Condiţia femeii în societatea românească comunistă şi post-comunistă

Autor, Gruia COJOCARU

Metaforic exprimându-mă, am ales acest subiect din nevoia sinceră de a-mi limpezi o câtime solară din eternul feminin, etern care fascinează, învăluie, seduce, devorează şi dă sens acestei planete. Nu-mi propun să alunec într-un registru poetic, însă orice imn închinat FEMEII de pretutindeni şi din orice timp e un cântec de slavă închinat vieţii, echilibrului şi păcii, toate rostite cu o infinitate de nuanţe care, printr-un straniu sincretism, îşi metamorfozează substanţa până la ajungerea într-o altă dimensiune… Iar dacă aceste gânduri de început n-au elucidat nimic, ci, poate, au incitat întru lectură cititorul, înseamnă că Ea – Femeia, indiferent de epocă – dezvoltă corola de minuni, cu aromă blagiană, tocmai prin misterul pe care-l degajă.

Voi coborî, totuşi, în lăuntrul spaţiului asumat pentru a evidenţia o serie de realităţi ce definesc condiţia femeii în epoca comunistă şi post-comunistă. Fără să am o vârstă matusalemică, am trăit suficient în epoca roşie ca să-mi construiesc un set de idei despre condiţia femeii în comunism, idei pe care încerc să le îmbogăţesc prin scrierile istoricilor/scriitorilor de marcă şi nu prin balastul unor creatori de opinie care, pe ,,sticlă”, într-un machiavelism demn de o cauză mai bună, înfierează astăzi o epocă ce nu se mai poate apăra. Nu sunt un nostalgic, dar îmi displac lichelele care fac ,,apel către lichele”, vorba unui clasic în viaţă.

În comunism, femeia era prinsă într-un mecanism rigid, ce presupunea o viaţă de familie model, un loc de muncă în care datoria era în prim plan, apoi participarea la activităţi politice (frecvente şi extenuante adunări generale, unde, alături de etern dezbătutele planuri de viitor – cincinale–, preamărirea ,,tovarăşului” era o piesă de rezistenţă) şi cam atât. Cam puţin, nu-i aşa? Fără îndoială, acest registru simplu şi banal nivela conştiinţa femeii, inhibându-i până la suprimare capacităţile de manifestare, de trăire plenară a vieţii, de rostire autentică a fiinţei. Deşi întreaga suflare din vechea Dacie suporta greu corsetul impus de un regim totalitar, doar femeia resimţea până-n străfundurile fiinţei elucubraţiile sistemului.

Reflectând la condiţia femeii din era post-comunistă, observ două lucruri distincte: la nivelul exprimării socio-politice, la scară naţională, femeia este, statistic vorbind, într-o minoritate aproape neverosimilă, un procent insignificant de prezenţe feminine colorând scena politicii româneşti. Poate că aspectul nu m-ar frapa, dacă n-aş cunoaşte o realitate care se consumă discret (asta nu înseamnă că nu e cu atât mai penetrantă) în bucătăria cuplului: în relaţiile de cuplu, femeia domină de regulă relaţia, acest lucru întâmplându-se mai ales când ea are o profesie ce-i asigură o anume autonomie materială. Explicaţia acestei dominaţii latente (în realitate orice femeie rezonabilă nu lasă să ,,transpire” acest adevăr!) ţine, pe de o parte, de adaptabilitatea genetică superioară a femeii, de plusul de rezistenţă la efort prelungit (a nu se confunda cu forţa – apanajul bărbaţilor) şi de capacitatea de a-şi reveni mai uşor după un eşec. Şi ar mai fi un aspect, pe care nu-l pot revela decât cu o introducere ceva mai lungă, dar care are rostul ei: după epoca comunistă, piaţa românească a fost invadată de o infinitate de produse pe care Occidentul spera să le vândă, inclusiv de ordin erotic ori pornografic, iar acestea din urmă s-au pliat perfect pe frustrările mai vechi sau mai noi ale societăţii. Rezultatul? Nevoia de sexualitate, potenţată inclusiv de mass-media, a devenit atât de mistuitoare încât trebuie să dai dovadă de naivitate ori miopie ca să nu sesizezi fenomenul. Evident, totul e camuflat la limita rigorilor convenienţei sau bunului simţ, şi tocmai de aceea, nu trebuie să fii cine ştie ce expert pentru a înţelege limbajului trupului şi nu numai.

Nu întâmplător am dezvăluit acest aspect, deoarece se impune, fără niciun fel de tăgadă, o concluzie: şi la acest capitol femeia a triumfat. De la Freud care în ,,Totem şi tabu’’ releva faptul că disponibilitatea sexuală a unei femei normale este egală cu cea a doi bărbaţi şi jumătate, toate studiile în domeniu confirmă această constatare.  Iar cine domină din punct de vedere sexual, domină relaţia…din păcate! (Ştiu că cititorii au reale motive de a zâmbi zeflemitor, dar  pot doar să le transmit că recunoaşterea şi asumarea unei realităţi, oricât ar şifona ,,regnul” căruia îi aparţii, e un semn de maturitate şi forţă.). Şi pentru că ar fi neelegant să exemplific prin argumente din propria-mi ,,ogradă”, voi face trimitere, printr-un joc de trecut-prezent, la Elena din Troia şi la cea a unui Cocoş ce, în timp, s-a delectat cu binefacerile de sub porţile Cotroceniului …

Îngăduind încă o clipă în perimetrul jocului, voi încerca să-i răspund şi unui bărbat care, deranjat de ideea ridicării femeii de azi pe un anume piedestal, mi-ar replica: cum îţi explici că, deşi sunt mai numeroase decât noi, ocupă mai puţine funcţii în statul român, când accesul la astfel de demnităţi e egal pentru toţi? Răspunsul e simplu sau, cum ar spune Nichita Stănescu, ,,atât de simplu încât devine de neînţeles’’: Nu vor! Încă nu vor! Realizeză deşertăciunea puterii, o dispreţuiesc şi o ignoră deoarece – argumentul unui impresionant număr de femei pe care le-am simţit/investigat de-a lungul timpului – VIAŢA e prea scurtă pentru a o risipi în astfel de dimensiuni. Încet dar sigur, însă, se conturează limpede şi în spaţiul carpato-danubian femei de calibrul ,,doamnei de fier” a Angliei anilor ’80 sau, ca să fiu actual, de calibrul cancelarului Germaniei – Angela Merkel – cel mai puternic om al Europei. Fie şi numai prin acest ultim exemplu, demonstrez că îmi susţin argumentele revelate, pentru că, orice s-ar spune, Femeia, cu toate ale ei, mai ales la nivel European, e aproape la fel.

Sintetizând, pot spune că, fără a fi vreun guru în domeniu, înţeleg că, deşi modificată în sens pozitiv, după ’89, condiţia femeii din România, este similară cu a unui adolescent care, cu încrâncenare, disperare, energie şi tremurândă speranţă, îşi croieşte destinul. Curând însă va aluneca în vârsta tinereţii şi a maturităţii, iar lumea bărbaţilor va fi nevoită să-şi revizuiască comportamentul şi atitudinea, asemenea S.U.A. în relaţie cu adânca şi misterioasa Chină…