Daniela Gumann, Constantin Gumann, ”ȘOIMII CRUCIADEI LIBERTĂȚII”
Editura Pim, Iași, 2020

Recuperatori ai ”memoriei istorice”, Daniela Gumann și Constantin Gumann activează în Asociația Scriitorilor Români din Austria, aflându-se, împreună sau separat, la al douăsprezecelea volum. Unele texte se reiau, altele se completează, astfel că literatura noastră din diaspora regăsește la Salzburg, în Austria, o sursă care așază în rafturi volume precum Îngrijitoarea (roman), Cartea luminii (memorii), Cartea întunericului, Ecoul stelelor (poezii), Evadarea mea din comunism (mărturii) și alte câteva. În plus, publicația Condeierul diasporei oferă informații și comentarii despre evenimentele literare și culturale românești. Familia Gumann este, prin toate cele, un model de reprezentare a cetățenilor români stabiliți în străinătate, prin dragostea lor față de țară, de tradiții și istorie, de adevăr și devotament pentru receptarea corectă a spiritualității naționale în lume. În aparițiile lor publice, excelează prin eleganță intelectuală și ținută vestimentară, prin elevație și cumpănire în limbaj, prin dorința de a fi exemple reprezentative în toate comportamentele lor publice.
*
”Fiecare pagină scrisă, fiecare carte editată este o fărâmă din viața noastră, din realitatea trăită”, îmi scriu, ca autograf, autorii. ”Șoimii Cruciadei Liberății” este dedicată memoriei lui Gheorghe Harnagea, bunicul din Grumezoaia, județul Vaslui, care a supraviețuit securității, ”instituție criminală și teroristă”, fiind mulți ani deținut politic și luptător pentru democrație și libertate. Considerat ”memorie istorică”, acest volum continuă preocuparea autorilor pentru promovarea adevărului din volumul C. Gumann, Cartea luminii (2019), despre destinul tatălui său (adoptiv), profesorul Constantin Ionescu, precum și relatarea amintirilor legate de ”Evadarea mea din comunism” (2018). 

S-au scris multe cărți despre perioada 1947 – 1989, valorificându-se documente din arhivele securității, aflate în gestionarea CNSAS. Daniela Gumann are xeroxate 5 volume de documente despre familia sa și a soțului ei, pe care le va comenta în alte texte despre acea epocă, tulburătoare și încă păstrătoare de secrete, abuzuri, gesturi incomode și mincinoase. Alți scriitori sau urmași ai celor oprimați au descris, cu onestitate și mistificări sau cu ură și revoltă despre vremea securității socialiste, despre informatori și torționari, despre abuzuri politice și condiții de detenție inumane ori dispariții ascunse în gropi comune. Multe vor fi adevărate, altele pot fi fake news, dar patima pasională pentru cunoașterea acelei uriașe minciuni oficiale pe care s-a construit sistemul politic comunist din România, prin propagandă și cu sprijinul securității, devine o obsesie. Textele despre ”cei care au turnat sau au fost turnați” insistă pe absurdul unor vieți derulate la limita speranței supraviețuirii, în care falsul umanism declarat și solidaritatea caricaturizată au fost instrumentele de propagandă ale unei societăți socialiste care viza construcția ”omului nou”.
*
”Cine a fost Gheorghe C. Harnagea” aflăm din mărturia celor doi Gumann. Daniela scrie 83 pagini, despre ”bunicul ei”, iar Constantin completează cu alte 44, dar structura cărții se încheagă prin bibliografie, repere biobibliografice și extrase din referințele critice despre aparițiile editoriale celor doi români austrieci. Scrie Daniela, în Cuvânt înainte: ”Am ales să scriu această carte ca obligație morală și reparatorie față de suferința la care a fost condamnat dragul meu bunic, Harnagea Gheorghe, membru în conducerea organizației anticomuniste ”Șoimii din Cruciada Libertății”, Huși, jud. Vaslui, care a fost arestat în anul 1957 pentru că s-a opus categoric, de pe poziții democratice, unui regim criminal” (p. 7). Ca și în cazul lui Harnagea, ”dictatura comunistă le-a zdrobit multora tinerețea, speranța, libertatea și demnitatea”, iar lipsa de implicare a autorităților actuale pentru cunoașterea ”atrocităților și timpurilor odioase” conduce spre estomparea ”memoriei comune” și ”uitarea” unui trecut nefast și a unor evenimente cinice. ”Demnitatea unei națiuni”, ca ”suma demnităților fiecărui individ”, nu se poate alcătui, afirmă DANIELA GUMANN, fără cunoașterea ”jertfelor incomensurabile” ale ”deținuților politici”, aceștia reprezentând ”cele mai înalte repere ale demnității, curajului și atașamentului față de țară” (p. 10). 

Revenim la Gheorghe Harnagea, persoana – personaj care constituie osatura textului. Om ”simplu de la țară”, în anul 1957, la vârsta de 45 de ani, este arestat ”pentru delictul de crimă contra ordinii sociale”, conform extrasului din Sentința Tribunalului Militar din Iași. Ce fapte penale a comis ”acest bunic din Grumezoaia”? A fost legionar și penelist, iar în vara anului 1954, s-a înscris, sub jurământ clandestin, în organizația contrarevoluționară ”Șoimii din Cruciada Libertății”. A distribuit fițuici parașutate din ”avioane imperialiste”, n-a denunțat că, în jurul comunei Hurdugi, ”se află armament și muniție ascunsă”, a cântat ”Deșteaptă-te, române”, a ”preamărit” contrarevoluția din Ungaria, a donat un sac de porumb ”fugarilor din munți”, a sustras buletine de vot, a deținut o hartă amănunțită a orașului Tighina, având nume conspirativ ”Haras”. Pentru cele de mai sus, este condamnat la 19 ani muncă silnică și degradare civilă, confiscându-i-se întreaga avere. Va fi eliberat din pușcărie în anul 1964 și va deceda în 1984, fiind reabilitat post-mortem, cu posibilitatea familiei de a recupera averea confiscată. Acesta este ”subiectul” și pretextul ”memoriilor istorice”, dar în jurul lor se dezvoltă alte ”bucle narative”, alcătuite prin intersectarea opiniilor și experiențelor de viață ale autorilor, încât ”șoimii Cruciadei Libertății” cuprinde comentarii asupra unor problematici politice, cu reflecții și ecouri până în contemporaneitate, în vremea anchetelor epidemiologice determinate de virusul covidic.

Daniela Gumann alcătuiește un grijuliu eseu afectiv despre ”dragul meu bunic”, despre traiul propriu din perioada comunistă, întruchipare a ”răului absolut”, despre absența din școli a educației pentru cunoașterea ”atrocităților și timpurilor odioase” și ”banalizarea crimelor comise pe criterii politice”. Revolta împotriva securității, ”o instituție criminală și teroristă” capătă accente grave, reprezentând ”structuri cu scopuri represiv-criminale”, care nici astăzi n-a pierit, ci doar și-a rafinat mijloacele de acțiune. 

O vizită recentă în satul său natal întreține aura scrisului nostalgic, cu amintiri stârnite de fiecare pietricică ori casă, purtătoare de poveste și însuflețită de neamuri ori de vecini: ”Grumezoaia era un sat mic, dar foarte pitoresc, la doar 19 km de Huși, cel mai cunoscut orășel din județul Vaslui”. Glosând după metoda proustiană a madlenei, transpunerea în anii copilărie e aromantă de ”mirosul de turtă coaptă pe plită, de gogoși și de plăcinte, de cozonac copt în cuptorul din curte, de mirosul de lapte proaspăt, de fructele proaspete și parfumate”, aduse de bunică cu pestelca. Copilul își amintește silueta bunicului, bărbat înalt și corpolent, ”capul masiv cu chelie, puținul păr era alb-argintiu…ochi mici, căprui și duri, strălucitori…”. Este descrierea făcută eroului cărții, Gheorghe Harnagea, ”om de onoare”, iar ca să ne convingă de farmecul amintirilor sale, sunt incluse în text câteva fotografii expresive. Amintirile din copilărie ale Danielei poartă amprenta ”acestui om simplu de la țară”, care vorbea ca un moralist, folosind cuvintele ”evoluezi”, ”școliți”, ”savurezi”, ”saturație”, ”să memoreze gustul și savoarea”, ”conștient”, ”instinctiv”, dar și propoziții cu iz psihologic ”calmul este un sentiment de autocontrol interior, care ne permite să funcționăm la capacitatea maximă a tuturor abilităților noastre” etc. A murit în martie 1984, dar nostalgiile Danielei glisează, mai apoi, spre amintirile bunicii, văduve, care ”povestea numai despre vremurile frumoase”, nunta, dragostea și despre încă ”o ramă” în care este așezat chipul bunicii: firavă, cu ochi catifelați, ”om cumsecade”, croitoreasă harnică și bună gospodină. Familia Harnagea a fost integrată în pătura socială a chiaburimii, având pământ și un conac moștenit, case în centrul orașului Huși, peste 100 fălci de pământ și vreo 50 hectare de pădure. În vremuri prielnice, donează pământ pentru nevoiași, conacul îl oferă dispensarului comunal, o casă devine Liceul de fete, iar alta este donată testamentar Școlii Profesionale. 

După schimbările din 1989, mama Danielei obține extras din sentința de condamnare a bunicului Gh. Harnagea, care devine document de sprijin pentru relatarea întâmplărilor cărții (se publică scanarea), prilej de sintetizare a informațiilor cunoscute despre ”Cruciada libertății”, organizație anticomunistă, finanțată de guvernul american, la fel ca și postul de radio ”Europa liberă”. Este citat Ken Follett (?), parafrazat astfel: ”Uniunea Sovietică semăna cu o mănăstire medievală în care toată lumea depusese jurăminte de sărăcie și de supunere”. Dizidenții care au fost condamnați pentru crimă împotriva ordinii sociale, cum a fost și Gh. Harnagea, au ispășit detenția în cele mai dezumane condiții, cu intenția expresă de a fi exterminați, prin muncă, la canalul din Bărăgan sau prin torturi inumane pentru reeducarea ”dușmanilor poporului și a bandiților”. Anul 1964 nu a încheiat perioada deținuților politici, fiecare fost încartiruit devenind ”urmărit” al securității și al cadriștilor partidului. Gheorghe Harnagea a purtat cu sine umbra condamnării, așa cum aceasta s-a extins asupra destinului întregii familii (vezi Închisoarea de afară. Persecutarea familiei, p. 70). A fost perioada ”terorii psihice”, confiscarea averilor, a anilor furați, într-un regim ”comunisto-ceaușisto-securist”, în care intelectuali de valoare au pierit sau au luat calea exilului, devenind disidenți, fugiți din ”Gulagul românesc”.

După pagina 100, intră în discurs soțul Danielei, CONSTANTIN GUMANN, cel care a fost arestat de două ori, în 1963 și 1983, după cum relatează în volumul ”Evadarea mea din comunism” (2018). Realizează o descriere, evident subiectivă, a ”dictaturii proletariatului”, având model cartea ”Bastionul cruzimii” (Marius Oprea), pe baza asemănării comunismului cu nazismul. Scrie despre falsificarea alegerilor din 1946, comportamentul conducătorilor activiști, despre fii poporului, naționalizarea intreprinderilor și colectivizarea agriculturii, exterminarea intelectualității și a culturii naționale, precum și multe alte decizii emanate de autoritățile moscovite. Amintirile biografice se referă la școlarizarea sa, adoptarea de către profesorul Constantin Ionescu, prin căsătoria acestuia cu mama sa, tentativele de evadare etc, o sinteză scurtă a volumului pomenit anterior. Mărturiile se încheie cu părerea că ”apariția virusului corona încurcă socotelile globalizatorilor”, lăsând la îndemâna lui Bill Gates șansa de folosire a ”microcipurilor implantate”, ca o modalitate de ”supraveghere totală a guvernului asupra individului”…

Acest conținut este susținut de o amplă bibliografie, utilizată prin intermediul citărilor, ceea ce întreține ideea unui studiu documentat, deși selectarea surselor este tendențioasă și părtinitoare. Mai mult ”reperele biobibliografice” ale autorilor, un fel de CV amplificat într-un memoriu de activitate, sunt însoțite de referințe critice fragmentare: ”versurile (Danielei – n.n.) par niște crenguțe de liliac înfiorate de adierea iubirii din cântecul privighetorii” (S. Vicol), ”își spune sufletul în haine versificate” (M. Chelaru), ”poezia în căutarea poeziei” (F. Alvoronei), ”poetă talentată” (C. Păunescu), ”e un manual despre cum ne putem găsi fericirea” (A. Baciu), ”Daniela se află pe drumul poeziei, de la sentiment la expresivitate” (H. Zilieru), ”poeme sensibile, pline de sentiment” (L. Apetroaie), ”roman de vacanță” (Ș. Dumitrescu), ”persoanele sunt îmbrăcate în haina personajelor” (A. Ilica). Alte propte referențiale sunt selectate pentru scrierile lui Constantin Gumann: ”comentator de politică internă și externă”, având idei ”cu totul și cu totul originale” (S. Vicol), care ”coafează amintiri într-o arhitectură a aspirațiilor” (A. Ilica). 

Celor de mai sus li s-ar putea adăuga, extrase din recenziile la prezenta carte a familiei Gumann: ”apariție editorială de excepție”, ”segment de literatura”, ”tandem literar”, ”monolog decantat”, ”stil oral de exprimare” (F. Cândea) sau ”roman biografic”, ”dincolo de metaforă”, ”lecție de istorie” (Carina A. Ienășel). 

Încheierea lecturii stârnește câteva nedumeriri: textul aparține beletristicii sau memoriei istorice? Planează suspecția de prea multe ingrediente suplimentare ca adjuvante puse în sprijinul textului de bază; autorii (într-o formulare fără contur de identitate) devin persoane în propria carte, pentru completarea numărului de pagini, fără ca rațiunea textului să pretindă asemenea artificii; ideea cărții face mult zgomot prin ura viscerală risipită împotriva unor instituții statale; unele experiențe personale ori comentarii memorialistice sunt exagerări caricaturale, care înlocuiesc expediente specifice literaturii sau logicii istorică; insuficiență în construcția atmosferei și a conturării personajelor; discursul grăbit și neprelucrat pentru o confruntare cu alte texte despre aceleași realități; limbajul colocvial, nervos, spinos și agresiv. Experiența unui text semnat astfel lasă loc comentariilor răutăcioase privind editarea unei cărți apărute cu două prenume și un nume. Cu toate aceste rețineri, cartea ”Șoimii Cruciadei Libertății” se înșiruie între cele care mărturisesc adevărul despre vremea tulburată de la începutul instalării comunismului sovietic în România, abuzurile făcute de autoritățile de partid, securiste și administrative în numele ”democrației proletare”, suferințele din temnițe, teroarea socială instalată cu instrumentele barbare și odioase, precum și modul agresiv de stârpire a opozanților politici și a disidenților. Textul de bază al cărții constituie un nucleu viu, care poate motiva scrierea unui excepțional roman memorial despre timpul în care omul a fost doar o sursă de suferință, iar viața o speranță amânată în drumul ei spre fericirea tuturor. Grija Danielei Gumann și a lui Constantin Gumann pentru reconstituirea memoriei familiei solicită din plin admirația cititorului, după cum suferința generală a dus la dezumanizare și umilință politică. Generozitatea ideilor duce lipsa unei înfățișări stilistice, a unei organizări prozodice moderne și de personaje care să anime narațiunea pornind de la resorturi psihologice. Spațiul descriptiv absentează, deși e locul de respirație al actanților, narația liniară nu creează tăria valurilor tumultoase care dau cititorului motivație de implicare, iar atmosfera lirică se risipește în câteva expresii pătimașe, mai mult adjectivale decât metaforice. Cele de mai sus nu diminează din valoarea memoriilor, dar nici nu susțin vreun argument pentru încadrarea într-un gen literar cu virtuți artistice, ci în categoria memoriilor familiale. Cu părul vălvoi, textul are nevoie de foarfece și piaptăn, de intervenția unei hairstyliste, care poate configura o coafură modernă, plăcută și de sărbătoare. În general, scriitorii sunt personalități care văd mai departe decât vremea lor, mânuind deopotrivă realitățile sufletești, vanitatea și ipocrizia prin includerea perseverenței într-o convingere. Straturile de nostalgie și clipele de activare a memoriei dau amintirii vremurilor de altădată un farmec al cărui ecou se resimte îmbălsămat în suflete unse cu miere sau unse cu venin. Daniela Gumann și Constantin Gumann reconstruiesc un timp nebun, în care ura și abuzurile s-au prăvălit peste oameni, frângându-le idealurile și fericirile ce le erau predestinate. Mesajul emoțional este tezaurizat într-un text cu multe ingrediente, care-i dau gust prea armomat pentru istorici și prea iritant pentru scriitori. 

Anton ILICA