Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

De la metrou la…drum. Jocuri de cuvinte – drum

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.10 (142), Octombrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


De la metrou la…drum
Jocuri de cuvinte – drum

Primit pentru publicare: 20 Oct. 2020
Autor: Constantin NIȚU, prof. univ. dr., general în rezervă, București     
Publicat: 21 Oct.  2020

© Constantin Nițu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


De la metrou la…drum
Jocuri de cuvinte – drum

          Moto: „Cum pe drum acum sunt mii,/ Vom fi iarăşi buni de plată,/ Că se pare vom plăti/ Taxă de… prostituată.” („Taxă de drum”, de Valentin David)

          Am scris despre metrou (vezi „Jocuri de cuvinte – metrou”) și să nu scriu despre drum? Că „drumurile mă omoară”! Ar fi o impietate să nu știe lumea ce e un drum, dar noi îi readucem aminte dicționarele lumii. Un drum este o cale de comunicație terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă și continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat în țările civilizate. I se mai zice și cale.

          MDA2 (2010) precizează că îl moștenirăm din vechiul cuvânt slavon drum – друм, probabil prin bulgărescul și sârbescul drum – друм, dar culmea, pe care bulgarii și sârbii îl consideră arhaism. Dar cum naiba să nu te miri, deoarece au și aromânii cuvântul drumu, pe care l-au moștenit din cuvântul grec drómos – δρόμος, „drum, cale”. De autostrăzi sau de alte drumuri, chiar fără pulbere, ne vom ocupa separat!

          Așa că săpăm! Deci l-am moștenit și noi tot de la greci, din drómos – δρόμος, „drum, cale”, luat din grecescul antic drómos – δρόμος, grecii antici „furându-l” din protoindoeuropeanul *drem-, „a alerga”, la care i-au adăugat sufixul -os (-ος).

          Și acest cuvânt drem este cognat cu sanscritele drāti – द्राति, „a alerga”, drámati – द्रम्, „a alerga”, cu protogermanicul *tradō, „drum, cale, spațiu”. Iar cuvântul antic grec drómos – δρόμος este „rudă” cu drame – δραμεῖν, un supletiv aorist al lui trékhō – τρέχω, „a alerga”. Și ca să nu rămânem în ceață, supletiv e o formă care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt, iar aorist înseamnă un timp verbal reprezentând o acțiune nedeterminată din sfera trecutului.

          Uf! Greu și cu drumul aista! Și toți știți că există drum, drum de acces, drumul mare, drum fără (de) pulbere (apă curgătoare), drumul sării, drumul mătăsii, drumul regelui, drumul lui Mihai Viteazu și multe alte drumuri la care ne vom referi, greu dar deși toate țările au drumuri nu  insistăm asupra cuvintelor corespunzătoare din alte limbi, motivul îl știți, economie de spațiu și trecem la carte.

    Drumul în (c)arte

          Moto: „Viața e un singur drum în spatele nostru, dar o mulțime înaintea noastră.” (Paul Carvel)

          Drumul în expresii

          Moto: „Ploile mici strică drumurile mari.” (proverb)

          Sigur știți că „toate drumurile duc la Roma” vine din expresia latină „Mille viae ducunt homines per saecula Romam” și s-ar traduce prin „O mie de drumuri vor duce întotdeauna oamenii la Roma”. Expresia se referă la perioada de glorie a Imperiului Roman, atunci când cele 29 de căi de acces public, „viae publicae”, ce străbăteau imperiul aveau aceeași finalitate, Roma. Era facilitat transportul de mărfuri de către negustori, dar și mutarea legiunilor romane dintr-un loc al imperiului în altul. Cel mai adesea, drumurile erau construite în linie dreaptă.

        Un drum de halaj sau de edec este o cale de comunicație amenajată în lungul unui curs de apă, rezervată circulației mijloacelor de tracțiune care remorchează ambarcații. PSD a inventat drumul de edec la inundațiile dintr-un anumit oraș, edecarii fiind jandarmii care trăgeau barca în care se aflau atunci Ponta și adjunctul său Dragnea.

