un blestem. Trei frați a avut mama, doi au murit în război și unul (…) a căzut un brad peste dânsul…”

    Destinul avea să-și urmeze cursul, cercul rotunjindu-se prin noi adaosuri, dar și prin repetarea unora din cele anterioare. Povestește în continuare Ion Țăranu către Ilinca: ,,În ceea ce-l privește pe tata, el era sergent major, comandant de transmisiuni și în război răspundea de un tun undeva la Odessa, în comuna Tatarca. La un moment dat, a chemat pe unul din subordonați să meargă cu dânsul, să vadă de unde vine artileria. Nici unul din ostași nu a vrut să meargă și, sigur că aveau dreptate: dacă se ducea încă unul amândoi aveau să moară. S-a dus singur, s-a urcat mai sus pe deal, a fost văzut de observatorul de tun de la ruși, care a îndreptat bombardamentul asupra înălțimii și l-a distrus.” A aflat aceste amănunte despre negericita întâmplare de la un plutonier, Stan, camarad cu victima.

    În volumul VII din ciclul ,,Veteranii pe drumul onoarei și jertfei – Ultimele mărturii 1940-1945” – alcătuit de Asociația Națională a Veteranilor de Război și tipărit de Editura Academiei de Înalte Studii Militare din București, în anul 2002, plutonierul major (r) Dumitru V. Burciu, nanu (cum îl numește Ion Țăranu în amintirile lui), prezintă o parte tabloul tragediei acestei mult încercate familii strămutate din Munții Neamțului în comuna ieșeană Belcești, baștina lor dând numele satului în care și-au găsit nou sălaș: Munteni. ,,Când s-a declanșat războiul pentru eliberarea Basarabiei (…) Caporalul Ioan Țăranu s-a avântat în luptă (…) Obținând unele rezultate foarte bune a fost avansat sergent. Între timp, aflase că cei doi frați, Petrea și Grigore – pe care-i știa pe front muriseră (…) În septembrie 1941, pe frontul de la Echimovka (după împlinirea cu succes a unei misiuni extrem de periculoase), cei trei cercetași (…) au plătit cu viața curajul cu care se avântaseră în misiune (…) Prin sacrificiul său, sergentul Ioan Țăranu s-a alăturat celorlalți frați, și astfel Neculai Țăranu din Muntenii Belceștilor a dat jertfă pentru reîntregirea țării și neamului românesc pe cei trei feciori…” Un alt ,,Trei Doamne și toți trei” al lui George Coșbuc.

    Grigore Țăranu a rămas în amintirea feciorului Ion precum o stea luminoasă: ,,Tata era plin de glume și mama râdea mult și frumos și toți oamenii când îl auzeau pe tata știau imediat că urmează revărsările de râs ale mamei.” Rămânând însă orfan de ambii părinți, copilul a fost nevoit să pășească pe drumurile vieții în ocrotirea unor ființe cu suflet cald, dar, mai ales, prin forța unei minți destoinice, care, fiind întărită de o dorință de învățătură specifică copiilor de țărani, i-a fost îndemn și călăuză. Dar aducerile aminte reverberează  fără patimă. Doar cu o matură înțelegere a contextului în care s-au derulat evenimentele: ,,…într-o noapte cineva mi-a furat pantofii. Și doamna directoare (…) m-a trimis la școală în ciorapi, prin zăpadă (…) Viața în orfelinat era cruntă…”

