Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

COMEMORAREA MORŢII LUI M. EMINESCU

COMEMORAREA MORŢII LUI M. EMINESCU

eminescu[1] [640x480]Am ţinut să urmărim cu luare aminte manifestaţiunile de pietate ce au [fost] puse pe ici pe colo la cale cu ocaziunea împlinirii celor dintîi douăzeci de ani de la moartea lui Mihai Eminescu şi am făcut-o aceasta pentru că manifestaţiunile de felul acesta sunt iviri simptomatice, din care se pot trage concluziuni în ceea ce priveşte felul de a gîndi al oamenilor.

Redacţiunile ziarelor şi revistelor noastre au ţinut să le reamintească cititorilor săi cu ocaziunea aceasta, ce a fost M. Eminescu pentru noi şi care e importanţa lucrării lui în viaţa noastră culturală, în cele mai însemnate centre de viaţă românească din România, din Ardeal, din Bucovina şi din ţinuturile româneşti ale ţării ungureşti au fost puse la cale serbări, la care a luat parte multă lume.

Din toate acestea am rămas cu impresiunea generală că în gîndul celor mulţi M. Eminescu e poet mult iubit pentru concepţiunile lui totdeauna înalte şi pentru forma lui adeseori de neîntrecută frumuseţă. De aceea mişcarea s-a produs mai ales între oamenii mai tineri, care, avînd oarecare cultură, au totodată şi destul timp, ca să petreacă o parte din viaţa lor căutînd mulţumiri impersonale. Aceasta e şi semnul bun al timpului, căci el arată că se sporesc cei ce nu se pierd cu desăvîrşire în zbuciumările zilnice, ci-şi dau seamă, că ceea ce dă farmec vieţii e mai ales mulţumirea sufletească şi ştiu să preţuiască pe muncitorii intelectuali, care împodobesc lumea prin operele lor. Mergem spre un timp, în care oamenii vor fi preţuiţi nu numai după averea, după legăturile sociale ori după poziţiunea lor, ci şi după superioritatea lor intelectuală ori morală.

Aceasta e ceea ce aflăm cînd ni se spune că M. Eminescu e şi douăzeci de ani după moartea lui ceva, ba chiar mai mult decît ceea ce era în viaţa lui, ba în gîndul multora mai presus de mulţi dintre cei ce se uitau peste umăr la el.

Pe ici pe colo şi-a reamintit cîte unul pe M. Eminescu şi ca ziarist, care a avut o mai însemnată înrîurire în viaţa politică fără ca să poată fi pus în rîndul oamenilor politici, în adevăr nici nu a fost om politic în înţelesul comun al cuvîntului. Avea, ce-i drept, vederi bine lămurite în ceea ce priveşte viaţa politică şi era redactor la un ziar politic, dar nici nu era, nici nu ţinea să fie socotit membru al vreunuia dintre partidele politice. Om cu vederi conservatoare în toate privinţele, el avea multe simpatii pentru cîţiva dintre fruntaşii partidului conservator şi mai ales pentru şi atunci bătrînul Lascar Catargiu. Simpatiile acelea erau însă personale şi nu-1 puneau în conflict cu admiraţiunea, pe care o avea pentru Mihail Kogălniceanu şi pentru Ioan Brătianu tocmai pentru că-şi susţineau cu inimă curată şi cu hotărîre bărbătească ideile democratice.

În viaţa politică a timpului său ca-n toate împrejurările Eminescu s-a încălzit pentru cei cumpăniţi şi de bună credinţă în lucrarea lor şi a fost dispreţuitor faţă de cei ce iau în deşert ideile frumoase, fie ele conservatoare, fie democratice, şi abuzează de buna credinţă a altora, ca să-şi facă treburile. De aceea numai de puţini era iubit, un semn urît pentru lumea în care şi-a petrecut viaţa.

Manifestaţiunile făcute acum nu pot să fie luate drept dovezi, că-n timpul celor douăzeci de ani ce-au trecut de la moartea lui cei atunci puţini s-au sporit prea afară din cale.

Îndeosebi la Bucureşti serbarea proiectată întru amintirea iui Eminescu a fost amînată, pentru la toamnă, cînd vor putea mai mulţi să ia parte la ea. Deocamdată au făcut pelerinagiu fără de zgomot la mormîntul poetului cei mai apropiaţi dintre amicii lui, între care domnii Chibici Râvneanu, dr. Teodor Nica, Sim. Mehedinţi, şi nu puţini admiratori ai poeziilor lui, care au venit rînduri. rînduri. S-a constatat cu deosebită mulţumire că mormîntul lui e bine îngrijit şi încărcat cu flori proaspete, care au fost depuse cu discreţiune de către cei ce trecuseră pe la el. : între aceştia au fost şi doi nepoţi ai regretatului D. A. Laurian, care au venit conduşi de bunica lor, văduva fostului’ bun prieten al poetului.
Discreţiunea aceasta a fost un omagiu adus omului Eminescu, care viaţa lui toată a fost retras şi s-a ferit de orişice manifestaţiuni zgomotoase.
(Articol de fond. Nesemnat. „Minerva”, an. I, nr. 186, 22 iunie 1909).



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5