„Toate drumurile duc la Roma!”

 Drum de halaj, dar aici jandarmii trecând la vâsle

          Un drum de fier este o cale ferată, iar viața omului e ca o cale ferată pe care circulă în timp trenul vieții, în care se urcă oamenii, apoi coboară pe rând în câte o haltă sau o stație, sau chiar în grup în caz de pandemie cu virusul Corona. Dar asta știe să ne explice cel mai bine Irina Loghin (vezi Trenul vieții).

          „Tâlhar la drumul mare” e cel care atacă oamenii în drum sau care face și crime spre a-i jefui. Așa e cel ce după câteva crime, condamnat, după mulți ani de „bună purtare” a fost eliberat, s-a stabilit la Dârvari și a incendiat o fată de 17 ani, cu al cărui tată era prieten, a violat-o și la îndemnul tatălui ei, fata și-a retras plângerea de viol!

În România au apărut antreprenorii cu laptop!

          „A-și face un drum nou în viață” înseamnă a dobândi o nouă situație materială sau socială, o nouă poziție etc., cam cum au procedat toți cei ce și-au părăsit partidele în care „fură”, așa cum au procedat Blaga, Ponta, Geoană, Băsescu, Oprea și în listă puteți adăuga pe cine preferați, chiar și pe penelistul ăla cu diplome falsificate, ditamai consilierul, cu rang de sinistru sau chiar ăla cu diploma de bacalaureat falsificată, la 32 de ani, ajuns rapid, la foc automat, licențiat, doctor în științe, profesor universitar, conducător la doctorat, ba chiar și în organul ăla național de atestare a unităților de învățământ superior!

          „A pune pe cineva pe drumuri” înseamnă a face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme, cum se întâmplă cu birocrația noastră, cum mi s-a întâmplat și mie la ridicarea cardului de sănătate. Dar s-a rezolvat „căt ai zice pește” când i-am dat un telefon șefului OPSNAJ!

          „A bate drumurile” sau „a sta pe drumuri” înseamnă a vagabonda ca și cei din Țăndărei care au ajuns și pe meleaguri străine. Când își vor relua peregrinarea? Niște prieteni care au mers la Stockholm m-au informat că în avion era și un grup de foști arămari… Asta îmi aduce aminte de faptul că trei inși de la „ministerul vecin” au primit case cu etaj de la ICRAL înainte de 1989, iar după revoluție se plângeau că „au rămas pe drumuri”. Eu, în 1973, căpitan și cercetător științific, șef de promoție, primisem un apartament cu două camere în Berceni. Și lucram pe lângă Arcul de Triumf! Și după decembrie 1989 protestau că ei, chiriași deveniți peste noapte proprietari, sunt dați afară din case! Ba unii îi și compătimeau, iar fiii unuia dintre ei sunt în USR! Iar eu, profesr și general în armata română,  locuiesc tot într-un apartament cu două camere!

          „A aduna pe cineva de pe drumuri” înseamnă a da cuiva adăpost, cum este în toamna asta cu unii primari care înainte de alegerile locale au trecut la partidul care le-a făcut ochi dulci și traiul dulce. Lasă, că Nicușor, la 51 de ani,  locuiește cu chirie și l-ați ales „gospodar șef”! Câți pomi o fi plantat olimpicul ăsta? Sunt curios dacă se mută insul într-o casă de protocol și ce casă va avea peste 4 ani! Eu nu-i stau în drum! Că „a sta în drumul cuiva” sau „a-i sta cuiva în drum” înseamnă a ieși înaintea cuiva, împiedicându-l să înainteze, să facă o treabă etc., cam cum procedează ăia din #rezist cu pesediștii chemați pe la DNA, mai ales cu Dragnea.

