ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Alin DĂROI
Cenaclul DinOgor

Crescând…

Mintea aleargă mereu spre trecut,
Tata și-a dat seama că voi fi o problemă
Când gândirea mea îi ridica o dilemă
Și-a dorit să fiu un individ integru,
Dar inima mea se picta zi de zi în negru,
Mama prefera să urle decât să înțeleagă…
Doar trupul se leagă, gândirea rămâne macabră
Și azi după toate și toti sunt desăvârșit,
Strâng cuțitul în mână – un posibil sfârșit,
Venele-mi zâmbesc, eu le rânjesc
Le amân secționarea și le vrăjesc
Și continui să râd, și să plâng, și să urlu…
Un continuu dement rătăcind ca prin Luvru.
Și am sclipire și întunecare,
Am și demență, am și mirare
Oricât ar vrea să înțeleagă,
Am nebunia și gândirea macabră.
Unde-i costumul, pantofii, cravata,
Biroul și banii întorși cu lopata?!
Doar vise, speranțe, prostii
Lumea-i o junglă cum poți să fii,
Decât monstru, să sfâșii, să urli, să muști
Ca soldatul disperat stând între puști
Și puștii devin animale crescând,
Să se sfâșie, să rupă, să moară-ncercând,
Când mie îmi erau retezați colții
Asta a fost alegerea sorții,
Am crescut strâmb ca un braț de copac…
Am doar ochii angelici și zâmbet de drac!