Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Cristina Maxim BÎGU: Interviu cu Steliana Băltuță, entnograf (2)

Primit pentru publicare: 19 aug. 2017
Autor: Cristina Maxim BÎGU, redactor – Rev. Luceafărul
Foto: Carolina COROLIUC
Publicat: 22 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Interviul cu Steliana Băltuță, entnograf

 

Stimată Doamnă Steliana Băltuță, vom continua discuția noastră, acum, despre universul muzeal al Botoșanilor:

 

1) Ce ne puteți spune despre muzeul vechi de la Flămânzi sau Muzeul Răscoalei, cum i-se mai spunea?

Informații bine documentate și bogate despre ”Istoria localității Flămânzi” aflăm din ”Monografia” regretatului învățător Petru Munteanu, apărută de sub tiparul Editurii ”Agata” Botoșani, în anul 2004.

Vechiul muzeu ”Răscoala Țăranilor din 1907” a fost amenajat în Conacul lui Teodor Balș, care în 1804 intră în posesia satului și a moșiei din jur. Locul pentru viitorul conac și biserică (având hramul ”Pogorârea Duhului Sfânt”), a fost ales în partea de nord a așezării, aproape de o vale adâncă împădurită. Construirea bisericii a început în 1807, sfințindu-se în 10 iulie 1813.

În timp, acumularea unor mari datorii îl forțează pe Teodor Balș să dea întreaga sa avere pe o sumă de galbeni, Voievodului Mihail Sturza care intră în posesia moșiei. Conacul va fi amenajat ca reședință de vară, ca una din cele mai frumoase din Moldova. După moartea lui Mihail Sturza, conacul și moșia îi rămân fiului său, Dimitrie Sturza, care, trăind la Paris, dă totul în arendă, astfel că întreaga curte își pierde frumusețea de altădată.

În 1944 încăperile clădirii sunt devastate iar conacul este luat în folosință de ”Gospodăria Agricolă Colectivă – 1907”. Din inițiativa cadrelor didactice din Flămânzi, a unor localnici, a muzeografilor istorici și arhiviștilor botoșăneni (un nume fiind Prof. Ștefan Cervatiuc), a început în februarie 1970, să prindă contur ideea de amenajare a muzeului prin reparația clădirii și stabilirea tematicii privitoare la anul 1907. La amenajarea expoziției a participat și Angela Paveliuc în calitate de etnograf (viitorul doctor în etnografie, Angela Paveliuc Olariu).

Muzeul a fost deschis în 22 aprilie 1972. Deschidem aici o paranteză pentru a preciza că în Anuarul Muzeului Județean Botoșani, ”ACTA MOLDAVIAE SEPTENTRIONALIS” din anul 2007, în articolul inedit ”Memoria anului 1907 reflectată în Filatelie și Numismatică”, semnat de Mihai Cornaci, Ioan Siminiceanu, Coriolan Chiricheș, apar imagini pe carte poștală și pe plic, ale conacului și momentului inaugurării expoziției. Tot în acest Anuar, între paginile 221 – 228 apare un ”MONTAJ DE DOCUMENTE INEDITE”, semnat de regretatul istoric botoșănean Ionel Bejenaru, cu prilejul împlinirii unui secol de la Răscoală.

Continuând firul vieții vechiului muzeu, amintim că, în 1981, după 9 ani de funcționare, conacul a necesitat o serie de reparații prin interior, dar fiind rece în toamnă, un foc lăsat nesupravegheat în sobă, a declanșat un incendiu în noaptea de 20 octombrie.

 2) Este regretabil și trist să constatăm această neglijență! Ce piese s-au mai păstrat și care sunt semnificațiile lor?

 Tot autorul cărții ”FLĂMÂNZI – MONOGRAFIE”, învățătorul Petru Munteanu, conturează dezastrul produs: ”incendiul a mistuit acoperișul clădirii precum și majoritatea exponatelor din sălile muzeului … în urma stingerii incendiului rămânând doar pereții clădirii și puține din exponate, care au fost depozitate în unele încăperi ale casei de cultură”.

Singurele piese din cele rămase din vechiul muzeu, care au intrat în expoziția nouă din ”Muzeul Țăranului din Flămânzi” sunt 10 lucrări originale (1 compoziție bronz și 9 ghips patinat brun) din cele 25 donate și lucrate de sculptorul Gavril Covalschi, născut în 11 iulie 1925 la Gemenea Suceava și decedat în 14 iunie 2012 la București.

Semnificația lor este istorică prin surprinderea revoltei țăranilor din anul 1907, dar mai ales artistică, împletind cele două semnificații: istorică prin artă și artistică prin istorie.

3) Care este punctul de plecare al înființării actualului muzeu?

Punctul de plecare al înființării actualului muzeu, a fost inițiativa Primarului Constantin Pitorac și a Administrației Primăriei de a lucra la un proiect pe fonduri europene, de reabilitare a unor obiective turistice la Flămânzi. Echipa de lucru a implementat în 2013 și a câștigat proiectul care cuprindea și reamenajarea Muzeului. Proiectul a continuat și condus până la finalizare de către Administrația Primăriei, cu Primarul Dan Oloieru.         

Au mai fost în continuare o serie de momente, care au fost integrate startului. Unul din acestea a fost proiectarea mobilierului de expunere (podiumuri, panouri, vitrine), realizat de arhitectul botoșănean Mihai Mihăilescu. Alt moment a fost elaborarea tematicii expunerii. Foarte important a fost și alcătuirea patrimoniului care cuprindea foarte puține piese pentru amenajarea expozițională.

4) Cum ne prezentați sălile muzeului?

Muzeul cuprinde 5 săli pentru expoziția de bază (permanentă) și o sală pentru expoziții temporare. Expoziția de bază se desfășoară atât în Clădirea principală, cât și în Clădirea anexă. Ambele au avut anterior utilități diverse.

Sălile 1 și 3 ilustrează anul 1907 în arta plastică. În prima sală sunt lucrările originale ale sculptorului Gavril Covalschi și în sala a 3-a sunt expuse xeroxuri după tablourile celebre ale pictorilor Ștefan Luchian, Octav Băncilă, și după lucrări de grafică. În sala pentru expoziții temporare, anul răscoalei apare în texte ale jurnaliștilor, unele însoțite de caricaturi, în ziarele vremii, Universul și Adevărul.

În Sala 2 este pusă în evidență ocupația principală a zonei – agricultura, prin prezența pe podium a carului înconjurat de manechine în costume de lucru, având în mâini unelte pentru lucrat la câmp. Expunerea în sală este completată cu vitrine încare sunt expuse documente referitoare la istoria așezării Flămânzi și documente despre răscoala din 1907.

Sala a 4-a a muzeului conturează din spațiul de locuire, ”casa cea mare” sau camera de sărbătoare, cu lucrurile de preț ale casei (piese de mobilier, țesături și piese de port popular).

Sala a 5-a se află în clădirea Anexă din curtea Muzeului, o clădire foarte frumoasă construită din piatră, rămasă aparentă la exterior. În această sală, pe 5 podiumuri mari sunt expuse diverse piese; 2 podiumuri cuprind unelte pentru meșteșuguri: prelucrarea firelor de cânepă, in, bumbac, lână, cu războiul de țesut (”stativele”) și prelucrarea lemnului, dogăritul. Alte 2 podiumuri fac trimitere către cele 3 momente ale vieții de familie (naștere, nuntă, înmormântare), completând faptul că pentru nuntă este expus un basorelief lucrat de o sculptoriță născută la Paris, dar cu origini românești, Céline Emilian. Prezentarea din Sala 5 se încheie cu 2 momente de sărbătoare de peste an, din calendarul ortodox și popular, Crăciunul și Anul Nou. Pe acest podium, manechinele îmbrăcate în costume populare de sărbătoare și militare, poartă în mâini steaua, căiuții, capra și pe cap măștile de alungare a ”duhurilor rele” din vatra satului de altădată, din satul arhaic.

5) Puteți să ne desprindeți un mesaj pe care îl poartă organizarea conținutului acestui muzeu și expunerea acestuia?

Dacă dorim să transmitem un mesaj despre muzeu și despre expunerea pe care o cuprinde, atunci precizăm că acest Muzeu deschis la Flămânzi în 1 Decembrie 2016, prezintă date de istorie ale așezării, ale zonei Botoșani și ale românilor, pune în valoare civilizația populară (ocupațiile și meșteșugurile, felul de locuire, costumul popular vechi, specific locuitorilor de aici), și mai ales viața spirituală în totalitatea și complexitatea ei. Mai afirmăm că exponatele sunt cu valoare de patrimoniu nu numai local sau zonal, ci și național.

Acesta este mesajul pe care îl transmitem către publicul vizitator, de a vedea muzeul care merită toată atenția pentru calitatea expoziției.

Aș mai completa informația că Orașul Flămânzi are multe simboluri de valoare, dar cel care străjuiește prin înălțimea sa este ”Obeliscul 1907” ridicat după proiectul arhitectului botoșănean Mihai Tulbure, iar la baza obeliscului este aplicat un basorelief în bronz cu un moment din timpul răscoalei, realizat de sculptorul Florin Calafeteanu. Monumentul a fost montat prin grija inginerilor Mircea Coste și Eugen Enășescu. Acest monument este și un reper, la începutul străzii ”1907”, care duce către Muzeu.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. DMG spune:

    …Aprecieri și felicitări dnei Steliana Băltuță!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania