Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

DARABANI-BOTOŞANI

Primit pentru publicare, 17 mai 2014.
Editor: Diana Aghiorghiesei,17 mai 2914.

 

DARABANI-BOTOŞANI

                           CINE SE OCUPĂ DE OSEMINTELE LOR ?

 

La Darabani, judeţul Botoşani, primăria locală editează un ziar lunar în opt pagini (31cm-41cm) cu numele “Momentul oraşului Darabani” până în februarie 2010, iar începând cu numărul 9, martie 2010, cu noul nume „Mesager” şi aceeaşi echipă de jurnalişti, sub aceeaşi coordonare: Victor Teişanu, redactor şef, Lucian Bălăucă, Dumitru Haha şi Dumitru Zvorişeanu, redactori, Vasile Amitroaie, fotoreporter, Ghiorghe Burlacu, coordonator şi primar al localităţii.

Dar, oare o fi mai apărând publicaţia?, întrebare retorică pentru că mie, om al presei, mi-a plăcut publicaţia locală!

Dintr-un documentar – un scurt istoric al satului, comunei, târgului şi astăzi oraşului, dar şi fostului centru de plasă şi raional într-o vreme – publicat la 2 august 2009, Haha Dumitru- Voicăuţi consemnează faptul că din punct de vedere al documentelor de arhivă, tragedia localităţii Darabani constă în aceea că în martie 1944 întreaga arhivă a localităţii şi a instituţiilor sale a ars în gara Iţcani din Suceava, în urma bombardării trenului de către aviaţia sovietică care evacua şi arhiva spre sudul ţării, ruşii nedeclarându-se încă eliberatori.

În felul acesta, istoricul localităţii se încearcă a fi reconstituit din puţinele documente existente în arhive, unele recuperate de la cetăţenii din zonă, din informaţii culese de la oamenii în vârstă care mai sunt în viaţă, ziarul Primăriei şi redactorii lui având un rol important în această privinţă. În ajutor le stau şi cei doi feciori ai redactorului-şef, Teişanu Alexandru şi Ştefan, care fac, în ultimele luni, pe site-ul de socializare Facebook ca aproximativ 1000 de locuitori ai Darabaniului să schimbe în fiecare zi mesaje pe www,facebook.com-darabani sau internet www.darabani.org., inclusiv despre istoricul locurilor şi personalităţilor timpurilor.

Localitatea Darabani, atestată documentar în anul 1546 când domnitorul Petru Rareş întăreşte Maricăi, nepoata lui Ivanco Sulgerul, stăpânirea peste a 5-a parte din satul Căbiceni, vechea denumire a Darabanilor, este din 1968 comună, iar acum oraş în judeţul Botoşani, cu localităţi componente satele Bajura, Eşanca şi Lişmăniţa.

Dezvoltarea aşezării Darabani începe la 1837, când Teodor C. Balş, stăpân de moşie, dă loc de casă locuitorilor, în special comercianţilor evrei pe care acesta, printr-o învoială, semnată de un Marcu Sin Haim şi alţi 46 târgoveţi, majoritatea evrei, aduc în viitorul târg un mare număr de evrei ce se stabilesc aici pentru mult timp…

Se crede că în 1859 – anul Unirii Principatelor – aici, la Darabani, existau 431 capi de familie cu 1641 suflete, o populaţie superioară ca număr altor târguri din Moldova, precum Paşcani, Săveni, Podul-Turcului etc.

Iată ce consemnează Haha Dumitru-Voicăuţi despre Comunitatea Evreiască din Darabani în numărul 5 al ziarului citat, din noiembrie 2009: „În Darabani, la începutul secolului al XX-lea existau 8 sinagogi evreieşti. Ultima sinagogă din cărămidă era situată în spatele clădirii actualului „Parchet de pe lângă judecătoria Darabani”, şi a fost demolată în anul 1977 de către un anume David Imbir din satul Bajura care o cumpărase de la Comunitatea Evreilor pentru materialele recuperabile prin demolare.

Primul evreu la Darabani apare în Catagrafia Moldovei (recensământul) din 1774 când în Darabani şi Corneşti era un singur „Jidov” scutit de bir pe nume Berco, iar tot atunci, la Teioasa erau trei jidovi, asemenea scutiţi de impozite pe nume Isac, Marco şi Maior, jidovii neavând atunci drepturi ca pământenii, dar erau consideraţi „populaţie tolerată”.

Numărul lor a crescut după constituirea târgului din 1837, ajungând ca la începutul secolului al xx-lea să fie în număr de peste 2500 de suflete.

Ultimul evreu din Darabani pe nume Moişe Talmaciu a murit la 12 martie 1984. Fiind bolnav de inimă, el s-a stins în urma „vizitei” inopinate în miez de noapte a temutei „miliţii” care l-a „căutat” într-o afacere cu pielicele de miel furate, el fiind achizitor de piei dar, tocmai în acel furt „uitase” să înregistreze pieile.

Se ştie că înainte de cel de al Doilea Război Mondial în Darabani trăiau peste două mii de evrei”.

În anul 1930, în Darabani exista unul dintre cele mai bune ateliere de făcut fotografii din fostul judeţ Dorohoi. Firma avea denumirea Foto-modern şi era proprietatea lui Ţalic Rosenzweig, un evreu de origine română, care avea şi o ştampilă ovală cu numele atelierului, pe care o aplica pe spatele fotografiilor, scrie H. D-V. în ziarul din 4 octombrie 2009, precizând că în 1938 aici din cei 12073 locuitori, 1051 erau bărbaţi evrei iar 1180 erau femei evreice.

Inedită mi s-a părut informaţia că în perioada 7-11 aprilie 1944, timp de patru zile, localitatea Darabani (ca de altfel şi tot judeţul Dorohoi şi Botoşani) au făcut parte din Republica Sovietică Socialistă Botoşani, cu capitala la Botoşani. După cum interesantă este explicaţia dată « medaliei de botez », din argint, a Regelui Carol al II-lea, din 1893, găsită într-o colecţie particulară, care ar fi ajuns la Darabani adusă în perioada interbelică de către Elena Lupescu care a locuit o perioadă cu tatăl său Nicolae Lupescu, farmacist la Darabani, ea având să fie, după cum se cunoaşte, soţia lui Carol al II-lea, până la moarte.

Revenind la ceea ce scrie „Mesager”, publicaţie editată de Consiliul Local şi Primăria Darabani, relativ la cimitirele locale, aflăm din numărul din august 2011, pagina 6, că primul cimitir evreiesc (din cele două), anume cel înfiinţat la Darabani în 1938, a fost acela care astăzi se află pe Strada Muncitorului(!). Drept o curiozitate, ni se relevă că toate pietrele tombale sunt scrise în limba ebraică şi nu se pot citi decât de cei care o ştiu. Că şi mai interesant e că pe fiecare piatră de mormânt se află simboluri neînţelese de noi, românii, adică se află păsări stilizate, flori, copuri cu flori, steaua lui David cu şase colţuri, etc., semnificând, probabil, ceva specific fiecărui dispărut. Ar fi interesant de cercetat aceste simboluri de către un specialist, dat fiind că aceste pietre încep să dispară prin autodistrugere, ori simbolurile se şterg datorită intemperiilor, crede Haha Dumitru-Voicăuţi, autorul rubricii „Priorităţi şi curiozităţi la…Darabani”.    

În acelaşi număr al publicaţiei, în pagina 5, acelaşi redactor semnează articolul intitulat: „Cimitirele- Oglinda unei localităţi”, temă importantă pentru toţi cetăţenii. „La Darabani sunt două cimitire evreieşti – unul la Corneşti şi unul pe Strada Muncitorul – dar nu mai există nici un evreu, şi atunci ar trebui ca autorităţile locale să aibă grijă cât de cât de aceste ultime relicve ce se pierd şi se degradează deşi, ele fac parte din identitatea şi istoria noastră locală”, trage semnalul de alarmă ziaristul, ca şi noi din acest colţ de istorie scrisă.

Într-adevăr, cum la Darabani situaţia se prezintă aşa cum s-a arătat – mult mai rău decât la Răducăneni- Iaşi, lucrurile sunt asemănătoare în întreaga Românie, bine ar fi dacă întâmplarea sau bunăvoinţa unor persoane care îşi aduc aminte de înaintaşii lor ar face ca cineva, o asociaţie non-profit, de exemplu, nu prea târziu, ar face ceea ce s-a întâmplat la Răducăneni-Iaşi, unde locul de înmormântare a populaţiei evreieşti a fost cinstit, gospodărit, aşa cum solicită şi organul de presă la care m-am referit, iniţiatorul şi a altor deziderate la care probabil mă voi referi în viitor. Şi aceasta, nu prea târziu: domnilor, nu uitaţi,”Cimitirele sunt Oglinda oricărei localităţi”. Să acţionăm !

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5