Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

CU MASCĂ … FĂRĂ MASCĂ

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


CU MASCĂ … FĂRĂ MASCĂ

Primit pentru publicare: 19 Sept. 2020
Autor: Virgil RĂZEȘU, Piatra Neamț
Publicat: 22 Sept.  2020

© Virgil Răzeșu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

CU MASCĂ … FĂRĂ MASCĂ

 

Afurisită plăsmuire, COVID-ul ăsta ! Cât ar fi Dumnezeu de supărat că ne-am ne­mer­nicit dincolo de orice limită, tot nu cred că s-ar îndura să ne trimită asemenea pe­deapsă, gata să ne dea gata. Și când un înalt demnitar al OMS ne spune că posibilitatea de a câștiga la loterie este mai mică decât aceea de a cădea în ghearele (pardon, pseu­do­podele) celui de al 19-lea împărat, chiar că nu mai e de glumă.

Nici cei mai îndârjiți contestatari ai realităților nu-și mai pot purta bannerele în pace. Și mărturisesc că știu destui dintre aceștia care n-au apucat bine să-și strige con­vingerile, că au și luat drumul neființei. Și ca să vedeți în ce hal ne-a adus piticania blestemată, care zdrun­cină cu sârg temeliile cele mai așezate ale omenirii, toată lumea, dar absolut toată lumea are dreptate. După cine să te mai iei ? Pe cine să asculți ? Până când vom desluși și vom avea la îndemânănu harapnicul cu care s-o stăpânim, pace bună nu va fi.

Mai pe șleau, reducând întreaga problematică la matematica absurdului, e la fel de corect și cu, și fără mască. Unde greșim este când împingem lucrurile la extrem, când elaborăm, la voia întâmplării și nu după dreapta judecată, tot felul de sentințe care ne încurcă mai mult decât ne limpezesc. Personal, am purtat pe figură, zi de zi, uneori și noaptea, timp de 47 de ani, ore la rând, ace­eași mască și nu m-am îngrijorat de co­n­centrația oxigenului în sânge, atât de discutată și disputată de opinia publică.

Am ascultat de cei care ne-au sfătuit să ne vaccinăm, noi și copiii noștri, și am fost în rând cu lumea. Am trăit aglomerația librăriilor în căutarea ghiozdanului și penarului celui mai reușit și am întâmpinat  cu nerăbdare fără egal, ziua de 15 septembrie, la fel ca zilele de Crăciun și de Paște. Am trăit bucuria soarelui blând și a careului din curtea școlii, florile, discursul doamnei sau domnului director, rumoarea aceea inconfundabilă a mărunțeilor care făceau primii pași nesiguri ai desprinderii de fusta mamei și, de ce nu, nos­talgia copiilor care au crescut, fără să luăm aminte la trecerea timpului.

Toate s-au dus. Ce săraci, ce neputincioși am devenit ! Dintr-o dată !

Oricât aș vrea, nu pot să nu mă gândesc la riscurile legate de cele două evenimente ale lunii septembrie, respectiv deschiderea anului școlar și alegerile locale. Chiar dacă, mai în glumă, mai în serios, un amic mă fericea că nu mai am copii de trimis la școală și că aleșii își vor ocupa fotoliile dorite și cu și fără votul meu, nu-mi ascund îngrijorarea pentru ce ar putea urma. Nu e greu de închipuit că numărul de îmbolnăviri va crește, mai mult decât ne-am aștepta, așa cum se petrec lucrurile peste tot în lume, că se vor închide școli abia deschise, că vom privi tot mai frecvent la codurile roșii.

Cinstit vorbind, nu mi-aș dori să fiu în locul specialiștilor și a factorilor de decizie. Fiindcă lucrurile se pot degrada în câteva zile, să oblige la măsuri restrictive severe care ar agrava și mai tare starea tensionată pe care o traver­săm. Ați văzut că și Franța, care a inaugurat deja anul școlar, după numai 3 zile închidea un număr important de școli. Nu e de joacă.

Cum să-ți închipui că se poate păstra, pe durata unei zile de școală, distanța între elevii de toate categoriile ?!? Cum să-i împiedici să devină cărăuși ai virusului pentru mediul familial ? Cum să-i condamni pe acei părinți care nu vor să-și lase copiii la școală ? Cum să speri în vrerea lui Dumnezeu când am văzut imagini cu directori sau primari admonestați că nu s-au îngrijit să se dea cu o bidinea cu var simplu pe un perete, în aștep­tarea școlarilor și care dădeau din colț în colț, în căutarea unui răspuns ? Cum să vorbim de condiții de școlarizare minimale, când lipsesc apa curentă, WC-urile și cabi­ne­tele școlare ? Ba, să mă ierte Dumnezeu dacă greșesc, prindem din zbor câte o idee și ne agățăm de ea, ca de salvarea venită de la providență.

Prea frumoasă este povestea lui Arhimede, ca să nu v-o reamintesc. Trăitor în secolul III înainte de Hristos în Siracuza, înțeleptul fusese pus la grea încercare. Regele Hieron, dăduse aur unui meşter să-i facă o coroană. Când a fost gata, măritului rege i-a fost pe plac lucrarea, dar un binevoitor i-a strecurat îndoiala (obicei păstrat până în zilele noastre) că făurarul l-ar fi tras în piept şi ar fi amestecat aurul cu alt metal, nedemn de un cap regesc. Ca să iasă din dilemă (mai veche decât ale noastre) a apelat la omul vestit pentru iscusinţa lui, ordonându-i să afle dacă a fost păcălit au ba, dar fără să dăuneze cumva, coroanei.

În căutarea răspunsului, omul de ştiinţă s-a frământat – doctorii noştri în­că nu-şi scriseseră tezele de valoare din care să se inspire – dar nici că reuşea. Până într-o zi binecuvântată când, scufundându-se în butoiul lui (un fel de jacuzzi al acelor timpuri), a observat că nivelul apei crescuse, mai să dea pe dinafară, şi că trupul lui părea mai uşor. A repetat mişcarea şi şi-a dat seama că acolo se afla secretul coroanei regelui, legat de densităţi şi volume dislocate.

N-a mai aşteptat, a ieşit aşa cum era, gol puşcă, şi a dat fuga pe străzile Siracuzei, până la palat să ducă vestea regelui, strigând la fiecare pas “Evrika ! Evrika !” (am găsit!, am găsit! pre limba noastră).

Aşa s-a ales omenirea cu “Legea lui Arhimede”, cu care ne întâlnim zi de zi, pe care mulţi au încercat s-o smintească fără să reuşească. Cine mai gândește la cel care a formulat-o ?!?

De câte ori nu ne-am aflat şi noi în cumpănă şi la răspântii de drumuri, dându-ne de ceasul morţii că nu ajungem la hotărârile cele mai potrivite, pentru ca, dintr-o dată, să avem revelaţia rezolvării căutate !? Dar nu ştiu cum se întâmplă la noi că, de la o vreme, numai ce ne flutură cineva pe la urechi o soluţie năzdrăvană, ca scoasă din pălăria unui iluzionist şi, gata, o găsim nemaipomenită, și o și adoptăm.

Odată cu deschiderea școlilor, domnul ministrul Vela a semnat certificatul de naș­tere a  ”Poliţiei de Siguranţă Şcolară”. Nu pun la îndoială bunele intenții și rațiunile care au generat o asemenea decizie care ar urma să rezolve una dintre problemele delicate ale școlilor. Dar … iată, transcrise, câteva fragmente din preambulul hotărârii : ”Poliția școlară va fi formată din 270 de poliţişti … cu  subordonare centrală, iar obiectul de activitate este legat de asigurarea protecţiei şi sigu­ran­ţei elevilor şi a cadrelor didactice. Noua structură va preveni şi combate violenţa în şcoală, cu accent pe fenomenul de bullying[1], cât şi în proximitatea acestora …” etc. etc.

Oare ce să însemne numărul acesta exact ? De ce 270 și nu 250 ? Sau 400 ? Nu vreau, nu mă pot gândi că ar fi vorba de numărul de localități urbane al țării, respectiv 265. Și chiar așa fiind, ce pot face cinci polițiști în fiecare județ și 70 pentru Capitală, când sunt mii și mii de școli în toată țara ? Chiar dacă este vorba de un început, pentru a deveni funcțională, o asemenea structură necesită ani buni.

Poate că mai înțeleaptă ar fi cointeresarea conducerii fiecărei școli, care cunoaște cel mai bine condițiile locale și este interesată de limitarea actelor nedorite.

Nu cunosc în amănunt organizarea poliției noastre dar în condițiile exis­tenței unei poliții naționale, a uneia locale și a alteia rurale, toate neacoperite în suficientă măsură cu cadre, înființarea unei noi structuri înseam­nă o diluare a po­ten­ția­lului uman, deja depășit de realități, ca și a mijloacelor materiale și a conducerii. Nici paralelismul cu jandarmeria, cu sarcini și obiective apropiate, nu mi se mai pare de actualitate.

Să dea Dumnezeu să trecem cu bine încercările lunii septembrie și să izbutim să alegem drumurile și mijloacele cele mai simple și mai eficiente pentru a depăși actuala criză, fără egal și care ne dă semnale că va depăși, ca urmări gripa spaniolă de acum o sută de ani.

Virgil Răzeșu – Piatra Neamț, membru al Cenacului la distanță, coordonator Ion N. Oprea, Iași, 19 septembrie 2020

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.615 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5