IOAN VASIU : – Când ați ales, ca loc de muncă, Televiziunea Română și ce funcții ați avut în decursul anilor ?
CHRISTEL UNGAR-ȚOPESCU : – Lucrez în cadrul Secției germane a TVR din 1990.  Am trecut prin toate etapele editoriale ( am fost mai întâi redactor, apoi redactor de rubrică, publicist comentator, realizator de emisiuni, redactor șef ).  Actualmente sunt producător la Secția germană a TVR și membru în Consiliul de Administrație a TVR. Am fost redactor șef din 2003, mai puțin în anii când am avut funcția de membru al Consiliului de Administrație a TVR.

I.V. – Amintiți, vă rog, numele celor mai importanți oameni de televiziune, alături de care ați lucrat.

C.Ungar-Ț. – Prima mea întâlnire cu TVR a avut loc pe când eram încă elevă la Liceul Brukenthal și am jucat în cadrul unui film despre formația pop Solaris, condusă de Ricky Dandel. Regretatul Florin Orezeanu, unul din cei mai talentați directori de imagine și soția lui, Ani Pop, mi-au deschis ochii și sufletul pentru televiziune. Erau entuziaști, plini de idei, imaginativi. În ianuarie 1990 am avut șansa să realizez primul meu reportaj, alături de Florin Orezeanu. De la el am învățat ce înseamnă să realizezi un film de televiziune, cât de importantă e imaginea și îi sunt recunoscătoare și acum pentru asta. 

Între 1993 și 1999 am realizat împreună cu Cristian Țopescu o emisiune de divertisment de weekend Turnul Babel, la care au mai colaborat regretatul Titus Munteanu, Aristide Buhoiu, Sanda Țăranu ș.a. Am fost privilegiată să lucrez alături de acești monștri sacri ai televiziunii. Aș numi aici și regizoarea de emisie, minunata Marie Jeanne Gherghinescu, și talentata scenografă Tania Leu.  

I.V. : – Ce înseamnă televiziunea pentru dumneavoastră ?

C.Ungar-Ț. – Am dedicat televiziunii deocamdată 33 de ani, dar cine știe câți vor fi până la urmă. Televiziunea e viața mea. Îmi aduc aminte că marii oameni de televiziune din anii 90 mă avertizaseră că televiziunea e un drog de care nu mai scapi. Așa e. Pot să confirm și eu.

Televiziunea înseamnă întotdeauna vechi și nou, arhivă și actualitate, profesionalismul premergătorilor și dorința de a crea a celor care lucrează în prezent. Din 1990 încoace Televiziunea Română a crescut vertiginos și constant nu numai prin numărul de canale, prin calitatea imaginii, prin adaptarea la tehnica cea mai modernă, dar și prin sute de ore de transmisii. 

I.V. : – Dintre premiile obținute, care este cel care vă onorează cel mai mult ?

C.Ungar-Ț. : – Premiul care mă onorează cel mai mult este premiul APTR pentru interviul cu marea violonistă Anne Sophie Mutter.

I.V. : – Știu că aveți și studii de canto și actorie. Detaliați puțin acest capitol din activitatea dumneavoastră.

C.Ungar-Ț. – Am făcut canto și actorie, atât la Sibiu, cât și la Iași în timpul studenției mele, am compus mai multe piese pe care le-am interpretat alături de formațiile Solaris și Castelanii . În anii 2000 am cântat alături de marele și regretatul jazzman Marius Popp, timp de un deceniu și jumătate, susținând concerte atât în țară cât și în Germania și Austria. Îmi lipsește această perioadă foarte mult.

I.V. : – După câte cunosc, ați publicat cărți de poezii. Puțini sunt cei care știu ceva despre această pasiune.

C.Ungar-Ț. : – Am scris și scriu versuri și proză scurtă, dar uneori nu îmi rămâne timp pentru nici o altă activitate decât următoarea emisiune, care este mereu pe primul loc.

I.V. : – O perioadă de timp ați lucrat în învățământ. Ați regretat cândva că ați ales televiziunea și nu învățământul ? 

C.Ungar-Ț. : – Nu am regretat niciodată decizia de a-mi dedica viața televiziunii. Am fost profesoară cu tot sufletul, dar nu regret că am renunțat la catedră și apoi, mai e timp, cine știe ce îmi mai rezervă viitorul în acest sens. 

                                 Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR