Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.10 (142), Octombrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Cronicile miniate ale jurnalistului Mihai Maxim

Primit pentru publicare: 18 Oct. 2020
Autor: Victor MUȘAT, București
Publicat: 20 Oct.  2020
© Nicolae Mușat, ©Mihai Maxim, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Cronicile miniate ale jurnalistului Mihai Maxim

             Pentru a nu-și dezminți puterea de creație și prolificitatea literară, scriitorul Mihai Maxim a adunat în acest an, în care a început și al nouălea deceniu de viață, o parte însemnată a rezultatelor activității sale de gazetar într-o carte intitulată TABLOURI ÎN MINIATURĂ. Regăsiri publicistice și documente din arhivă, apărută sub egida Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni și a Editurii Semne (București, 2020). Volumul, prefațat de Ovidiu M. Curea, este structurat pe douăsprezece capitole tematice, la care se adaugă o impresionantă secțiune fotodocumentară, și reunește articole, eseuri, studii istorice, memorii și însemnări de călătorie apărute, din 2004 până în 2020, în reviste din țară și din străinătate (Flacăra lui Adrian Păunescu, Historia, Luceafărul de dimineață, Hyperion, Neuma, Ateneu, Astralis, Luceafărul de seară, Observatorul din Toronto). Întâlnim, de asemenea, prefețe la cărțile altor scriitori și materiale redactate pe baza însemnărilor existente până acum în arhiva autorului, care completează în chip fericit galeria de „tablouri” oferită de volum.

De la bun început trebuie să remarcăm că dl. Mihai Maxim ne pune din nou, încă de la titlu, în fața unei interesante probleme de interpretare. În primul rând va trebui să ne întrebăm ce sunt „tablourile în miniatură”. Ne putem imagina un răspuns în sensul că formularea este o aluzie la acele picturi de dimensiuni reduse, lucrate cu multă finețe și minuțiozitate, tehnică de natură să potențeze valoarea estetică a operelor de artă respective. Această supoziție este numai parțial acceptabilă, având în vedere că, deși multe texte ale volumului se conformează acestui criteriu, întâlnim aici și multe expuneri mai ample, în special în situațiile în care autorul ne prezintă rezultatul investigațiilor sale în legătură cu epoci sau personalități istorice deosebite. Vom observa atunci că evocările din carte, aproape în totalitatea lor, sunt redactate într-o manieră care aduce aminte de vechile „manuscrise miniate”, ale căror titluri și începuturi de capitole erau decorate cu litere amplu ornate, adevărate opere de pictură miniaturală. Elementul „miniat” folosit de dl. Mihai Maxim este identificabil în momentul când, citind un text din cuprinsul cărții, constatăm că acesta este prevăzut cu un incipit sub forma unei secțiuni introductive (un paragraf sau două) care ne pregătește pentru a percepe mai bine ceea ce autorul urmează a ne comunica despre locul pe care îl descrie, evenimentul pe care îl prezintă sau personalitatea pe care o invocă. Făcând abstracție de relativitatea similitudinii dintre pictură și literatură și a încadrării într-o categorie sau alta a rezultatelor travaliului artistic, putem considera că texte precum Un an fără maestru sau Acasă la Tolstoi sunt asimilabile miniaturilor, iar altele precum Raiul din noi sau Vin americanii constituie texte miniate sui generis. Ar mai fi ceva de spus și despre semnificația formulării „regăsiri publicistice” din subtitlul cărții, care nu are în vedere doar o simplă recuperare a textelor răspândite în multitudinea de publicații, ci o punere a lor laolaltă, care face ca ele să se constituie într-un vast „tablou” al activității jurnalistului Mihai Maxim, o compoziție complexă ce pune în evidență diversitatea și constanța preocupărilor sale tematice.

Vastitatea și complexitatea materialului au făcut necesară împărțirea cărții în capitole, ale căror titluri oferă cititorului indicii folositoare pentru a se orienta mai rapid în materia consistentului tom. Chemarea pământului, formulare de largă cuprindere, conține emoționante relatări despre întoarcerea prizonierilor români din Rusia sovietică, suferința țăranilor Moldovei în urma secetei din anul 1946, amintiri despre contondențele colectivizării agriculturii.

În grupajul Bucurii de suflet găsim descrierea, realizată cu o profundă și minuțioasă cunoaștere a istoriei locurilor și a psihologiei oamenilor întâlniți, a unei excursii la mănăstirile Văratec, Agapia (cu chipurile sfinților pictați de Nicolae Grigorescu), la Biserica Voroneț („Capela Sixtină a Estului”) și la Mănăstirea Putna (denumită de Eminescu ”Ierusalim al neamului românesc”). Tot aici aflăm despre un pelerinaj prin Țara Făgărașului, la așezămintele ortodoxe din sudul Transilvaniei: mănăstirea rupestră de la Șinca Veche, care a slujit păstrării credinței ortodoxe în vremuri de restriște; Mănăstirea Bucium, care a fost una din cele peste 150 de Case ale Domnului trecute prin foc și sabie de către trupele împărătesei Maria Tereza; Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” de la Berivoi, care a avut o soartă similară, călugării ei arzând împreună cu cei de la Bucium, unde căutaseră scăpare de tunurile generalului austriac Bukow; Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, ctitorită de domnitorul Constantin Brâncoveanu și legată, în istoria recentă, de viața monahală a părintelui Arsenie Boca.

Nu putea lipsi din cartea unui iubitor al culturii române, cum este dl. Mihai Maxim, un capitol dedicat lui Eminescu. Într-un incipit „miniat” la articolul Bucovina lui Eminescu găsim o referire la rolul jucat de poetul nostru național în unificarea spirituală a tuturor românilor. Este evocată figura profesorului Aron Pumnul, ale cărui strădanii educaționale s-au soldat cu formarea unei pleiade de intelectuali bucovineni patrioți, printre care Eminescu avea să fie cel mai strălucit. Preocuparea față de soarta românilor din Imperiul Habsburgic a constituit o coordonată permanentă a vieții lui Eminescu, evidentă încă din perioada studenției vieneze, când avea să organizeze la Putna, în toamna anului 1871, Congresul spiritualității românești. Ulterior, ca publicist, poetul va dedica pagini numeroase idealului unității politice a tuturor românilor și va condamna ocuparea Bucovinei de către Habsburgi. Referitor la semnificațiile publicisticii eminesciene pentru epoca în care trăim, dl. Mihai Maxim reține instituirea în 2013, de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, a premiului Eminescu, ziaristul, ocazie cu care președintele Uniunii Doru Dinu Glăvan afirma: ”Eminescu este părintele breslei noastre”.

Fost student al Universității ieșene, autorul reunește impresiile sale de la reîntâlnirile cu orașul, Alma Mater, alte locuri pline de istorie și cultură, cu oamenii de aici în capitolul Iași, capitala sufletului meu. Revederile cu absolvenții din promoția 1963 îi permit să constate că Iașul „respiră prin istorie și credință” și „continuă să trăiască prin artă și cultură”. De la aceste întâlniri are amintiri legate în principal de cariera unor foști colegi de studii, în prezent profesori universitari, lingviști, scriitori, traducători și critici literari, istorici și publiciști de renume, din șirul mare al cărora reținem în mod deosebit pe Constantin Călin și pe Mihai Panțiru.

Pasiunii autorului pentru istorie, care o completează pe cea pentru literatură și artă, îi datorăm materialele reunite sub titlul Din arhive. Extrem de interesantă este relatarea despre doctorul Dumitru Mihăiescu, medic legist în perioada 1928-1969 (din care zece ani la Parchetul Tribunalului Bălți), din al cărui jurnal dl. Mihai Maxim preia și comentează câteva „cazuri”. Pana scriitorului-istoriograf ne înfățișează unele evenimente survenite în perioada reflectată de jurnal, cum ar fi: diversiunea antisemită pusă la cale în 1931 de grupul „cuzist” din orașul Bălți; tulburările provocate în Basarabia de adepți ai sectei „inochentiste”; lipsa de reacție a autorităților române față de informațiile privind iminența unui ultimatum sovietic în legătură cu Basarabia; asasinarea savantului Nicolae Iorga. Rețin atenția și unele referiri la Puiu Stroici, ultimul descendent al ilustrei familiei de boieri moldoveni Stroici, pe care autorul l-a cunoscut personal.

În File de istorie ne întâlnim cu istoria românilor de la începutul secolului XVIII. Autorul ne înfățișează unele acțiuni ale lui Constantin Brîncoveanu de apropiere de Rusia lui Petru I în speranța unei ieșiri din sfera necreștinului Imperiu Otoman. Este prezentată, de asemenea, viața și activitatea lui Dimitrie Cantemir după eșecul de la Stănilești din 1711. Autorul relevă sacrificiul celor doi domnitori români pentru a asigura o poziție respectată a țărilor lor într-o epocă de răscruce a relațiilor dintre imperiile din jurul lor, fapt pentru care au rămas ca figuri luminoase în conștiința poporului nostru.

Capitolul Prietenii dintre aștri prezintă o galerie de personalități de seamă ale literaturii române de care viața dlui. Mihai Maxim a fost legată încă din timpul studenției și cărora el le poartă o pioasă amintire. Una dintre aceste figuri emblematice a fost cea a eminentului intelectual care a fost Victor Crăciun, fost profesor de istoria literaturii române la Universitatea ieșeană, apoi redactor al unor emisiuni de radio și televiziune dedicate literaturii române, autor al unor cărți despre Mihai Eminescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Constantin Brâncuși și alți corifei ai spiritualității românești. Autorul cărții pe care o comentăm își amintește cu emoție de multele momente în care a simțit prietenia Profesorului și a doamnei Cristiana Crăciun, critic și istoric literar, analist redutabil al vieții politice românești actuale, militantă neobosită, și ea, pentru unitatea spirituală a românilor de pretutindeni. Un om care a rămas toată viața atașat de aceleași locuri în care a copilărit și a crescut autorul a fost pictorul Vasile Chinschi, un artist desăvârșit, a cărui valoare a fost recunoscută prin alegerea sa ca vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici și președinte al secției de pictură a UAP. Pline de culoare sunt amintirile autorului despre regretatul bariton Emil Pinghiriac,  pe care îl cunoștea din perioada studenției ieșene și care avea să devină, chiar sub acest nume, personaj secundar în romanul dlui. Mihai Maxim Egoismul unui vis.

În secțiunea Prietenii de lângă tine sunt inserate consemnări despre personalități ale culturii române actuale de a căror prietenie autorul este onorat. Le reținem pe cele referitoare la cea mai importantă dintre acestea, scriitoarea Ileana Vulpescu, „Marea Doamnă a romanului romanesc contemporan”, care la împlinirea celui de al 85-le an de viață a fost onorată prin dovezi de dragoste și prețuire, prin manifestări de anvergură națională și internațională: decorarea de către Președintele României cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Bucureștiului, lansarea într-un cadru festiv a ultimului său roman, Preludiu, și a Casetei Aniversare „Romanul Românesc, Colecția Ileana Vulpescu”, editarea unui număr dedicat scriitoarei al publicației Observatorul de la Toronto.

Despre cărțile prietenilor se intitulează capitolul în care autorul inserează comentarii la lucrări ale unor scriitori și publiciști pe care îi apreciază. Din opera regretatului jurnalist Marian Teodorescu, ne sunt prezentate antologia La convergența a două lumi (care reflectă activitatea sa publicistică de-o viață, în care colaborarea la Flacăra condusă de Adrian Păunescu a fost una din etapele definitorii), cărțile rezultate din „călătoriile culturale„ ale scriitorului, precum și romanul Câmpia în vreme de ceață, publicat în ultimii ani de viață. Referitor la romanul Brienii al scriitorului și publicistului Ion Pavel, dl. Mihai Maxim precizează că este nu doar o relatare despre destinul unei familii, ci și o frescă a satului românesc pe parcursul a trei generații, în care autorul dovedește capacitatea extraordinară de a crea personaje puternice și veridice, „adevărate simboluri ale neamului romanesc”. Siempre Cuba este o carte despre istoria (veche și recentă), viața politică și socială, oamenii și obiceiurile, excelent documentate și riguros prezentate, din țara cea mai importantă a regiunii Caraibelor, în care autorul, Ovidiu M. Curea, a fost reprezentant diplomatic al României.

Evenimente literare este capitolul care constă în principal din reportaje literar-culturale. Autorul se referă, cu abundență de detalii, la evenimente precum: ceremoniile de decernare a premiilor Filialelor București ale Uniunii Scriitorilor din România; lansarea unor cărți scrise de reprezentanți ai diasporei române, printre care Eugen Enea Caraghiaur, Octavian Lecca și Herman Victorov (toți trei din Canada); reinstalarea, într-un sediu nou, a Librăriei „Mihai Sadoveanu” din București; activități ale Cenaclului ”Ileana Vulpescu” și altele.

