Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.7 (151), Iulie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Conflictele culturale și noile simboluri în viziunea scriitorului Michael Dibdin

Primit pentru publicare: 8 Iulie 2021
Autor:  Alexandru Florin ȚENE, președintele național al Ligii Scriitorilor Români, membru al UZPR
Publicat: 8 Iulie 2021
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion Istrate

Conflictele culturale și noile simboluri în viziunea scriitorului Michael Dibdin

Bucuria sfârșitului Războiului Rece nu a fost de lungă durată, pentru faptul că au apărut conflictele culturale și ale simbolurilor, prin redescoperirea identităților vechi  sub steaguri noi, de multe ori folosite în vechime, ce duc la ciocniri culturale și chiar războaie cu dușmani noi, însă, și ei vechi.

Într-o carte apărută la Veneția, al  scriitorului Michael Dibdin, intitulată simptomatic “Laguna moartă“ se subliniază că nu există prieteni adevărați fără dușmani interesați și adevărați. Autorul mai spune că dacă nu dușmănim ceea ce nu suntem, nu iubim ceea ce suntem cu adevărat. Consider că acestea sunt veridice înțelesuri vechi pe care le înțelegem acum destul de dureros după un veac și jumătate de sentimentalism. În carte se spune că cei care le neagă își renegă familia, moștenirea, cultura, drepturile dobândite prin naștere, și chiar identitatea. Citind în carte despre aceste fenomene, mi-am adus aminte de ce supunea fabulistul grec Esop, că: “ Vrăjmășiile mari sunt anevoie de împăcat. “Acest adevăr ce se desprinde din cartea venețianului nu poate fi ignorant de oamenii de stat, de politicieni și cercetători. Pentru popoarele care își caută identitatea, cum ar fi Ucraina, și își reinventează etnicitatea, dușmanii sunt esențiali, în exemplul nostru este Rusia, iar dușmăniile cele mai periculoase apar în contemporaneitate de-a lungul liniilor de falie dintre marile civilizații ale lumii.

Tema esențială a acestei cărți, în rezumatul ei, este: identitățile culturale și cultura, care, la nivelul cel mai extins, sunt identități civilizaționale, ce determină modele de coeziune, de dezintegrare și de anemozități conflictuale de după Războiul Rece.

Cartea este structurată în cinci părți în care se dezvoltă ideile acestei teze principale.

În prima parte este dezbătută, pentru prima oară în istorie, politica globală subliniind că aceasta este multipolară și multicivilizațională, fiindcă  modernizarea are un ritm diferit și diferă de occidentalizare și nu produce nici o civilizație universală, nici o occidentilizare a societăților care nu sunt occidentale.

Echilibrul de putere între civilizații este dezbătut în partea a doua, în care este vorba  de influența relativă a Occidentului asupra acestor civilizații, această influență fiind în scădere. În timp ce puterea economică, militară și politică a civilizațiilor asiatice crește, probabil și datorită exploziei petrolului. Islamul cucerește tot mai mult teritoriu și popoare,  acest fapt are efecte destabilizatoare și extremiste asupra țărilor musulmane și a țărilor vecine, în timp ce civilizațiile nonoccidentale își reafirmă valoarea propriilor culturi.

La acest fenomen, mai adaug faptul că extremiștii islamici încearcă să destabilizeze occidentul prin atentate și crime.

Autorul în partea a treia ne anunță că a apărut o ordine mondială bazată pe civilizații, unde societățile cu afinități culturale cooperează între ele, că au apărut eforturi de a face societățile să treacă de la o civilizație la alta eșuează, iar țările se grupează în jurul statelor nucleu sau conducătoare ale civilizației lor. În acest context, dau exemplul Rusiei.

În partea a patra, autorul abordează  pretențiile universaliste ale Occidentului care îl aduc pe acesta la un conflict cu alte civilizații, în special cu China și Islamul, la nivel local prin războaiele de falie, cele mai cunoscute fiind dintre musulmani și nonmusulmani, ce duc la “ralierea țărilor înrudite  “ și la escaladarea conflictelor, ceea ce determină, ca statele –nucleu  să încerce să pună capăt acestor războaie.

În final, în capitolul cinci autorul abordează tema supraviețuirii Occidentului care depinde de reafirmarea  de către SUA a identității lor occidentale și de acceptarea occidentalilor a faptului că civilizația lor este unică, dar nu universală, precum și de eforturile comune de a-și reînnoi și de a-și apăra civilizația împotriva provocărilor venite din partea Chinei, Islamului și religiilor ce încurajează extremismul. Se poate evita un război global dacă liderii politici vor recunoaște caracterul multicivilizațional al politici globale și dacă vor coopera pentru a-l menține. 

Citind această carte, pot spune, că fenomenul globalizării și tehnologia a făcut ca Terra să fie un sat. Ar fi un paradox ca să se lupte cei dintr-un capăt al satului cu celălalt capăt al satului. Ar avea un rost acest război? Ar murii oamenii satului și n-ar mai fi nici-un locuitor. Ar dispărea și cultura și simbolurile pentru care se hărțuiesc.

În acest context a apărut și fenomenul protestatar Black Lives Matter, care propune dărâmarea și ștergerea din istorie a marilor simboluri ale descoperirilor umane. Președintele academiei Ioan Aurel Pop, spune: “ Ce am descoperit noi pentru a șterge din memoria omenirii marii descoperitori ? “ Și academicianul continuă: “Prin aceste descoperiri geografice, Europa s-a expandat și a dus pe alte continente propria civilizație, cu cele bune și cu cele rele. După călătoria lui Magelan se extinde circuitul internațional de valori, de la mărfuri comerciale până la idei, prin creșterea mobilității oamenilor. În ciuda unor voci care îi judecă azi pe Columb și Magelan în chip greșit, după criterii actuale de moralitate și de legalitate, ei au condus la cunoașterea aprofundată a propriei noastre planete și chiar la globalizarea atât de lăudată de criticii lor. Înainte de a da jos statuile lui Columb și Magelan, ar fi bine să ne întrebăm ce am descoperit noi pentru omenire, pentru oameni, pentru români, pentru grupul din care facem parte”, a spus Ioan Aurel Pop, pe pagina sa de Facebook. “ “

Concluzia a esențializat-o la jumătatea secolului XIX Wilhelm Friedrich Nietzsche: ”Lumea pare să fie plină de oameni care slujesc adevărul, și totuși virtutea dreptății este așa de rar întâlnită și mai rar recunoscută și aproape întotdeauna urâtă de moarte. “ iar din România îi răspunde Mircea Eliade în secolul XX: “Moartea dă unor  oameni o viață de care existența lor pământească ajunge o simplă umbră. “