Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020
CU ALŢI OCHI
Sub cer de zgură şi cenuşă trăim în ziduri erodate
De ploi menite să salveze, să spele lumea de păcate
Să stingă arşiţa cumplită şi seceta de credinţă,
Să risipească alienarea omului de conştiinţă.
Tăcerea parcă prinde glas şi dirijează ce-a rămas
Când timpul în veacuri retras clipele opreşte-n ceas
Doar ploaia mai măsoară clipa când se izbeşte de privire
Şi tulbură pământ şi cer croindu-şi drum spre nemurire.
În om se stinge omenescul răpus de-a indiferenţei boală
Iar decăderea declanşează demonul jertfa să îşi ceară.
Să încrusteze nepăsare în orbii ochi, străini de cer
Iar bezna să-l călăuzească spre neantul lutului stingher.
Maci sângerii mai înfloresc pe pământ uscat şi ars
În vremuri captive-n tăcere şi-n timpul ce a mai rămas
Dar azi flămânde fiare zdrobesc vlăstare salvatoare,
Între trecut şi viitor prezentul caută scăpare.
Şi-s ochi flămânzi şi goi în ziduri groase, reci şi ude,
Pereţi cu riduri, închisori în care timpul greu pătrunde,
Copii ce-aşteaptă viitorul, bătrânii nici ziua cea de mâine
Măsurând durata zilei prin uscate fărâmi de pâine.
Iar omul tace , înaintează, calcă peste suferinţă
Ploaia cade peste lume, peste răni şi neputinţă,
Un soare depărtat apune – speranţă pentru-ntreaga fire,
Din zările crepusculare se-aude-ecou de glas străin: ” Iubire” !
Articole asemănătoare
Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