Capitolul Românii în imperiul de la răsărit prezintă o tematică mult mai complexă decât a celorlalte și o mare diversitatea de fapte relatate, care ar putea constitui materialul unei cărți separate. Scriitorul ne reamintește de rolul jucat în diplomația și viața culturală și spirituală a Rusiei secolelor XVII și XVIII de români de seamă precum Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir sau Petru Movilă. Nu este descrisă viața pe care o vor fi dus românii în Imperiul Țarist în secolul de după raptul teritorial din 1912; este prezentată însă represiunea împotriva celor aproape patru milioane de locuitori ai Basarabiei, Bucovinei de Nord și Herței după ultimatumul din 1940, continuată pe teritoriul României după instalarea regimului comunist. Nu pot fi trecute cu vederea nici informațiile privind tratamentul inuman la care au fost supuși prizonierii români încă mulți ani după încheierea, în 1945, a celui de al Doilea Război Mondial. Un alt aspect îl constituie dispersarea, de data aceasta benevolă, determinată însă de situația materială precară, a românilor în alte zone ale Federației Ruse, care se expun în continuare pericolului deznaționalizării. Acordarea de sprijin din partea statului român în scopul prezervării identității spirituale românilor din imensul spațiu rusesc rezultă la fel de anevoioasă ca și în timpul comunismului. Pagini de o extraordinară forță evocativă prezintă experiența autorului ca reprezentant al României pe șantierul uriașului Combinat de la Krivoi Rog, construit de specialiști din România, în condiții dintre cele mai dificile, abandonat însă, ca multe alte proiecte, în momentul prăbușirii întregului sistem economic al Estului comunist. „Odiseea ucraineană” a dlui. Mihai Maxim este o variantă cu totul aparte a prezenței „românilor în imperiul de la răsărit”!

Ultimul capitol, constând dintr-un singur articol intitulat Conștiința națională, este dedicat, ca un corolar al întregii cărți, memoriei lui Adrian Păunescu. Poetul, care în 1980 avea curajul de a spune conducerii comuniste adevărul prin poezia Analfabeților, și-a exprimat, prin forța creației sale, până în ultimele clipe ale vieții, îngrijorarea pentru soarta țării și a poporului român. Redistribuind înregistrarea poezia Parastasul, citită de poet în 1992, dl. Mihai Maxim reține opiniile exprimate de intelectuali români cu privire la atitudinea patriotică a celui care, timp de mai bine de un deceniu, prin Cenaclul Flacăra, a ținut vie atitudinea de dragoste și admirație a tinerei generații față de realizările din trecutul și prezentul poporului nostru, față de valorile spiritualității românești, a căror primejduire prin nepăsarea clasei politice postcomuniste nu o putea accepta. Ca o concluzie a articolului, de fapt a întregii cărți, scriitorul Mihai Maxim constată „că intelectualii români nu sunt indiferenți la mocirla morală și politică în care ne scufundăm, la politica de depopulare și la jaful general la care ne este supusă țara”.

Documentarul fotografic adăugat la sfârșitul cărții este o ideală completare a acesteia și prezintă o valoare istorică incontestabilă. Fotografiile, realizate în aceeași epocă în care au fost scrise materialele cuprinse în volum, îl prezintă pe autor în situații relevante pentru implicarea sa în fenomenul cultural actual: gale de premiere, lansări de cărți, întâlniri cu personalități ale vieții universitare, culturale și artistice, participări la activitatea cenaclurilor Ileana Vulpescu, Destine și Astralis.
*
Cartea Tablouri în miniatură… a dlui. Mihai Maxim este nu doar o culegere de texte „regăsite”, ci o lucrare unitară care dovedește că autorul dispune de repere clare în selectarea și urmărirea temelor de care urmează să se ocupe. Volumul, cu veritabile valențe enciclopedice,  documentează insistența neegalată a autorului în a identifica faptele culturale relevante și a le reda în formulări memorabile publicului cititor. El nu povestește din amintirile sau din relatările altcuiva, nu este doar martor la evenimentele consemnate, ci părtaș activ, destinul său întretăindu-se în multiple privințe cu cel al personalităților culturale pe care le evocă. Dl. Mihai Maxim este nu doar cititor de cronici, calitate indubitabilă pe care i-o atestă numeroasele referiri la texte fundamentale ale istoriografiei românești, ci este el însuși un cronicar. Cronicar al faptului de viață, istoric sau cultural, în redactarea căruia diversele aspecte se îmbină de multe ori în mod fericit. Tablourile sale sunt miniaturi cronicărești.