Ion N. OPREA

Constantin Levaditi, un gălățean, omul care a fost nominalizat de patru ori la Premiul Nobel…

Motto: „A şti să separi sămânţa bună de neghină, a poseda sensul perspectivei ce permite alegerea a ceea ce este fundamental, supus mereu înlănţuirilor logice de cauze şi efecte, respectând echilibrul şi limitele indispensabile unei opere, iată cerinţele unei opere reuşite.”

                                              Din autograful omului de știință

                          Au auzit gălățenii, dar românii- întreb, despre Constantin Levaditi,  s-a născut la Galaţi, acuși 147 ani, pe 19 iulie 1874, dintr-o familie modestă, fără avere, tatăl lui  era emigrant grec (spune Wikipedia, se născuse în Livadia), muncea ca salahor în portul Galaţi, iar mama lui era născută într-un sat din apropiere de Galaţi.

             Când  avea doar şase ani şi începea şcoala primară, părinţii i s-au îmbolnăvit grav (posibil de tuberculoză), iar el, ca să supraviețuiască,  a fost nevoit să lucreze, ca băiat de prăvălie. Ducea la clienţi acasă diverse comenzi de la băcănia unui unchi de-al său care-l angajase. După doi ani, în anul 1882 , îşi pierde ambii părinţi, iar el a fost luat în grija unei rude din Bucureşti, care lucra ca infirmieră într-un spital. Este dat la școală, urmează liceul apoi facultatea de medicină la Bucureşti, unde l-a avut ca îndrumător pe celebrul Victor Babeş.

            Specializarea o promovează  cu un interesant proiect de cercetare despre tuberculoză (poate cu gândul la cauza morții părinţilor săi) la Paris, la Institutul Louis Pasteur şi Laboratorul de Patologie Generală, dar şi la Frankfurt, la Institutul de Terapie Experimentală. În 1902, a obţinut titlul de doctor în medicină în capitala Franţei, după care a continuat să lucreze tot  la Paris, la Institutul Pasteur şi Institutul Fournier, apreciat ca unul dintre cei mai destoinici cercetători de acolo  „studiile sale despre poliomielită, herpes şi encefalita letargică au fost considerate de mare interes practic şi teoretic”, a rămas scris. În 1913, a reuşit, pentru prima dată în lume, să cultive virusul poliomielitic pe alte celule decât cele nervoase, contribuind astfel decisiv la crearea vaccinului antipoliomielitic. A fost membru al Academiei franceze de medicină și colaborator științific la Institutul Pasteur din Paris. Levaditi este unul dintre fondatorii inframicrobiologiei moderne, iar cercetările sale cuprind întreg domeniul inframicrobiologiei. O deosebită valoare au studiile lui asupra eritemelor polimorfe, ectodermozelor neurotrope, sifilisului, poliomielitei, encefalitei, vaccino- și chimioterapiei. Levaditi a introdus bismutul în terapeutica sifilisului. Tot el a perfecționat metoda de impregnare cu argint a spirocheților în secțiuni.

               La 17 mai 2016 presa (Costel Crangan) scria  din Povestea românului de geniu alungat din propria țară pentru că a îndrăznit să-i critice sistemul medical, amintind că este vorba despre OMUL care a avut patru nominalizări la Premiul Nobel. Din mass-media aflăm și…

                            Despre „bolile morale” ale românilor

              La vârsta de 45 de ani,în 1919,Levaditi a revenit în ţară  pentru a preda la facultăţile de medicină, dar Iaşiul şi Bucureştiul l-au respins, iar Clujul l-a declarat „indezirabil”, – și pe fondul invidiei unor colegi care se vedeau depășiți, nu?- după ce savantul criticase dur sistemul sanitar românesc, parcă ar fi fost azi, clasa politică şi, în general, grija statului faţă de starea socială a poporului. „Nu este de acceptat ca zone întinse din teritoriul ţării să fie lipsite cu desăvârşire de medici şi de spitale, pentru că toate guvernele aşteaptă să se ocupe de sănătatea naţiei străinii şi  oamenii cu stare. Nu este de acceptat nici ca românii fără stare materială să fie lăsaţi să moară pentru că nu au cu ce plăti doctorii şi doctoriile”, va scrie Levaditi despre „bolile morale ale românilor”, și în anul 1926, rememorând încercarea de a se întoarce în România.

         Întors în Franța,în 1920, în munca de cercetare, este invitat să preia conducerea Institutului Rockfeller din New York, însă refuză. În 1926, devine membru titular al Academiei Române, al cărei membru corespondent era încă din 1910.

                            A fost nominalizat de patru ori la Nobel

             Munca lui a primit firesc recunoaşterea internaţională. A fost premiat de Academia franceză de Ştiinţe şi de universităţi celebre din Marea Britanie, Germania şi SUA. A primit patru nominalizări la Premiul Nobel, evident pentru medicină, însă, din păcate, nu a câştigat niciodată prestigiosul premiu. Lucrările şi activitatea lui Constantin Levaditi sunt încă puncte de referinţă în cursurile unor universităţi şi în dezbaterile din cadrul congreselor de virusologie şi imunologie. A murit pe 5 septembrie 1953, la Paris, având marele regret că nu a fost lăsat să ajute la dezvoltarea cercetării româneşti. „Am fost forţat să lucrez printre străini pentru că nu m-au vrut cârmuitorii românilor mei”, scria Levaditi, în anul 1951, în autobiografia sa. Cu regret, dar acuzator și real.

                Posmortem – ca de obicei la români –ne mai amintim ce scriu jurnalele despre omul de știință insuficint apreciat în viață dar și în mormânt: …„vă propunem să vorbim despre Constantin Levaditi, românul genial care a influenţat major medicina mondială, pornind de  la ceea ce stă mărturie despre el acum, în zilele noastre.

           Strada Constantin Levaditi din Galaţi este o străduţă banală, care se strecoară gropiş printre câteva blocuri anoste, cenuşii, dar care poartă cu mândrie nume de flori.  Artera, sufocată de maşinile parcate de-a stânga şi de-a dreapta, porneşte de undeva din Drumul Viilor, dă ocol cimitirului Sfântul Lazăr (cunoscut localnicilor sub mult mai prozaica denumire de „Coca Cola”), coteşte brusc printre blocuri şi se termină – înghiţită fiind de strada Combinatului – chiar la poarta locului pentru odihnă veşnică.

               Aici  este un colț de stradă care îi poartă numele, cum la Iași, de exemplu, strada George  Palade, singurul român care deține Nobelul, și tot în medicină, este tot așa, o stradă dosnică.

              Dacă întrebi în Galați  o sută de locuitori de pe strada Constantin Levaditi care-i treaba cu omul al cărui nume l-a împrumutat, nu se va găsi decât unul, hai doi, care să poată să-ţi spună ce şi cum, a fost și este…aproape necunoscutul…   În rest, ai parte de  bâlbâială şi de tăcere jenantă. La fel de jenantă ca starea arterei ce şerpuieşte chinuit (suprafaţa gropilor o întrece pe cea a asfaltului) dinspre drumul Viilor spre locul morţilor, parcă pentru a sublinia ciclul vieţii.

             Oamenii de azi nu mai ştiu cine a fost savantul Constantin Levaditi şi nici măcar nu poţi să-i judeci pentru asta, căci păstrarea memoriei înaintaşilor nu-i  punctul tocmai forte al naţiei noastre. Dar haideţi mai bine să lăsăm deoparte frustrările prezentului şi să rememorăm împreună povestea vieţii unuia, căutând în ARHIVE,  dintre cei mai mari oameni pe care i-a dat ţara asta: Constantin Levaditi.

          Ion N. Oprea, Iași, 28 iunie 2021