Samuel von Brukenthal s-a născut la 26 iulie 1721, în satul Nocrich din comuna omonimă, Principatul Transilvaniei (astăzi, în județul Sibiu) și a murit la 9 aprilie 1803, la Sibiu, fiind înmormântat în Catedrala Evanghelică „Sfânta Maria” din același oraș. A fost căsătorit cu Sofia Katharina și a avut o fiică, decedată la vârsta de patru ani. A studiat Dreptul, Filosofia, științele politice și administrative la universitățile din Halle și Jena (Germania), fără a obține însă un titlu academic. A fost inițiat în francmasonerie în Loja Zu den Drei Adler din Viena, apoi a devenit membru al Lojii Masonice din Magdeburg. A fost cancelar provincial la Viena, apoi a lucrat la cancelaria administrației locale din Sibiu, după care a devenit guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei. În anul 1762, împărăteasa Maria Terezia a Austriei l-a înălțat în rangul de baron. A construit, în stilul barocului târziu, după model vienez, Palatul (astăzi, Muzeul Național) „Brukenthal” din Sibiu.

Dana Roxana Hrib s-a născut la 22 februarie 1972, la București. La data interviului, era necăsătorită. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Șaguna a Universității Lucian Blaga din Sibiu. A lucrat ca muzeograf, șef de secție și director general adjunct la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. Despre viața și activitatea lui Samuel von Brukenthal, ca și despre istoria și structura muzeului, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 24 iulie 2012, în incinta acestuia.

– Domnișoară Dana Hrib, ce a fost la origine, clădirea muzeului?
– Palatul Brukenthal a fost construit între anii 1778-1788 de baronul Samuel von Brukenthal, guvernator al Principatului Transilvaniei în perioada 1777-1787, cu scopul de a fi reședința sa oficială și sediu al colecțiilor lui.

– În continuare, vă rog să faceți o prezentare a sălilor care îl compun.
– Primele încăperi de atunci erau Saloanele Baroc (sau de primire), cel central fiind Salonul de Muzică, unde aveau loc concerte și serate muzicale. S-au păstrat multe elemente originale: tapetul pictat pe pânză, candelabrele din sticlă de Murano, sobele din faianță, aduse de la Viena, alimentate cu abur dintr-o cameră de la parter, precum și o parte a mobilierului. În dreapta, se află Salonul Doamnelor; după evenimentele în comun, domnii și doamnele socializau separat. Rețin atenția tapetul din mătase, obiectele de mobilier originale, cu o tapiserie asemănătoare, și supraportele de inspirație mitologică orientală. O anexă a acestui salon este o cameră cu profil chinezesc, având tapetul din hârtie japoneză, unul dintre foarte puținele tapete pe suport de hârtie care s-au păstrat din Europa secolului al XVIII-lea; aici, sunt expuse obiecte din colecția de argintărie a muzeului. În stânga Salonului de Muzică, simetric față de Salonul Doamnelor, se află Salonul Domnilor, având aceleași elemente decorative și o destinație similară. De aici, se poate intra în biroul baronului von Brukenthal, unde piesele de mobilier sunt specifice muncii de secretariat – secretere, în care era păstrată corespondența, și câteva dulapuri speciale pentru depozitarea colecției de numismatică a baronului –, precum și portrete ale familiei imperiale din epocă (unul al Mariei Terezia, altul al lui Francisc I, două ale lui Iosif al II-lea – copil și la maturitate – și altul, din tinerețe, al Mariei Antoaneta). Urmează Sala Hercules, singura încăpere decorată în întregime cu pictură murală, în stil monocrom, reprezentând muncile lui Hercules, după Metamorfozele lui Ovidiu, o lucrare foarte la modă în acea perioadă. În continuarea Saloanelor Baroc, se află o expoziție de artă medievală și renascentistă din Transilvania, conținând lucrări de pictură, sculptură și tapiserie, specifice decorării interioarelor bisericilor, mai ales catolice și protestante. Urmează sectorul rezervat picturii germane și austriece (la primul etaj) și cel dedicat picturii flamande, olandeze și italiene (la etajul al doilea) – ambele bazate pe colecția de pictură a baronului von Brukenthal, care a lăsat prin testament peste 1.000 de lucrări de pictură europeană, de la secolul al XV-lea până la contemporanii săi din veacul al XVIII-lea. La cel de-al doilea etaj, se găsește o expoziție specială, intitulată Capodopere din colecția Brukenthal și inaugurată în 2006, rezultat al reunirii a 23 de lucrări de care muzeul a fost deposedat de-a lungul istoriei sale. În 1948, au fost confiscate cele mai valoroase 19 lucrări și expuse la Muzeul de Artă din București, iar, în 1968, au fost furate opt tablouri, dintre care patru au fost readuse în 1998, ulterior fiind recuperate și cele 19 lucrări. În continuare, se află sala în care se servea masa, cea mai mare de la etajul al doilea, pe care baronul l-a construit special pentru expunerea colecțiilor de artă; invitații erau primiți aici, iar, după vizitare, luau masa – în special ciocolata caldă, ce era un răsfăț și ultima modă culinară de la Viena. Accesul în această încăpere se face prin galerie, pe scara principală, dar există și o alta secundară, care urcă de sub portalurile dintre cele două curți interioare, pe unde aduceau servitorii mâncarea. În sălile de pictură, sunt incluse și piese de mobilier, în special din secolul al XVIII-lea, dintre care o parte au aparținut baronului von Brukenthal. Urmează accesul spre Casa Albastră, unde se află galeria de artă românească.

– Ce puteți spune despre curțile interioare?
– Prima dintre ele avea rol de primire, dar aici aveau loc și evenimente muzicale sau piese de teatru; toate caracteristicile arhitectonice ale curții s-au păstrat în mod fidel ca atunci. Trecerea spre a doua curte se face printr-un portal cu atlanți, similar celui de la fațadă, iar sub acesta se află scara de acces care duce la etajul al doilea. În partea stângă, se aflau bucătăriile pentru meniurile de bază, iar în dreapta – cea pentru prăjituri. În timpul baronului von Brukenthal, în această curte se găseau anexele – camerele servitorilor și grajdurile; ulterior, corpurile de clădire au fost refăcute și, astăzi, aici sunt situate depozitele, câteva săli de expoziții și o grădină cu specific baroc.

Florin Bălănescu