Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

,,…Cuvântul cel mai înalt al graiului omenesc” sau despre adevăratul nume al lui Dumnezeu

Primit pentru publicare: 23 Febr. 2020
Autor: Prof. Vasile GĂRUREAN, Bistrița
Publicat: 25 Febr. 2020
© Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

,,…Cuvântul cel mai înalt al graiului omenesc” sau despre adevăratul nume al lui Dumnezeu

Cel  ce a făurit Universul, cu trilioanele de galaxii şi metagalaxii,  pe spaţii de miliarde ani-lumină, ce copleşesc cugetarea, poartă între oameni un nume de infinită majestate şi glorie: DUMNEZEU. Filosoful francez Etienne Vacherot (!809-1897) spunea: ,,DUMNEZEU este cuvântul cel mai înalt al graiului omenesc. Nimeni nu L-a uitat.”

În vărful piramidei de milioane de cuvinte ale lexicului neamurilor pământului -şi care alcătuiesc o altă lume, virtuală- străluceşte stelar această vocabulă.

Infinit în Înţelepciune, Cunoaştere şi Atotputernic,  Creatorul a toate se dezvăluie umanităţii treptat, pe măsură ce ea evoluează în cunoaştere, aşa cum un părinte se preocupă de creşterea sufletească şi trupească a fiului său.

Atunci când i se arată lui Moise în rugul ce nu se mistuia, uluit, pământeanul  nu poate să nu pună întrebarea: ,,Doamne, cine eşti? Spre a le spune alor mei cine m-a trimis la ei. ,, Eu sunt Cel ce sunt.” –aude păstorul de oi de pe Madian. În transcrierea veche ebraică, această expresie analitică este consemnată printr-o tetraagramă: YHWH, pronunţat europeneşte Iahve sau Iehova, cum spune Eminescu în una din poeziile lui. Maicorect –după unii rabini- ar fi YAHWEH. Nu cunoaştem cum se pronunţa această tetragaramă, fiindcă în ebraica veche şi chiar în aramaica ce-i succede, limbă în care a vorbit IISUS, nu existau vocale, astfel încât pronunţarea  devenea aleatorie.

Oricum, ceea ce auzise Moise nu este un nume, ci o caracteristică a Divinităţii: EXISTENŢA EETERNĂ,  mai presus de Timp, Spaţiu sau altceva, independent de orice condiționare. Biblia italiană (ed. 1997), traduce cuvântul Dumnezeu, folosit universal la noi şi în alte limbi, prin ,,L’Eterno” –ca exprimare a faptului că are viața în sine și nu depinde de nimic.

Şi celelalte ,,nume” pe care le întâlnim în Sfânta Scriptură indică tot caracteristici divine supreme: în ,,Apocalipsa” ( I.6 )citim: ,,Eu sunt Alfa şi Omega…” –  probatoriu al atotputerniciei divine, în care și prin care ființează toate.

În Geneza, manuscrisele ebraice  arată cuvântul ,,Elohim”, în care ,,him” este un indicativ al pluralului, iar El  comportă sema de Dumnezeu. În numele cereşti, acest„El” arată calitatea de slujitori ai lui Dumnezeu: Miha(El), Gabri(El), Salati(El), Ari(El),Rafa(El). Acest plural  din „Elohim” este şi un indicativ al TRINITĂŢII- Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.(,,Elohim” e folosit în Vechiul testament de 270 de ori). Toate acestea nu puteau fi înţelese de poporul evreu la începuturile existenţei sale, căci, limitaţi în înţelegere, ar fi putut crede că este vreo similitudine a credinţei lor adevărate, cu păgânătatea.

Alte nume veterotestamentare atribuite lui Dumnezeu sunt: Adonai (Domnul și Stăpânul) de 400 de ori folosit în VT; Savaot (traductibil ca ,,Domnul oştirilor celeste”), El-Şadai (Dumnezeu Cel Atotputernic)-de 49 de ori, Ata El-Roy (Tu ești Dumnezeu care toate le vede-cum se exprimă Agar, după ce îngerul i-a arătat sursa de apă).

În zece locuri Noutestamentare, Dumnezeu este numit ,,Cel Atotputernic” și ,,Kyrios”, adică Domnul- folosit și între oameni, dar numind și pe Domnul Domnilor și Împăratul împăraților.  Revelaţia adusă nouă prin întruparea Fiului lui Dumnezeu înalţă umanitatea pe o altă treaptă în relaţia cu Dumnezeu. Cel ce parcurge Sf. Evanghelii este impresionat de puterea şi maiestatea exprimărilor Domnului HRISTOS: ,,Cerul și Pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. ,,Eu sunt Învierea și Viața…”, ,,Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele”, „Eu sunt Calea, Adevărul şi viaţa”, ,,Eu sunt păstorul cel bun”,  Mereu şi mereu auzim acest solemn ,,Eu sunt…”. În Ghetsimani, când iuda călăuzeşte pe slugile de la Templu în noapte, Iisus le iese înainte (eroic, dar neostentativ) şi-i întreabă:
,,-Pe cine căutaţi?” / -,Pe IISUS./ -EU SUNT…,,iar ei au căzut cu feţele la pământ”-narează Sf. Ev. după Ioan.

Sub desăvârşita smerenie a Fiului Omului,  recunoaştem cu înfiorare și un pic de strădanie, că le vorbea  însuşi Dumnezeu, Cel ce se arătase lui Moise neîntrupat în rugul ce nu se mistuia în foc: ,,Eu sunt Cel ce sunt”.

Fiul lui Dumnezeu pogorât între noi, oamenii,  aduce mângâietorul, duiosul apelativ al lui Dumnezeu –de TATĂ, PĂRINTE. ,,Am făcut cunoscut oamenilor numele Tău”– rostește IISUS în marea Rugăciune de la Cina cea de taină. Cu acesta se adresează Fiul lui Dumnezeu în cutremurătoarea rugă din Ghetsimani: ,,Avva”-Părinte, tradus mai corect „Tăticule”/așa cum se adresează copiii iubitori.

Destul ne este nouă atât în această lume, căci nimeni nu se adresează părinților pământești, tatălui sau mamei cu numele lor, fiindcă ar părea ireverențios: Nicolae, trimite-mi bani!;  Marie, te strigă tata.

Omenirea este încă în faza aproximativă a dezvoltării ca un liceean de clasa a IX a probabil, dar va veni vremea pentru fiecare din noi, ca indivizi, să fim prezenți la ceea ce spunea Dostoievski: „sărbătoreasca întâlnire cu Dumnezeu”. Atunci, Cel pe Care l-am iubit și invocat în pelerinajul nostru prin această Vale a Timpului și nestatorniciei ne va umple de dumnezeiască înțelepciune, frumusețe și cunoaștere a toate.