COMENTARIU

UN STUDIU DE MAXIMĂ REFLEXIVITATE
DESPRE COMUNA POPEŞTI
Autor, Georgica MANOLE

Petre Abeaboeru, consătean de-al meu, ambii fii ai Popeştiului vrâncean, este membru al Ligii Scriitorilor din România (LSR), vicepreşedinte al Filialei Vrancea al LSR şi un împătimit cercetător al trecutului neamului nostru românesc. În acest context, alături de alte lucrări similare ale autorului, a putut să apară „Comuna Popeşti – tradiţie şi continuitate în podgoria vrânceană” (Ed. Terra, Focşani, 2007, 300 p., preţ neprecizat), un studiu menit să completeze vastul domeniu al istoriografiei româneşti, dar şi o carte dedicată consătenilor săi: „Am fost urmărit în permanenţă de a nu-mi uita stirpea ţărănească şi de a reînvia în sufletul cititorului vremurile care s-au scurs pe aceste meleaguri de legendă, de a reaminti celor de azi simplitatea şi nobleţea sufletului generos al celor care, fiecare în generaţia lui, a aşezat o cărămidă la temelia vieţii continue”.

Printr-un „cuvânt înainte” prezentat sub denumirea de „Recunoştinţă”, autorul, vădit copleşit de o candoare specifică celor născuţi în Popeşti, ţine să precizeze: „…lucrarea a fost scrisă cu toată dragostea pe care un fiu al satului o poate avea pentru locul în care a trăit fără nici un fel de patimă; datele prezentate în lucrare sunt veridice, susţinute de documente, imaginaţia contribuind doar la derularea unor evenimente”.

Contrar uzanţelor care vizează o monografie, lucrarea începe printr-o „Pledoarie pentru cultura viţei de vie”, deoarece, spune autorul, „Strămoşii noştri, de pe aceste meleaguri podgorene, aveau o mare credinţă, transmisă din generaţie în generaţie, cu multă veneraţie: Dumnezeu ne-a dăruit două minunăţii: albinele – pentru miere şi viţa de vie – pentru vin, să le păstrăm cu sfinţenie pe amândouă”. Citându-l pe renumitul specialist vrâncean, oenologul academician Valeriu D. Cotea („Încă de la origini, viţa de vie şi vinul şi-au pus amprenta asupra geografiei şi istoriei, asupra mitologiilor şi religiilor, asupra ştiinţelor (ampelografie şi enologie) şi tehnicilor (cules şi vinificaţie) vitivinicole, asupra artelor (pictura, sculptura, literatura şi poezia) şi tradiţiilor, dar şi asupra obiceiurilor alimentare şi comerţului, asupra dreptului şi medicinii, contribuind, de-a lungul anilor, la formarea unui tip de societate: civilizaţia vinului”), Petre Abeaboeru îşi structurează conţinutul fără să facă abstracţie de influenţele acestui tip de civilizaţie, cea a vinului. Scriind despre vin şi binefacerile lui, autorul a constatat că, în Popeşti, 23% din locuitori sunt consumatori diurni, 44,5% sunt consumatori ocazionali, iar 32,5% nu consumă deloc vin.

Aceeaşi candoare se observă şi în paginile dedicate coordonatelor fizico-geografice: „Pe versantul răsăritean al curburii carpatice, pe partea dreaptă a pârâului Oreavul, într-un cadru natural frumos şi variat, la linia unde se întâlneşte câmpia şi dealurile pline de vii şi livezi, într-un lanţ întreg de sate, până la umbra pădurii, se găseşte aşezată de secole una dintre nenumăratele comune ale podgoriei vrâncene – Popeşti – care, prin pitorescul ei şi prin hărnicia oamenilor de aici, s-a numărat şi se menţine în continuare printre localităţile de frunte ale judeţului. Primăvara, teritoriul comunei este un mirific loc de încântare, un adevărat pastel de culori: verdele crud al frunzelor de vie într-o ambianţă perfectă cu nuanţele diverse ale florilor pomilor fructiferi, după care se întinde marea de grâne, până spre regina apelor româneşti – Dunărea” sau „Popeşti, satul reşedinţă a comunei, şi cel mai mare dintre sate, se află aşezat pe malul drept al Pârâului Oreavul, cu întindere peste şoseaua naţională Buzău-Focşani. Tot terenul este înclinat într-o pantă dulce, înclinarea fiind mai pronunţată în direcţia Tercheşti-Runcu. Sus, pe măgura Runcului, se desfăşoară panorama câmpiei până departe la orizont, spre sud-est, unde, în zilele senine se poate distinge Munţii Dobrogei”. Şi astfel, întregul conţinut al lucrării curge îmbinând stilul ştiinţific cu stilul beletristic, fiindcă, înainte de a fi un riguros cercetător, Petre Abeaboeru este şi scriitor. Claritatea, precizia, deducţiile, sobrietatea şi impersonalitatea monografistului sunt completate fericit de îmbinări îndrăzneţe şi neobişnuite de cuvinte specifice scriitorului.

Dacă vinul şi-a impus coordonatele civilizaţiei sale, popeştenii nu au putut ocoli vicisitudinile istoriei şi naturii. Ei au trecut demni prin istorie, au suportat efectele unor epidemii, a perioadelor de secetă, a unor potopuri nimicitoare, a gerurilor cumplite care distrugeau viile precum si a cutremurelor generate de propriul pământ. Vrâncenii s-au „înfrăţit” cu cutremurele cum s-au înfrăţit cu vinul, ele fiind amintite în lucrare prin cuvinte care trădează din partea autorului un vizibil sentiment de tristeţe (p.51, p.102, p. 103, p. 106, p. 150, p.171 şi p.172).

Prin Popeşti au trecut: cronicarul turc Evlya, Mircea cel Bătrân, Radu cel Frumos, Ştefan cel Mare, Gheorghe Ştefan Diacul Spătarul, Vasile Lupu, Matei Basarab, generalul Suvorov, ducele Saxa de Couburg, Ipsilanti, Constantin Brâncoveanu, Marele Duce Nicolae al Rusiei, regele Carol I, regele Ferdinand I, Wilhelm (Kaizerul Germaniei), generalul Makensen, mareşalul Ion Antonescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Au mai trecut Paisie Velicikovski (care în 1763 a fost stareţ la mănăstirea Vărzăreşti, de lângă Popeşti), Alexandru Ioan Cuza, Mihai Eminescu, Al. Vlahuţă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Ion Luca Caragiale, Nicolae Iorga sau Traian Săvulescu. Însă, cu siguranţă au trecut şi alte personalităţi având în vedere poziţia geografică a comunei şi caracterul predominant ospitalier al popeştenilor.

Un alt merit al autorului este acela de a pune viaţa interioară a Popeştiului, derulată de-a lungul celor 500 de ani atestaţi documentar, în contextul evenimentelor, întâmplărilor şi factorilor naţionali şi internaţionali. În Popeşti s-a dus o viaţă religioasă intensă („Pe teritoriul actual al comunei Popeşti, bisericile apar la începutul sec. al XVI-lea. Aici au existat 2 schituri şi 2 biserici, dintre care fiinţează astăzi numai 4 biserici..”), în Campania din 1913 şi 1916-1918, din Popeşti au participat 387 de săteni, din care 182 au murit pe câmpul de luptă, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, din Popeşti au participat 413 locuitori, dintre care ,,cad pe front 115, rămânând în urma lor 58 de văduve, 98 de orfani şi 36 de invalizi” şi exemplele ar putea continua.

Din altă perspectivă, trebuie observat că studiul propus de Petre Abeaboeru urmează linia gustiană potrivit căreia satul înglobează „raporturile metafizice ale naţiunii cu veşnicia”. De aceea cred că şi acest studiu poate contribui la completarea anchetei sociologice naţionale privind calitatea vieţii în mediul rural, realizată în anii 1997 – 1999, fiindcă este structurat pe preocupările prioritare din lumea rurală în evoluţia ei de-a lungul timpului: problema proprietăţii asupra pământului, finanţarea agriculturii, educaţia copiilor, situaţia şcolilor, viaţa religioasă, tradiţiile, activitatea culturală şi principalii animatori, degradarea mediului moral, afirmarea liberei iniţiative, coeziunea comunitară, calitatea relaţiilor dintre grupurile umane etc.

Fiind concepută de un monografist de excepţie dublat de un scriitor apreciat, lucrarea „Comuna Popeşti – tradiţie şi continuitate în podgoria vrânceană” este un studiu de maximă reflexivitate deoarece, adeseori, semnificatul este mai mare decât semnificantul, depăşind graniţele stilului ştiinţific.