Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

COD ROŞU PANDEMIC?

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144), Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

COD ROŞU PANDEMIC?

Primit pentru publicare: 08 Dec. 2020
Autor:  Theodor CODREANU
Publicat: 13 Dec.  2020

©  Theodor Codreanu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

COD ROŞU PANDEMIC?

Anul 2020 a declanşat, se pare, o nouă schimbare de paradigmă, cel puţin tematică, dacă nu şi stilistică, în actul creator, la nivelul întregii culturi de pe mapamond, în faţa căreia nu puteau rămâne indiferenţi nici intelectualii români, Biserica, politicienii, creatorii etc. În faţa crizei pandemice, este vorba de o reacţie de apărare sau de o resuscitare mentalitară a viziunilor eshatologice. Deja asistăm la o invazie de literatură ştiinţifică, eseistică, poetică în mass-media şi la nivel editorial. Titlurile unor cărţi sună contextual.

Am comentat, cu ceva timp în urmă, o carte de poezie a lui Dan Anghelescu, Stare de urgenţă, iar acum prefaţez Cod roşu de furtună în suflet, op datorat unuia dintre cei mai înzestraţi creatori ai ultimelor generaţii, Ionuţ Caragea, autor al unei opere de o izbitoare diversitate, care numără peste cincizeci de volume, apărute în ţară şi în străinătate, mai ales în limba franceză, în spaţiul căreia este preţuit de personalităţi de vârf, precum Jacques Bouchard (Canada), Giovanni Dotoli (Italia), Jean-Paul Gavard-Perret şi Véronique Flabat-Piot (Franţa) sau Constantin Frosin (România). 

Lucid şi matur artistic, Ionuţ Caragea nu face eroarea de a scrie o poezie ocazională, ci conjunctura istorică îi prilejuieşte redimensionarea fiinţială şi artistică din cărţile anterioare, încât noul cod roşu devine o metaforă-simbol penetrantă, echivalent augmentativ la ceea ce numise, într-o carte anterioară, Eu la pătrat, adunând în sine o veritabilă furtună existenţială de poet veritabil. Eul acesta nu lipseşte nici din Codul roşu…: „aici sunt eu/ adevăratul eu/ abia ivit dintr-un vis/ calm, senin, fără durere” (Chip oglindit în lacrima lui Dumnezeu).

Concomitent, cred că Ionuţ Caragea şi-a înnoit şi arsenalul de mijloace stilistice, uzând de figuri obsedante, adesea surprinzătoare, ca sângele, inima – clopotul sângelui („cel mai frumos cântec/ al universului”), lumina din adâncuri, timpul coagulat („prin mine curge sângele antic/ fluviu neobosit prin deşertul carnal”), florile sângelui („durerea trece ca plugul prin carne”), continentul scufundat („iubirea poetului e un imens continent/ scufundat în sânge…”).

Un vitalism dionisiac, nietzschean, produce revoluţia sângelui, dar transfigurată iisusiac, euharistic, „Jihadul” său adresându-se poeţilor somnolenţi ai textualismului postmodern: „câţi poeţi mai dorm cu sabia-n teacă”? Şi: poezia nu înseamnă doar negru pe alb, ceea ce trimite la celebrele versuri eminesciene: „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune…”

Ceea ce mi se pare remarcabil în noul volum al lui Ionuţ Caragea este reabilitarea retoricii, una atent supravegheată, fără a-i ştirbi eficienţa, metafora intrând în plasma figurilor sintactice, în care primează, acum, anafora. Amplul poem care dă titlul volumului este axa întregii cărţi. Forţa repetitivă a anaforei se sprijină pe o înlănţuire de interogaţii retorice. Iată câteva module, luate la întâmplare: „tu ştii că lacrima mea/ este singurul cer ce încearcă/ forma inimii?// tu ştii că-n lacrimă mea/ se află cântecul abandonat al inimii?// tu ştii că și pietrele de pe fundul apei/  visează să asculte cântecul inimii mele?// tu ştii că inima mea/  este o pioneză pe harta lumii?// tu ştii că inima mea bate/ ca o toacă scufundată în beznă?”

Părintele Dumitru Stăniloae a argumentat, teologic, că lumea nu are consistenţă ontologică, ci numai dialogică. Anafora interogativă, modulară (poate chiar în sens brâncuşian), a lui Ionuţ Caragea este, prin excelenţă, una dialogică. Cred că autorul nostru a devenit, acum, cel mai important poet al anaforei din lirica românească de azi. Cititorul va constata că figura este prezentă în cele mai multe dintre piesele volumului. Şi în acest mod, Ionuţ Caragea confirmă aprecierea lui Daniel Corbu că ne aflăm în faţa unui lider de generaţie.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania