Cunoașterea din perspectiva raportului dintre gnosologie și epistemologie

Cunoașterea, ca proces ce se desfășoară între subiect (în special ziaristul ) și obiect, presupune existența conștiinței subiectului ca ceva structurat și structurabil, ca  un sistem în continuă dezvoltare care posedă cunoștințe prealabile, capacități de a realiza operații și transformări ale cunoștințelor, structuri și forme logico-matematice.Cunoașterea este prima treaptă spre schimbarea lumii. Lev Tolstoi spunea: “Toți se gândesc să schimbe lumea, dar nici unul nu se gândește cum să se schimbe pe ei însuși.“ În funcție de complexitatea structurilor, de nivelul și de bogăția lor, se realizează și însușirea cognitivă a obiectului de către subiect. Un subiect care posedă cunoștințe puține, într-un limbaj constituit din termini puțini și concreți, care nu are capacitatea asocierilor și a operațiilor cu structuri logice și matematice, se va situa la nivelul cunoașterii comune, nesistematice, subiective și relative. Acest fapt trebuie să-l aibă în vedere fiecare ziarist în parte. Această cunoaștere are meritul de a se realiza printr-un contact, în mare parte direct dintre subiect și obiect, dar, fiind indiscernabilă, are  drept rezultat cunoștințe neesențiale, variabile de la un individ la altul. Un subiect instruit care posedă cunoștințe științifice adecvate, structurate cu ajutorul formelor logice și matematice, capabil să le mânuiască operational pentru a ajunge, pe cale teoretică și practică, la noi cunoștințe exprimabile într-un limbaj natural și artificial la un nivel ridicat de abstractizare, este un subiect capabil să-și însușească în mod științific lumea. Cunoștințele științifice sunt structurate în sisteme coerente, conform unor reguli precise; aceste sisteme se numesc teorii științifice și împreună formează știința care este un mod de cunoaștere și un produs al acestui mod specific de cunoaștere.

Gnoseologia este teoria generală a cunoașterii care arată cum este posibilă cunoașterea, indiferent de nivelul la care s-ar realiza și indiferent de structurile și capacitățile subiectului. Dar, întrucât cunoașterea științifică este nivelul superior de abordare a obiectului, ea a intrat treptat în obiectivul unei teorii filosofice specializate- epistemologia, în grecește însemnând episteme– știință, logos-studiu. Epistemologia este studiul critic al principiilor și rezultatelor diferitelor științe, destinat să determine originea lor logică, nu psihologică, valoarea și obiectivitatea lor. Referirile la știință sunt generale, abstracte, în termeni filosofici, deși exemplele sunt luate din științele particulare.

Raporturile dintre gnoseologie și epistemologie sunt complexe. Din punct de vedere al  sferei gnoseologia cuprinde în domeniile sale epistemologia ca teorie a unui fel specific de cunoaștere, alături de estetică, logică etc.Din punct de vedere al conținutului epistemologia își întemeiază discursul său pe considerații filosofice generale, dar enunțurile sale se referă numai la posibilitatea cunoașterii științifice și la valoarea ei. Așa stau lucrurile cu Platon, în ceea ce privește matematica, cu Aristotel, în ceea ce privește logica și biologia, cu Descartes, în legătură cu algebra și geometria analitică, cu Leibniz și calcul infinitezimal, cu empirizmul lui Locke și Hume prin care s-a anticipat psihologia modernă, cu Kant, în ceea ce privește știința newtoniană, cu Huserl, în privința logicii lui Frege. A devenit astfel un truism că marile nume din istoria filosofiei sunt, în același timp, și mari nume în istoria științelor sau în istoria filosofiei științei.

Epistemologia matematicii, dezvoltată de matematicieni, s-a născut progresele logisticii care se folosește și în analizele jurnalistice. Datorate lui Frege și apoi lui Whitehead și Russell, aceste tentative se acordau cu tendințele spontane ale matematicienilor spre o axiomatizare pur formală, disociată de intuiție, ( Tarski și Godel), spre supralicitarea  teoriei mulțimilor și spre dezvoltarea  teoriilor din ce în ce mai abstracte. De asemenea, analizele matematice joacă astăzi un rol important în dezvoltarea tuturor disciplinelor care au atins un anumit nivel de maturitate teoretică.

Al.Florin Țene