Alexandru Lăpușneanu s-a născut în anul 1499, în satul Lăpușna, Țara de Jos, Principatul Moldovei (astăzi, în comuna Lăpușna, raionul Hâncești, Republica Moldova) și a murit la 5 mai 1568, la Iași, Țara de Jos, Principatul Moldovei (astăzi, în județul Iași), fiind înmormântat la Mănăstirea Slatina, alături de soția sa și de două fiice. A aparținut familiei nobiliare din dinastia Mușatinilor. A fost domnitor al Moldovei în perioadele septembrie 1552-18 noiembrie 1561 și octombrie 1564-9 martie 1568. A fost căsătorit cu Ruxandra, fiica lui Petru Rareș, și a avut opt fii (dintre care doi nelegitimi) și șapte fiice. A ctitorit mănăstirile Pângărați, județul Neamț (1560), Socola din Iași (1561) și Slatina, județul Suceava (1564). A mutat capitala Moldovei de la Suceava la Iași (1564). Este eroul principal al nuvelei „Alexandru Lăpușneanul”, de Costache Negruzzi (1840) și al filmului istoric „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” (1980). În România și Republica Moldova, există mai multe busturi și statui ale sale, au fost emise timbre poștale cu efigia lui, iar numeroase bulevarde, străzi, licee, școli, stații și fundații îi poartă numele.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).
Despre viața, realizările și sfârșitul domnitorului Alexandru Lăpușneanu, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 16 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, există opinii contradictorii despre Alexandru Lăpușneanu; cum a fost el cu adevărat?
– Cine n-a citit nuvela omonimă a lui Costache Negruzzi? Ni-l amintim pe domnitorul crud și sângeros, asasinul celor mai reprezentativi boieri moldoveni potrivnici lui. Cinic, cu zâmbetul pe buze, și-a invitat soția, pe blânda doamnă Ruxandra, să admire o piramidă alcătuită din 47 de căpățâni. Nemilos, a poruncit ca vornicul Moțoc să fie dat mulțimii pentru a fi omorât. Tot lui, i se atribuie în cronici și „dărâmarea unor cetăți, cuiburi de adăpost și de uneltire ale boierilor vrăjmași”. Nimeni nu-l mai putea potoli în fărădelegile lui. Pentru a scăpa de tiranul domnitor, s-a recurs la unica soluție: otrăvirea sa, cu asentimentul mitropolitului, chiar de către doamna Ruxandra. Așa a scris Negruzzi, așa ne-au rămas în minte chipul și faptele lui Lăpușneanu. Să fi stat lucrurile cum le-a povestit autorul nuvelei? Istoricii sunt categoric împotrivă; cercetând documentele, ei au ajuns la concluzia că o mare parte din vină în privința portretului nefavorabil al domnitorului o poartă cronicarul Grigore Ureche, precum și [copistul și interpolatorul] Simion Dascălul. Unul dintre cei care au ridicat vălul de pe adevăratul chip al lui Lăpușneanu a fost, printre mulți alții, istoricul Constantin C. Giurescu.

– Cum au stat, de fapt, lucrurile?
– În primul rând, tăierea capetelor celor 47 de boieri este o pură născocire. Informațiile se deosebesc de la un document la altul: într-un înscris polonez din noiembrie 1564, domnitorul a decapitat 12 boieri, cronica moldo-polonă sare la 20 de boieri, iar Letopisețul Țării Moldovei, al lui Grigore Ureche, copiat de Simion Dascălul, ajunge la 47 de boieri. Că a luat măsuri de eliminare a unor boieri „nărăviți”, care-l trădaseră în cea de-a doua domnie, este posibil. Dar și cele mai strălucite domnii, cum a fost chiar și cea a lui Ștefan cel Mare, n-au fost lipsite de asemenea cazuri. Cât despre vornicul Moțoc, el a murit de mâna călăului la 5 mai 1564, la Liov [Lvov], în Polonia [astăzi, în Ucraina], împreună cu hatmanul Tomșa și câțiva însoțitori, pentru a răzbuna moartea polonezului [Dymitr] Wiśniowiecki [cneaz și staroste], căzut într-o cursă a boierilor moldoveni. Cei doi cronicari scriu că „Din porunca lui Lăpușneanu, s-au distrus toate cetățile și numai Hotinul l-au lăsat să fie apărătură dinspre leși.” Dimpotrivă, o știre polonă contemporană arată că Hotinul a fost ars. Adevărul este că această cetate strategică n-a fost distrusă, ci folosită pentru apărare și după Lăpușneanu. Probabil, cetăți de mâna a doua – ca Roman și Crăciun – au fost „risipite”, pentru a închide, cât de cât, gura turcilor. Cel care avea să facă praf și pulbere cetățile moldovene a fost, prin 1674-1675, Dumitrașcu [Dimitrie] Vodă Cantacuzino.

– Care au fost cele mai importante realizări ale lui Lăpușneanu?
– Domnitor cu dragoste de țară, el a reușit, în urma unei politici externe înțelepte și a unei duble expediții în Transilvania, să preia cetățile Ciceu și Cetatea de Baltă, stăpânite, mai înainte, de Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Bun gospodar, a chivernisit banii și a adus, pentru înfrumusețarea Iașiului, meșteri pietrari, zidari și fierari din Ardeal, folosind marmura la unele construcții. A stabilit iarmaroacele în cele mai mari sărbători religioase ale anului; potrivit celor doi cronicari, el însuși era „mare negustor, vânzând porci, boi, vin sau grâu și chiar a deschis un han în munții Câmpulungului. A dat atenție iazurilor și heleșteielor, care-i aduceau mari venituri; în munți, avea spălători de aur.”

– Totuși, cum a murit domnitorul?
– În niciun caz, otrăvit de propria soție, cu care trăise bine 15 ani și avusese 15 copii. Dar, fiind bolnav și simțindu-și sfârșitul, a cerut, cu adevărat, să fie călugărit sub numele de Pahomie, după care a fost înmormântat cu toată cinstea cuvenită unui domnitor vrednic.

Florin Bălănescu