Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Cine este adevăratul descoperitor al mormântului lui Vasile Eminovici (2). Crucea este a lui Vasile Eminovici dar mormântul, ipoteză neclară

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144), Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Cine este adevăratul descoperitor al mormântului lui Vasile Eminovici (2)
Da, crucea este a lui Vasile Eminovici dar mormântul… discutabil!

Primit pentru publicare: 02 Dec.
Autor: Ioan ROTUNDU, Jurnalul de Botoșani și Dorohoi, www.jurnalulbtd.ro
Publicat: 03 Dec.  2020
© Ioan Rotundu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Da, crucea este a lui Vasile Eminovici dar mormântul… discutabil!

După ce am publicat primul reportaj despre descoperirea mormântului lui Vasile Eminovici, bunicul poetului Eminescu, exprimându-mi un punct de vedere format pe baza discuţiilor purtate cu cele mai autorizate voci ale Călineştiului lui Cuparencu, respectiv preotul Vasile Popovici şi custodele Graţiela Sănduleac, m-am pricopsit cu un drept la replică din partea poetului Dorel Gaftoneanu, cel care pretinde că ar fi „descoperitorul” mormântului.

Înainte de a mă deplasa la Călineşti am avut o discuţie telefonică cu poetul şi profesorul pensionar din Cucorăni, Sergiu Manolache, ambele discuţii fiind înregistrate, aşa că afirmaţiile celor doi făcute ulterior sunt uşor de demontat dar nu-mi place să fiu amestecat într-o mocirlă care nu-mi aparţine.

Că Dorel Gaftoneanu n-a agreat punctul meu de vedere este problema sa şi nu a mea. Eu nu fac parte din categoria jurnaliştilor care scriu după dictare sau motivaţi prin diverse mijloace. Sunt cel care l-am făcut cunoscut public pe Dorel Gaftoneanu, ca poet, realizând trei reportaje televizate în cadrul emisiunii Lumea lu’ Rotundu. Ce-am afirmat în aceste reportaje susţin şi acum. Gaftoneanu este un poet talentat dar în relaţiile interumane sâcâitor, ceea ce-i determină pe mulţi să-l evite.
Şi acum să clarific problema mormântului și a crucii pe care scrie „Vasilie Iminovici” , descoperite de către prof. univ. dr. Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti.
Dar mai întâi, am să fac o mică disertaţie cu privire la istoricul grafiei chirilice pe teritoriile româneşti.
Până pe la 1.400 în Moldova şi Tara Românească consemnările scrise, documente oficiale sau private, se făceau cu grafica latină. În Moldova, domnitorul Alexandru cel Bun a ordonat arderea tuturor documentelor scrise în grafia latină, ceea ce a produs o pierdere uriaşă, inestimabilă pentru istoriografii de mai târziu. În locul grafiei latine domnitorul a introdus grafica chirilică care s-a răspândit foarte repede graţie Bisericii, pentru că tipăriturile religioase se făceau în chirilică iar slujbele în limba slavonă. După 430 de ani de scriere în grafia chirilică, la 1830, alfabetul chirilic vechi a fost ajustat după nevoile limbii române, renunţându-se la anumite semne şi introducându-se altele noi.

Domnitorul Alexandru Cuza , la 1860, a interzis scrierea chirilică şi s-a revenit la grafia latină. Numai că această trecere de la un alfabet la altul s-a făcut pe parcursul a 2-3 ani, timp în care s-a continuat tipărirea cu chirilice printre care se strecurau litere latine, aşa că după 1860 toate documentele oficiale, manualele şcolare şi tipăritul ziarelor s-a făcut numai în grafia latină.
În Bucovina, ca provincie a Moldovei până în anul 1775, când a trecut sub stăpânire austriacă, s-a folosit alfabetul chirilic. Imperiul Austriac a obligat administraţia să folosească în documentele oficiale grafia latină. Cel puţin aşa mi-a confirmat istoricul Gheorghe Median, fost cercetător în cadrul Secţiei de memorialistică a Muzeului Judeţean Botoşani dar şi preotul Ioan Canciuc, un cercetător experimentat în istoricul ortodoxismului pe zona Moldovei, cunoscător al grafiei chirilice şi autorul a monografiilor bisericilor din protopopiatul Săveni, Darabani, Dorohoi şi acum se pregăteşte să publice monografia bisericilor din Protopopiatul Botoşani.
Dar, după modelul Cuza, şi în Transilvania, învăţaţii vremii s-au strâns într-un Colocviu la Sibiu, au stabilit regulile gramaticale şi au decis ca începând cu anul 1860 să se treacă la scrierea cu grafia latină şi pe teritoriul Transilvaniei, deci şi al Bucovinei. Cunoscând aceste adevăruri istorice, este lesne de ştiut că dascălul Vasile Eminovici, bunicul poetului, adus în Călineştii Cuparencu în anul 1804 să predea copiilor în limba română, folosea în activitatea sa didactică scrierea chirilică, iar pe crucea celor înmormântaţi numele era consemnat tot cu litere chirilice. Grafia latină a devenit cunoscută după anul 1860.
Pe crucea descoperită de Ala Sainenco, cu litere chirilice, stă scris „Aice odihneşte robu lui Dumnezeu Vasilie Ieminovici, capelu (?), 1859”. Dar, înainte de a se scrijeli în piatră numele, pe braţul orizontal al crucii, se află gravate, în amestec de chirilică şi latină, două monograme, aşezate pe două registre. Pe primul registru monograma ce cuprinde şi o rozetă este IC XC iar pe registrul doi, pe trupul crucii, NI KA (foto).

De la regretatul istoric Ionel Bejenaru am învăţat cum trebuie interpretate aceste monograme de pe crucile vechi, monograme care au fost inscripţionate pe cruci înainte de anul 1.400. Semnificaţia monogramelor ar fi  „Isus Cristos biruieşte”, dar se mai foloseşte şi cuvântul „învinge”,  depinde dacă se acceptă arhaismele şi slavonismele. Dacă interpretarea se va face după DOLR, atunci semnificaţia ar fi „Isus Cristos biruie!”
jurnalulbtd.ro  Crucea mai are consemnat la baza inscripţiei anul 1859, ori, se ştie cu certitudine din documentele bisericii, că Vasile Eminovici a murit în anul 1844. Atunci ce semnifică anul 1859? După cum se prezintă crucea pe partea unde este inscripţia cu Vasile Eminovici, patina timpului ne arată că avem în faţă o cruce confecţionată în urmă cu 160 de ani. Fotografia cu crucea publicată de Memorialul Ipoteşti este o fotografie prelucrată la calculator.
Imaginea originală se poate vedea din filmuleţul realizat în cimitirul bisericii din Călineşti. Din discuţia avută cu părintele paroh Vasile Popovici şi custodele Graţiela Sănduleac, am ajuns la concluzia:  crucea nu este cea de la înmormântare ci confecţionată mai târziu, peste 15 ani, iar anul 1859 reprezintă ultimul an când se mai putea folosi oficial scrierea cu grafia chirilică. Printre literele chirilice fiind săpate şi litere latine ne demonstrează că meşterul a folosit alfabetul chirilic de tranziţie.
Crucea mai poartă, pe partea cealaltă, o inscripţie cum că ar aparţine decedatei Maria Voloinschi, anul decesului fiind 1904. Aşadar, ne aflăm în faţa unei cruci ce ar indica că în mormânt, după Eminovici, la o distanţă de 60 de ani, s-a înmormântat o femeie. Istoricul Median şi părintele Ioan Canciuc mi-au explicat că în tradiţia credinţei ortodoxe s-a practicat înmormântarea a două persoane în acelaşi mormânt numai dacă erau rude, aparţineau aceleaşi familii. Nu este cazul mormântului de la Călineşti pentru că părintele Popovici mi-a explicat că crucea indică două morminte, de-o parte şi de alta a ei.
Numai că în tradiţia ortodoxă mortul se îngroapă cu faţa la răsărit iar crucea i se pune la cap. În cazul de la Călineşti unul dintre morţi are crucea la picioare iar dacă o are la cap atunci a fost înmormântat cu faţa spre apus, ceea ce este greu de crezut că nu s-a respectat cea mai strică regulă a înmormântării mortului cu fața la răsărit. Când l-am întrebat pe părinte dacă era posibil ca unul dintre morţi să aibă crucea la picioare, n-a avut un răspuns.
După cum se prezintă crucea la momentul de faţă, este limpede că ea a fost confecţionată pentru Vasile Eminovici iar numele Mariei Oloinschi a fost inscripţionat ulterior, putându-se observa diferenţe majore de săpare a literelor pentru Eminovici şi cum s-a lucrat la numele Mariei.
Am mai observat: crucea are la bază un postament din beton/piatră şi că este pusă pe un soclu tot din beton piatră fără a fi fixată, motiv pentru care stă înclinată şi poate fi lesne mutată în altă parte sau adusă de la un alt mormânt.
În curtea bisericii sunt mai multe lespezi de morminte inscripţionate în chirilică şi cu crucea lipsă. Se poate observa locul în lespede că mormântul a avut cruce dar cineva a luat-o sau a fost distrusă în timp. Nimeni n-a avut curiozitatea să descifreze ce se scrie pe aceste lespezi şi cărui mort aparţin. Poate o va face Ala Sainenco, ea putând descifra cu uşurinţă în chirilică şi, poate, tot ea va descoperi, după cruce, şi adevăratul mormânt al lui V. Eminovici pentru că cel unde se află crucea acum nu indică nicio dovadă că ar fi mormântul original.
Să mai adaug faptul că în 5 ianuarie 2012 am filmat în curtea casei documentare a lui Vasile Eminovici, casă reconstituită după epocă pe terenul bisericii iar custodele Graţiela Sănduleac, cum se poate vedea din reportajul filmat, susţine că mormântul lui Vasile Eminovici nu este cunoscut care ar fi, deşi toţi sunt de acord că a fost înmormântat în cimitirul vechi din curtea bisericii. Iată că după 8 ani crucea a fost descoperită, deşi a fost căutată ani la rând de personalităţi de frunte interesate de biografia poetului. Să nu fi cunoscut aceşti căutători alfabetul chirilic? Este posibil! Ei l-am învăţat în clasa a V-a gimnazială.
jurnalulbtd.ro

Precizez că acest reportaj exprimă punctul meu de vedere cu privire la ce s-a descoperit şi de către cine în cimitirul din satul Călineştii Cuparencu şi mi-l menţin atâta vreme cât nu vor apărea alte dovezi certe care să mi-l schimbe. Dacă Gaftoneanu sau Sainenco au alte puncte de vedere este dreptul lor să-l aibă dar nu au dreptul să mă oblige pe mine să fiu de acord cu ei.
Când voi publica, săptămâna viitoare, reportajul filmat la Călineşti cei interesaţi se vor putea edifica mai bine asupra a ceea ce s-a consumat în cimitirul bisericii în ziua de 16 septembrie a.c.
Suceava are arheologi cu o bogată experienţă în munca de cercetare. Dacă se vrea cu adevărat adevărul despre acest mormânt, o echipă de arheologi să sape de-o parte şi de alta a crucii şi să constate dacă osemintele aparţin unui bărbat şi unei femei sau în acelaşi mormânt sunt două corpuri umane înmormântate conform tradiţiei ortodoxe, ceea ce ar complica şi mai mult situaţia, Maria Voloinschi nefiind rudă cu Eminovici.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.636 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5