Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022
CU ALŢI OCHI
Sub cer de zgură şi cenuşă trăim în ziduri erodate De ploi menite să salveze, să spele lumea de păcate Să stingă arşiţa cumplită şi seceta de credinţă, Să risipească alienarea omului de conştiinţă. Tăcerea parcă prinde glas şi dirijează ce-a rămas Când timpul în veacuri retras clipele opreşte-n ceas Doar ploaia mai măsoară clipa când se izbeşte de privire Şi tulbură pământ şi cer croindu-şi drum spre nemurire. În om se stinge omenescul răpus de-a indiferenţei boală Iar decăderea declanşează demonul jertfa să îşi ceară. Să încrusteze nepăsare în orbii ochi, străini de cer Iar bezna să-l călăuzească spre neantul lutului stingher. Maci sângerii mai înfloresc pe pământ uscat şi ars În vremuri captive-n tăcere şi-n timpul ce a mai rămas Dar azi flămânde fiare zdrobesc vlăstare salvatoare, Între trecut şi viitor prezentul caută scăpare. Şi-s ochi flămânzi şi goi în ziduri groase, reci şi ude, Pereţi cu riduri, închisori în care timpul greu pătrunde, Copii ce-aşteaptă viitorul, bătrânii nici ziua cea de mâine Măsurând durata zilei prin uscate fărâmi de pâine. Iar omul tace , înaintează, calcă peste suferinţă Ploaia cade peste lume, peste răni şi neputinţă, Un soare depărtat apune – speranţă pentru-ntreaga fire, Din zările crepusculare se-aude-ecou de glas străin: ” Iubire” !
Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
