Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

„Cu tot regretul, nu mai există forme de cinstire a memoriei înaintașilor mei.”

Margareta Luca, urmașă a ilustrei familii Diamandi, s-a născut la 28 iunie 1940, în Basarabia. Despre remarcabilii ei predecesori, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 7 septembrie 2012, în grădina casei sale din Iași.

– Cum vă numiți?
– Margareta Luca.

– Aveți o ascendență demnă de luat în seamă; vorbiți-mi despre înaintașii dumneavoastră.
– După tată, mă trag din familia Diamandi; fratele tatălui meu a fost George Diamandi (1867-1917), vărul tatei a fost Constantin Diamandi (1868-1932) – amândoi fiind politicieni și diplomați – și sunt stră-strănepoata lui Iancu George Diamandi (1846-1889), primar al Iașiului.

– Vă simțiți solidară cu înaintașii dumneavoastră, apropiată de ei sau sunt doar niște personaje din cărți?
– Sunt și personaje din cărți, dar eu mă simt legată de ei pentru că fac parte din aceeași familie.

– Vorbiți-mi despre Constantin Diamandi.
– Vărul tatei și bunicul meu a fost ambasador al României în principalele țări europene și a semnat acordul secret româno-rus din 1914; în 1917, pe când era ministru plenipotențiar la Petrograd, a fost arestat de ruși, fiind eliberat în urma presiunilor diplomației europene; a mai fost negociator, în calitate de al doilea delegat al României la Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920, și a donat orașului Bârlad terenul pe care a fost construit Teatrul Victor Ion Popa.

– Despre Iancu George Diamandi, ce-mi puteți spune?
– Stră-străunchiul meu fost jurist, cu studiile făcute la Paris, și a avut trei fii, dintre care unul scriitor; a fost deputat, senator și prefect de Bârlad și și-a donat averea pentru construcția Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași, fiind principalul ctitor al acestuia.

– Ce urme s-au păstrat despre viața și activitatea lui?
– Placa din interiorul Teatrului Național, pe care sunt trecuți ctitorii intituției (Vasile Pogor, Nicolae Gane și el), a mai avut un bust într-o alveolă a teatrului, dar acesta a dispărut și nu se mai știe nimic de el, la Cimitirul Eternitatea există un monument funerar în memoria lui și s-au păstrat mărturii documentare despre personalitatea sa în cărți, reviste și almanahuri istorice.

– Dar despre George Diamandi, ce știți?
– Fratele tatei a studiat Dreptul la universitățile din Paris și Caen (Franța) și a fost latifundiar, aghiotant regal, deputat, sociolog, arheolog, scriitor și jurnalist.

– De unde provenea această familie?
– Erau din Bârlad, dar aveau rădăcini grecești, fiind veniți aici în perioada fanariotă.

– Erau și au rămas un neam de boieri?
– Da, au fost boieri – boieri adevărați.

– Au avut proprietăți?
– Au fost oameni bogați; și primarul, și bunicii mei, și ceilalți au avut vii la Șorogari, moșii și păduri, iar ambasadorul a deținut pământuri la Gura Idrici, comuna Roșiești, județul Vaslui.

– Ce știți despre urmașii lor?
– Au rămas puțini, mai mult rude colaterale; la București, sunt câțiva.

– De unde aveți mărturiile despre înaintașii dumneavoastră?
– O parte de la părinți, o alta de la bunici și foarte multe din cărțile și publicațiile de istorie.

– Ați întâlnit forme de cinstire a memoriei înaintașilor dumneavoastră?
– Vă spun, cu tot regretul, că nu.

Florin Bălănescu



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania