Mihai Scutaru s-a născut în anul 1922 și a murit la sfârșitul anilor 2000, la Iași, unde a și fost înmormântat. A fost închis 15 ani pentru convingerile anticomuniste și activitatea legionară. Despre crezurile și privațiunile vieții lui, mi-a vorbit în interviul următor, realizat la 6 iulie 1999, la domiciliul său din Iași.

• – Cum vă numiți?
• – Scutaru Mihai.
• – Cum ați primit rugămintea mea de a vorbi despre Mișcarea Legionară?
• – Normal; n-am niciun fel de reticență de pe urma celor 15 ani de pușcărie pe care i-am făcut pentru această activitate a mea – bună sau rea, cum ar spune alții – și pe care nu i-am regretat niciodată.
• – Chiar dacă astăzi s-ar putea crede că idealurile pentru care ați luptat s-au năruit?
• – Eu nu cred asta; ele sunt de mare actualitate, fiindcă lumea – de bine, de rău – se va schimba și va termina cu așa-zisul „comunism umanitar”.
• – De fapt, ce este comunismul în viziunea dumneavoastră?
• – Comunismul a fost o utopie care n-a mai existat în istoria omenirii. A venit cu niște promisiuni pe care niciodată nu le-a putut realiza; a fost praf aruncat în ochii mulțimii.
• – La vârsta la care ați intrat în Legiune, ați sesizat acest pericol?
• – Nu știu dacă atunci, dar eram convins că ideologia comunistă este o plagă împotriva căreia trebuie să lupți.
• – Ce vârstă aveați când v-a atras Mișcarea Legionară?
• – Prima oară când am simțit o atracție față de Legiune, aveam vreo 15 ani.
• – Care au fost elementele concrete care au determinat această atracție?
• – Pentru mine, au contat comportamentul legionarilor și modul în care puneau problemele și se manifestau față de semenii lor. Trăiau cu o modestie și o dăruire totală față de țara românească și de neamul lor, iar asta îi deosebea cu mult de ceilalți; erau niște oameni care știau ce vor și-și puneau toate speranțele în îndreptarea vieții din țara românească prin făurirea unui climat de cinste, corectitudine și dragoste de țară.
• – Când ați intrat în Mișcarea Legionară?
• – Am intrat în ’41, la vârsta de 20 de ani.
• – Cum se făceau înscrierile?
• – În Mișcarea Legionară, n-au existat înscrieri; erai luat în primire de alți legionari, care te aveau în supraveghere cel puțin o jumătate de an, după care se convingeau dacă ai anumite calități pentru a putea face parte din Legiune. În primul rând, un legionar trebuia să aibă o anumită structură: să fie muncitor și cinstit, să aibă credință în Dumnezeu, ca și alte calități pe care le completa sau multiplica trăind viața noastră legionară.
• – Rememorați câteva dintre activitățile pe care le-ați desfășurat ca legionar.
• – Singurul caracter al activității noastre nu era decât cel educativ: cu marșuri și ședințe, unde se făcea apropierea dintre membrii unei Frății de Cruce; ne apropiam sufletește și ne spuneam totul – și bune, și rele –, după care trăgeam niște concluzii, astfel încât să ne putem desăvârși ca legionari, în conformitate cu prescripțiile și indicațiile din Cărticica șefului de cuib.
• – Dumneavoastră ați militat pentru poporul român.
• – Da.
• – Dar împotriva cui?
• – Noi am avut ca inamic potențial bolșevismul rusesc, care era o amenințare puternică împotriva țării – cum s-a și întâmplat, de altfel, în ’40, când rușii ne-au luat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, care n-au fost niciodată ale lor. Eu am fost pentru integritatea teritorială a țării și pentru ca toți românii să fie stăpâni în țara lor.
• – Care a fost poziția dumneavoastră față de evrei?
• – Nu vreau să fac acum o apologie a acestui subiect, dar consider că evreii n-au avut niciodată de suferit în mod direct din partea legionarilor. Pornirea noastră împotriva lor a fost numai din punct de vedere economic, pentru că acaparaseră toată economia țării; ori, dacă într-un stat ții în frâu economia și capitalul, atunci domini și politicul. Ei stăteau în umbră și-și dirijau interesele; aveau și cu cine.
• – Care au fost greșelile Mișcării Legionare pe care le recunoașteți?
• – Singura greșeală pe care o consider eu a fost asasinarea lui [Nicolae] Iorga, care n-a fost niciodată recunoscută de legionari și nici n-au fost elucidate vreodată manevrele care au dus la acest asasinat. Căci, dacă n-ar fi fost ucis, devenind un erou național, ori ar fi fost un [Mihai] Roller, ori ar fi murit la Sighet și astăzi nu l-ar mai fi pomenit nimeni, așa cum nu se mai pomenește de ceilalți – doar de Maniu mai amintește câte cineva din când în când; ar fi fost șters din istorie, ca anticomunist, și n-are nimeni interes la ora asta să mai scoată în evidență vreunul.
• – Iorga a murit de mână legionară.
• – A fost omorât de o echipă de legionari; că erau legionari sau infiltrați în Mișcarea Legionară, încă nu s-a spus ultimul cuvânt.
• – …Ceea ce nu e valabil în cazurile lui Ion Gheorghe Duca sau Armand Călinescu; legionarii și-au recunoscut crimele și chiar s-au mândrit cu ele.
• – Dar Mișcarea Legionară a fost, cred eu, singura formațiune de pe glob care, orice faptă a săvârșit, a spus: „Eu am făcut-o; pedepsește-mă, condamnă-mă, omoară-mă, fă ce vrei!”
• – Asta nu e o scuză și nici o justificare.
• – Nu e, dar e o probă de demnitate.
• – Cum priviți figura mareșalului Ion Antonescu, care, la un moment dat, v-a fost aliat?
• – Eu n-am nimic cu el ca militar, dar ar fi putut fi mai cavaler cu noi și să ne fi spus: „Măi, am stabilit cu Hitler să vă dau deoparte.” Führerul nu ne înghițea, știind că noi conducem în țara asta, noi dispunem de avuția ei și suntem stăpâni la noi acasă; nu să vină ei și să ne încalece, ca, până la urmă, să rămânem niște slugi ale lor.
• – Care au fost principalele calități care v-au atras la Căpitan?
• – Mi-am dat seama că este un om integru, de suflet și cu caracter; numai dacă te uitai la el sau la fotografiile lui, îți impunea un respect deosebit prin privire, gesturi, comportament, prin tot.
• – Un membru marcant al Mișcării Legionare, Mihai Stelescu, a dezlănțuit o amplă campanie, în care a înfierat păcatele Căpitanului…
• – Ca el, au fost mulți, iar în pușcărie numai asta se căuta – să găsească hibe ale Căpitanului și indivizi care să-l atace. Eu consider că Stelescu a fost în slujba unui grup care i-a inoculat orgoliul de a pune mâna pe putere sau ideea de a destrăma Legiunea.
• – Ce consecințe a avut moartea Căpitanului asupra Mișcării Legionare?
• – Orice legionar care a murit a lăsat un gol; cu atât mai mult el, care a creat această mișcare și s-a impus prin caracterul, forța, munca și concepția lui de viață.
• – Horia Sima a reușit să-l suplinească?
• – E foarte greu să-l judeci pe Sima, fiindcă au fost destui care au tânjit să fie în locul lui. Totuși, el a dus, cum a putut, steagul mai departe prin străinătate – a făcut un guvern în exil, a scos câteva cărți, a scris niște articole, s-a întâlnit cu unii și cu alții, a căutat să aplaneze conflicte, s-a zbătut.
• – Cum comentați aderența Mișcării Legionare astăzi?
• – Ca să iasă din nou la lumină, mișcarea are nevoie de încă vreo zece ani în care să se sedimenteze problemele din țară; dar, încet-încet, lucrurile se vor lămuri.
• – Cum sunteți privit după atâția ani de luptă și suferință?
• – Depinde cine o spune, pentru că lumea încă nu s-a trezit; deocamdată, nu e momentul, cum a zis și Căpitanul prin ’37, când a început marea prigoană împotriva noastră: „Am fost ca un cais care a înflorit prea devreme și acum ne dogorește bruma.”
• – Vă considerați un legionar sau un fost legionar?
• – Prin trăirea mea, am rămas și voi rămâne întotdeauna legionar.
• – Ce a însemnat și ce reprezintă pentru dumneavoastră Mișcarea Legionară?
• – Legiunea a fost, este și va fi o forță; nu știu dacă voi mai trăi s-o văd, dar sunt convins că va avea aderență și va renaște ca o forță puternică.
• – Dar Căpitanul?
• – Căpitanul a fost un arhanghel; mi-aș fi dat și viața pentru el.
• – Ce șanse întrevedeți acestei țări?
• – Dacă mergem tot pe panta asta, fără o schimbare de atitudine și de morală, în primul rând, ne prăbușim; mâine-poimâine, vom fi înghițiți complet. N-avem nicio șansă.

Florin Bălănescu