Primit pentru publicare: 01 aug.2015
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 02 aug.2015

OPINII…de MARIN  IFRIM

A patra scrisoare către ”Tovarășul Trancă”

Nici la vârsta de 80 de ani, după o carieră artistică de o densitate greu de egalat, actorul, dramaturgul și scriitorul George Ciprian nu avea astâmpăr. Conform scrisorilor publicate de Marcela Chiriță, într-o broșură  editată în 1996, cu prilejul inaugurării teatrului care poartă numele celui pe care George Călinescu îl considera drept ”anticipator în teatrul absurdului, precursor al lui Eugen Ionescu”, orice contact cu lumea teatrului sau a editurilor era folosit de acesta pentru promovarea operei sale, la care, se înțelege, ținea enorm. Astfel, în cea de-a patra scrisoare către directorul Centralei Editoriale, își intră ”în rol” imediat după ce îi amintește acestuia de starea sa de sănătate precară:”Tovarășe Trancă, Vă scriu târziu, abia după ieșirea mea din spital – de unde am ieșit cam berghelit…Am fost tare slăbit, de-asta am întrerupt relațiile diplomatice cu dumneavoastră…Nici nu mai știu ce vor fi făcut cei de la <Espla> cu cărțulia mea…adică cu Măscărici și Mâzgălici, în care eu îmi pusesem mare nădejde. Dumneavoastră poate că știți mai multe…Vă rog frumos a le aminti celor în drept. Era vorba să publice și Capul de rățoi o dată cu Măscărici, ceea ce m-ar fi bucurat foarte. În toate domeniile parcă ar urma o mare destindere, așa că lucrul n-ar fi cu putință – mai ales că cei de la <Espla> arătau foarte mare bunăvoință, față de acest mic <hop>…al mei literar. S-ar putea deci, cu concursul dumneavoastră, să mi se îndeplineascăși acest scump desiderat al meu. Voi trece, în dată ce mă voi putea mișca liber, să mai stăm de vorbă…Sper că nu v-am plictist…/al d-stră prieten,/Ciprian/Str. Ștefan Furtună, N*65 bis/raion 16 Februarie”. Acest stil elliptic de corespondență este specific lui George Ciprian în toate scrierile sale. Ca și la Caragiale – în piesele de teatru sau în ”momentele și schițele” sale de grație -, Ciprian comunică numai lucruri esențiale. Aceasta pare a fi și rețeta unui succes indubitabil la public. Îmi amintesc cum, lucrând la punerea în scenă a unor piese, regizori de primă mână, tăiau fără milă din piesele unor clasici, ba chiar și din ”A douăsprezecea noapte” de Shakespeare, doar pentru a limpezi sau accentua mesajul către public. Fiecare regizor cu concepția sa, însă, în cazul scrierilor lui George Ciprian, lucrări suple și la propriu și la figurat, nu prea ar fi ceva de ”tăiat”. Ca și la Caragiale! Unele replici devin folclor după numai câteva reprezentații.