Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), August 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

 Viitorul omenirii va consta în coeziunea dintre țări pe afinități culturale

  Primit pentru publicare: 20 Aug. 2019
Autor: Alexandru Florin ȚENE, președintele Ligii Scriitorilor Români, membru corespondent al Academiei Americană Română
Publicat: 20 Aug. 2019
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.

Persistă o întrebare între oamenii politici, sociologi și filozofi: care sunt motivele ca afinitățile culturale să înlesnească cooperarea și coeziunea între oameni și popoare, iar diferențele culturale să faciliteze divergențele și conflictele, chiar armate.

Fiecare popor, neam, trib și om au identități multiple, care, așa cum s-a dovedit de-alungul istoriei, pot rivaliza sau se pot completa reciproc, sau cel puțin tangenția în unele cazuri. Aici, fiind vorba de rudenie, domeniul profesional, culturală, teritorială, instituțională, educațională, ideologică, partizană, etc. Identificările după o dimensiune sau alta pot intra în conflict cu cele după o altă dimensiune. În istoria țării noastre pot să dau un exemplu: în 1918, după Marea Unire, maghiarii au trebuit să aleagă între identificarea etnică cu neamul românesc din Ardeal și identificarea națională cu poporul României Mari.

În prezent, lumea contemporană este interesată de identificarea culturală ce dobândește o importanță mai mare și în evoluție, în comparație cu alte dimensiuni ale identității. Individul privește identitatea ca cea mai semnificativă la nivelul său de persoană. Am constatat că identitățile mai restrânse nu intră în conflict cu cele mai largi.Un scriitor, sau ziarist se poate identifica instituțional cu organizația din care face parte. De asemenea, o persoană poate să se identifice cultural cu familia, cu clanul, etnia, naționalitatea, religia și civilizația din care face parte. Importanța sporită a identității culturale la niveluri inferioare îi poate crește importanța la niveluri superioare. După părerea mea dragostea pentru întreg  nu este anulată de preferința pentru o parte. Atașamentul față de o subdiviziune, dragostea față de mica organizație de care aminteam, este principiul al afecțiunii pentru societate, în ansamblu. Într-o lume cuprinsă de globalizare în care cultura este apreciată și contează, organizațiile de care vorbeam sunt triburile și grupurile etnice, ansamblurile sunt națiunile și țările sunt civilizațiile.  Se observă că la începutul secolului XXI oamenii se diferențiază mult mai mult după principii culturale, ceea ce înseamnă că tocmai conflictele  dintre grupuri culturale sunt din ce în ce mai importante; civilizațiile sunt entități culturale cele mai mari;  prin urmare, conflictele dintre grupuri aparținând unor civilizații diferite devin centrale în politica globală.

Un exemplu din țara noastră, un maghiar poate să se identifice cultural cu religia, etnia,  civilizația și tradiția din care face parte, sau un țigan din clanul său. Se observă că oamenii se diferențiază mai mult în acest secol după principii culturale, civilizațiile  sunt entității culturale  cele mai mari, conflictele dintre grupurile de care am făcut vorbire, devin centrale în politica globală.

De-a lungul istoriei, relațiile dintre state sau dintre alte entități din aceeași civilizație au fost diferite de relațiile dintre state sau dintre entități aparținând unor civilizații diferite.S-au aplicat coduri diferite față de  cei care erau ca „noi” și față de „barbarii” care nu erau ca noi.În istoria noastră tătarii, sau popoarele migratoare, inclusiv otomanii, nu arau ca noi, le consideram barbari, ca noi au fost romanii, apoi francezii. Regulile care au guvernat relațiile dintre țările creștine au fost diferite de cele aplicate în relațiile cu turcii și alți păgâni.

Diferența între grupul „noi”civilizațional și grupul „ei” extracivilizațional este o constantă în istoria omenirii. Aceste diferențe de comportament intra și extracivilizațional  ce derivă din: sentimente de superioritate, uneori de inferioritate față de oameni considerați foarte diferiți. La noi se întâmplă cu etnia țiganilor. O altă problemă este neâncrederea față de aceștia. Urmează apoi dificultățile de comunicare provocate de diferențele de limbă și de cod de comportament social.Exemplu fiind rușii care s-au comportat ca niște criminali cu poporul român. Iar ultimul punct este necunoașterea principiilor, motivațiilor, relațiilor și practicilor sociale ale altora.

În prezentul secolului XXI progresele din transport și comunicații au permis interacțiuni mai frecvente, mai intense, mai echilibrate și mai puțin exclusive între oameni aparținând unor civilizații diferite. Această latură este un element ce contribuie la globalizare. Francezii, germanii, belgienii, olandezii și românii se consideră din ce în ce mai mult europeni. Musulmanii din Orientul Mijlociu se identifică cu bosniacii și cu cecenii și se raliază în sprijinul lor. Chinezii din toată Asia de Est consideră că interesele celor din China continentală sunt și ale lor. Rușii se identifică cu sârbii și cu alți ortodocși și îi sprijină. Aceste niveluri superioare de identitate civilizațională implică o conștiință mai profundă a diferențelor dintre civilizații și a necesității de a proteja ceea ce ne distinge pe noi de ei.

Sursele conflictelor dintre state și grupuri aparținând unor civilizații diferite sunt, în mare măsură, cele care au generat întotdeauna conflicte dintre grupuri: dorința de a controla oameni, teritorii, bogății și resurse, inclusiv de a dobândi putere relativă. Asemenea animalelor care își apără teritoriul, cucerind și alte spații. Conflictele dintre grupurile culturale pot implica probleme culturale.Diferențele ideologice dintre marxism-leninism și democrația liberală pot fi cel puțin dezbătute, dacă nu rezolvate. Diferențele de interese materiale pot fi negociate și adesea rezolvate printr-un compromis.Hindușii și musulmanii nu vor soluționa o dispută legată de construirea unui templu sau a unei moschei la Ayodhya construind și una și alta, neconstruind nici una sau construind o clădire sincretică, care să fie utilizată atât ca moschee, cât și ca templu.

A urî este universal, intră în psihologia omului, astfel apare conflictul universal. Pentru a se defini și a se mobiliza, probabil, și asta face parte din firea omenească, de a avea dușmani, dacă nu-i are, omul și-i creează. Aceștia sunt: concurenți în afaceri, rivali în carieră, opozanți în politică.

Omul, în firea lui, este neîncrezător față de cel care este diferit și care are capacitatea de a îi face rău, pe care îl consideră potențial dușman.Rezolvarea unui conflict și dispariția unui dușman generează forțe personale, sociale și politice care fac să apară noi dușmani și noi conflicte. Ali Mazrui spunea: “Tendința noi  contra ei este aproape universal pe scena politică“(Cultural Forces in World Politics, Londra, James Currey, 1990, p. 13.) În lumea de azi, este din ce în ce mai probabil ca ei să aparțină altei civilizații. Sfârșitul Războiului Rece nu a pus capăt conflictelor, ci, mai degrabă, a dat naștere unor noi identități înrădăcinate în cultură și unor noi  tipuri de conflicte între grupuri din culturi diferite care, la nivelul cel mai larg, sunt civilizații.Oare, cultura în loc să umanizeze popoarele, contribuie la divizarea lor?

Concluzionez: cooperarea economică, am observat, își are rădăcinile în comunitatea de cultură. Alianțele militare și asociațiile economice necesită cooperare între membrii lor, iar aceasta depinde de încredere, care izvorăște în primul rând din comunitatea de valori și de cultură.