    Portretul lui Ion Țăranu, zugrăvit de mai multe condeie în această carte, nu este unul emoțional / idilic, ci unul realist / chipul omului, așa cum a fost și a rămas în memoria celor care l-au cunoscut. ,,În ciuda faptului că a rămas din nenorocire orfan de mic de ambii părinți, satul în care și-a petrecut copilăria și mai ales bunicii care l-au crescut i-au imprimat trăsături vare i-au definit întreaga viață: o neostoită sete de învățătură și un comportament plin de onestitate, bună cuviință, amabilitate, politețe și eleganță.” (prof. dr. Gabriel Ungureanu). ,,Dacă în Munteni avem o biserică nouă, semeață pe tăpșanul din partea de răsărit a satului, aceasta s-a făcut și datorită ,,audiențelor” reușite la cabinetul domnului Țăranu prin anii ’80.”  (Aurica și Grigore Tătărușanu). ,,Nu era sărbătoare, anotimp sau eveniment (…) când să nu mă sune, să ne consfătuim și să îi ofer anumite informații din domeniul teologic de care avea să se folosească în scrierile sale” (pr.dr. Vasile Nechita). ,,Deoarece macheta mea a obținut jumătate din voturile juriului, votul decisiv a venit din partea reprezentantului Iașului, Ion Țăranu, inspectorul șef de la Iași, care a votat pentru proiectul meu fără să știe că, de fapt, a votat pentru proiectul unei ieșence” (Gabriela Adoc – povestea Statuii Independenței). ,,Nu era un practicant așa de ochii lumii, domnia sa, probabil datorită pregătirii, înțelegea religia ca pe o formă de uniune spirituală, o lumină care nu trebuie să lipsească din sufletul omului”. ( Nicolae Uțina – diplomat). ,,Acțiunile și faptele omului Ion Țăranu de rațiune erau însoțite întotdeauna de gândul bun, uman, chiar sentimental, acționând cu răbdare adâncă în descoperirea fluidului realității înconjurătoare, adeseori văzând și cu ochii cercetători și gânditori ai inimii” (prof. Iulia D. Dinu). ,,Cult și delicat, avea acea grație a discursului intelectualului desăvârșit, izvorâtă din crinii latiniei, care te captiva iremediabil”. (prof. univ. Nina Cuciuc). ,,…fiind inițiatorul și organizatorul, la Iași, al Festivalului de Artă Teatrală din România (…) A organizat, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Iași ,,Sărbătorile Teatrului Evreiesc din lume…” (cercetător în chimie Cornelia Vasile). ,,Datorită unor neînțelegeri profunde dintre mine și conducerea Filarmonicii cât și a Conservatorului ieșean, intervenția lui Ionel a fost hotărâtoare în rezolvarea conflictelor ce deveniseră acute”. (George Foca Rodi, pianist și compozitor). ,,Numele lui, alături de cel al creatorilor, respiră în Statuia Independenței, în statuia marelui mitropolit Dosoftei și, mai cu seamă, în ,,Sala pașilor pierduți” de la Universitate”. (Gloria Lăcătușu, scriitoare și ziaristă).

    Am prezentat la modul selectiv  aceste aprecieri, în ideea de a lăsa loc și numelor ce ilustrează capitolul cărții cu titlul Scriitorul văzut de critica literară: Dumitru Micu, Mihai Dinu Gheorghiu, Al. Abriescu, Alexandru Călinescu, Laurențiu Ulici, Constantin Călin, Sergiu Teodorovici, Al.I. Friduș , Nicolae Dabija, Al. Husar, Codrin Liviu Cuțitaru, Sorina Bălănescu, Mara Magda Maftei, Mihai Cimpoi, Dragoș Vicol, Lucian Zeev-Herșcovici, Vlad Zbârciog, Ion Murgeanu, Constantin Ciopraga. De asemenea, nu pot trece cu vederea peste capitolul Corespondență, ilustrat de nume de rezonanță în cultura națională: Sorana Coroamă, Mansi Barberis, Sigismund Toduță, Vasile Condurache, Constantin Noica, Marin Preda, Miu Dobrescu, Constantin Mitru, Dina Cocea, Mircea Radu Iacoban, Ion Nica, Geo Bogza, Ovidiu Genaru, Valentin Ciucă, Octavian O. Ghibu, Radu Cârneci, Antonie Plămădeală, Nicolae Mareș, Adrian Marino, Horia Bădescu, Mircea Săndulescu, Daniel Corbu, Vasile Andru, Mircea Filip, Elena Uță Chelaru, Puia Rebreanu, Norman Manea, Solomon Marcus, Constantin Romanescu, Nicolae Manolescu, Iosif Sava, Arcadie Percek, Cristian Bădiliță, Ștefan Augustin Doinaș, Gellu Dorian, Ion Brad, Cela Neamțu, Teodor Munteanu, Cristofor Simionescu, Vasile Băran, Franciszek Piatkowski, Bedros Horasangian, Petru Rezuș, Ilie Dodea, Ion Budeanu, Ecaterina și Ileana Murgescu, Lucian Vasiliu, Al. Husar, Tamara Ciuhrii-Moraru, Cristian Mungiu.

    Fericită completarea din finalul acestei cărți în care este prezentat Chipul omului Ion Țăranu: Etape ale vieții și activității în imagini.

    Vasile Filip

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5