Primit pentru publicare: 13 ian.2016
Autor: Lucia OLARU NENATI
Publicat: 14 ian.2016

Contrabandistul Eminescu

         Puţini ştiu că poetul naţional Eminescu  nu a luptat numai cu  pana şi cuvântul pentru idealurile naţionale, ci a făcut-o  şi prin fapte, chiar dintre cele  care i-au cerut un curaj deosebit şi l-au expus la riscul arestării pentru contrabandă şi atentat la siguranţa imperiului austro-ungar. Iată cum s-au desfăşurat lucrurile! In 1875 se împlineau  100 de ani de la anexarea Bucovinei printr-un rapt abil şi realizat prin corupţie. Descrierea modalităţilor de înfăptuire a răpirii există consemnată în corespondenţa dintre internunţiul austriac la Constantinopole, Franz Maria von Thugut şi cancelarul imperial al Mariei Tereza, Wentzel Anton Kaunitz Reitberg. In aceste scrisori cei doi comunică despre paşii strategici pe care-i făceau pentru stabilirea unui culoar de trecere  între Pocuţia (devenită proprietate austriacă) şi restul  imperiului, ce avea să se numească Bucovina.

          Din aceste documente reies actele de corupţie prin care au fost atraşi atât înalţi funcţionari ai Rusiei (feldmareşalul Ruminaţev, căruia i s-a oferit  o tabachieră de aur cu briliante şi 5000 de galbeni austrieci) cât şi mai mulţi demnitari  turci printre care şi Reis Effendi, care a cerut special şi a primit  un pumnal de aur cu teaca aurită cu briliante şi smaralde, având încrustat în ele un orologiu. Prin aceste maşinaţiuni  culoarul de trecere s-a lărgit  până la a cuprinde întregul ţinut al Bucovinei.

          Aşadar Bucovina a fost vândută pe o tabachieră şi un pumnal! Tot din această corespondenţă reiese lupta cumplită a domnului Moldovei, Grigore Ghica Voevod care  a încercat pe toate căile şi cu toate mijloacele  să-şi apere ţara nelăsându-se corupt spre a acepta tăcerea, ceea ce i-a atras în final suprimarea prin asasinare. Toate aceste scrisori care arată ce s-a petrecut  în 1775 au fost  adunate într-o broşură editată în 1875 intitulată Răpirea Bucovinei după documente autentice, redactată de Ion Slavici  şi prefaţată de Mihail Kogâlniceanu după documentele din colecţia lui Hurmuzachi privitoare la istoria românilor.  

        Eminescu, stabilit atunci la Iaşi, trece clandestin în Bucovina având ascunse în bagajele sale mai multe sute de exemplare ale acestei broşuri  riscând să fie prins şi pedepsit cumplit.Trăgând la prietenul său Stefanelli  şi beneficiind de ajutorul lui, el trimite broşurile prin poştă persoanelor oficiale, oaspeţilor străini şi organizatorilor „serbării seculare” pe care o pregătiseră austriecii la aniversarea unui vreac de la anexarea Bucovinei. Deşi circulaţia broşurii a fost interzisă, deşi s-au făcut puternice proteste diplomatice,  nimic n-a mai putut împiedica răspândirea cărţii  prin lumea europeană  (fuseseră mulţi ospeţi străini la Cernăuţi!) care  a aflat din surse documentare autentice  despre ticăloşia prin care s-a produs decapitarea Moldovei.

       Eminescu nu s-a mulţumit cu atât, ci a publicat în ţară articole prin care glorifică vitejia şi rectitudinea morală a lui Grigore Ghica Voevod, pe care-l aşează în rândul marilor personalităţi ale lumii, alături de Ludovic al XIV-lea, Frederic al II-lea, Petru cel Mare, Ecaterina a II-a etc. Iată formulate chiar de către poet în articolul intitulat Grigore Ghica voevod şi apărut în Curierul de Iaşi,  nr.109 din 1876, argumentele care susţin aceste aprecieri: ”E drept că pentru crearea unui om mare trebuieşte conlucrarea a doi factori, unul este acela al împrejurărilor, al doilea este caracterul şi inteligenţa persoanei istorice. Această a doua condiţie Grigore Ghica Voevod a îndeplinit-o cu desăvârşire. Urmărind ci înţelepciune şi cumpătare  binele şi integritatea patriei sale le-au menţinut cu rară energie  personală pân-la cea din urmă clipă a vieţii sale.Ambasadorul austriac ce era în acea vreme la Constantinopole  s-a văzut silit a încredinţa pe  cancelarul Kaunitz  că orice tranzacţie ar face cu acest voevod, concesiile sale vor fi  numai aparente  căci acest caracter nu cedează şi nu se pleacă. El va urmări întotdeauna  întregirea patriei sale fie prin război fie prin diplomaţie, de aceea trebuie  înlăturat cu orice preţ. Trebuia dar nimicit acest om a cărui tărie de caracter  ameninţa pe răpitorul patriei sale, trebuia asasinat în taină fără zgomot.

         Si pentru a sublinia soarta tragică a unui mare domn patriot care a luptat eroic cu toate forţele uriaşe ce ameninţau integritatea ţării sale, Eminescu continuă: „Şi aşa s-au urmat în comuna Iaşi (…) acolo s-a întâmplat  această faptă a întunericului, acea mişelie  demnă de diplomaţia veacului trecut, acea neruşinată pălmuire a slăbiciunii şi dezbinării  poporului românesc. Intr-adevăr ce ruşine mai mare putea să ni se întâmple? După ce (…) ni se luase vatra strămăşească, începătura domniei  neamului moldovenesc (…) se asasinează prin influenţa morală a Austriei domnul care au îndrăznit a protesta  contra neruşinatei răpiri.

        Ca o concluzie ce rămâne veşnic valabilă în istoria noastră, Eminescu conchide cu amarnică durere şi sfâşiere lăuntrică, una dintre multele care l-au afectat profund şi i-au provocat rând pe rând sfârşitul prematur al vieţii pe care-l comemorăm mereu la mijlocul îndoliat al lui iunie, doliu care înmănunchiază în el toate durerile neamului trăite adânc de către omul deplin al culturii româneşti.

          Iată aceste cuvinte aforistice care pot fi înscrise pe frontispiciul istoriei noastre perpetui: „Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fii tăi ar fi fost uniţi totdeauna atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au dus la slăbiciune, te-au dus să-ţi vezi ruşinea cu ochii!”