          „A se da din drumul cuiva” înseamnă a se da la o parte, cam cum fac uneori pesediștii ca să fie de acord cu cotrocenarul, a nu mai împiedica uneori PNL în acțiunile sale. „A da drumul cuiva sau la ceva” înseamnă a lăsa din mână, cam cum fac poliția și justiția cu cei alde Dincă, dovediți că au traficat fete, mai ales minore. Ba mai e unul prin Mureș, plasat în arest la domiciliu 60 de zile, că a vrut să urce o fată de 12 ani de prin Bistrița-Năsăud în mașina sa „de serviciu”… Nu ni se spune ce serviciu are ăsta!

          „A-și da drumul la gură” înseamnă a proceda cam cum se procedează cu cei care pleacă dintr-un partid și abia atunci încep a însăila toate nelegiuirile la care au participat. Că destăinuirea asta târzie… Și mai există drumul robilor, al orbilor, al nașilor, al rătăciților, al laptelui… Și considerați-vă, după sufletul propriu, pe ce astfel de drum vreți! Adică așa cum ați procedat la alegerile locale sau cum veți proceda la alegerile parlamentare… Să nu „stați în drumul” cotrocenarului decorat repetat de Merkel pentru servicii aduse, „cui”? Că mai fură decorați de americani și de francezi și infanta Kovesi și infantul sereist arădean Florian Coldea. Cel avansat de Băsescu („pe umeri stelele-i curg râu..”), repetent la politehnica din Timișoara, trecut cu pile la Academia de Informații, ratat licența în primul an, plutonier la antitero, luat licența cu repetiție ș.a.m.d., din 1 octombrie 2020 profesor universitar la SNSPA…

          Un drum aerian e un traseu al unei linii de navigație aeriană, marcat prin instalații (faruri optice, radiofaruri, semnalizări la sol etc.), care asigură dirijarea avioanelor pe timp de vizibilitate redusă. Și acest drum poate fi închis în caz de pandemie, cu excepția celor care duc salahori din România, chiar din zone infectate cu covid, pentru a culege sparanghel în Germania. Cale liberă la ordin! De la Merkel! Care nu își pune cenușă în cap pentru pactul Ribentrop – Molotov…

          Un drum navigabil înseamnă un traseu pe care îl pot urma navele fără pericolul de a atinge fundul apei sau a se lovi de stânci, ceea ce nu este cazul canalului navigabil care fusese realizat peste 80% în 1989 între București și Dunăre, dar căruia i s-au împotrivit doi, zice-se hidrologi pârâți, unul președinte, Iliescu, altul prim-ministru, Roman, revitalizat de Firea. Păi n-ar fi ajuns mai ușor acum, Dinescu, cu barca, de la Cetate la București făcându-se că navighează, pentru a se face că lucrează pe la TVR?

          Un drum maritim este un traseu parcurs de nave pe mări și pe oceane, determinat de condițiile de navigație, bine cunoscut de marinarii români care navighează pe nave străine, că navele celei de a șasea foste flote comerciale din lume au dispărut în ceață! Și nimeni nu fu vinovat, nici măcar Petrov!

          „Drumul judecății” este de fapt un proces, pe care nu-l doresc nimănui în justiția română bulversată de neîmpliniri și părtiniri. „Drum bun!” este o urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. Mă refer aici și la Rareș Bogdan, cel care a afirmat cu ocazia pandemiei generate de corona s-au întors în România, poate cu urarea străinilor, toți, peștii, toți hoții și toate curvele (despre care am scris și noi, vezi „Jocuri de cuvinte – Curvă”, „Jocuri de cuvinte – Peștele”). O fi încadrat gazetarul nașpa aici și (n)europarlamentarii? Că de Geoană, promovat de yanchei la NATO, vă închipuiți pentru ce servicii de ambasador, nu zic nimic.

          Și altor expresii le puteți găsi ușor exemple dacă vă străduiți: „ultimul drum”; „a-și vedea de drum”; „a fi pe drum”; „drumul dracului”; „drumul Clujului”, un dans popular cu tempo de brâu și tăt așe, lăsând la o parte bancul ăla cu întrebarea „- Bade, departe-i Clujul?”

          Drumul mătăsii

          Moto: „Drumul mătăsii trece prin livada de duzi.” (aforism de David Boia, 26 iunie 2019)

          Ar fi păcat să nu scriu despre acest drum, deoarece am avut onoarea să fac parte dintr-o echipă internațională care a măsurat distanța Pământ – Lună la observatorul astronomic militar de la Cheng Ciu, din Republica Populară Chineză. Din echipă au făcut parte specialiști americani, ruși, chinezi și subsemnatul. Am și scris despre China când am aflat că voi pleca în misiune și în acest mileniu am publicat în blogurile mele [vezi „Călătorii geodezice, China, 1980 (I)” și „Dor de acasă”].

          Drumul mătăsii (絲綢之路 în chineză tradițională, 丝绸之路 în chineză simplificată, sī chóu zhī lù în pinyin) a reunit câteva rute interconectate care au trecut prin Asia de Sud, între Chang’an (astăzi Xi’an, unde am fost în 1980), China de azi, înspre Turcia, Siria și alte destinații ale Asiei Mici. „Drumul Mătăsii” este de fapt o împletitură de foste drumuri de caravană, ruta principală legând bazinul Mării Mediterane cu estul Asiei, denumirea aceasta fiind deja folosită în perioda bizantină.

          O legătură comercială între China și Europa a existat din cele mai vechi timpuri. Specialistul în preistorie, André Leroi-Gourhan consideră acest drum ca fiind un spațiu de schimburi încă din paleolitic, însă care n-a fost evocat în cronicile chinezești decât începând din secolul al II-lea î.Hr. Această necesitate de schimburi a dus treptat la crearea unui drum comercial. Grecii, apoi romanii, au început să vorbească despre o țară îndepărtată pe care ei o denumeau Țara serilor, pentru a desemna ceea ce denumim astăzi China. Romanii au devenit mari amatori de mătase, după ce ei o achiziționaseră, pe la începutul erei creștine, de la parți, care deja organizaseră comerțul cu mătase. Și alte produse erau transportate pe aceleași rute, ca pietre prețioase și semiprețioase, porțelanuri, stofe de lână sau de in, ambră, fildeș, lac, mirodenii, sticlă, coral, metale prețioase și arme etc.

            Comerțul se dezvoltă pe traseul Drumului Mătăsii; în timp ce în răsărit drumul comercial este relativ sigur, în vest siguranța comerțului este amenințată prin conflictul dintre romani și parți și numai prin iscusința diplomatică a lui Augustus pacea este asigurată pentru o anumită perioadă de timp. Și în timpul dinastiei Tang a înflorit comerțul, preluând de la perși controlul asupra drumului comercial. Al doilea împărat din dinastia Tang, Tang Taizong a reușit să controleze cea mai mare parte a Asiei centrale, ca Tarim.

          Mai târziu, Imperiul Bizantin a reușit să recucerească o parte din teritorii din Asia și să-și asigure contactul cu Drumul Mătăsii. După dinastia Tang, drumul comercial devine nesigur datorită atacurilor repetate și prădării caravanelor.

          Un rol important în extinderea acestui drum comercial a fost asigurat de Imperiul Mongol, care în secolul al XIII-lea (dinastia Yuan) a asigurat ordinea și siguranța caravanelor. Dinastia Ming din 1368 duce o politică agresivă împotriva triburilor mongole, recucerind teritoriile pierdute. În timpul dinastiei Song comerțul atinge un nivel scăzut, datorită dezvoltării comerțului maritim în sud-estul Asiei, pe de o parte, și apariției a noi rute comerciale create de arabi, pe de altă parte.

Detaliu al rutelor Drumului Mătăsii, din nordul și din sudul Deșertului Taklamakan

           Când au apărut în Europa puterile maritime Portugalia și Spania, Drumul Mătăsii și-a pierdut aproape complet importanța. În 1514 portughezii ajung în China, iar mai târziu spaniolii în Asia. Interesul Europei din timpul marilor descoperiri geografice se îndreaptă înspre Lumea Noua (America de Nord și de Sud) dar și spre alte zone ale lumii, cum ar fi Oceania, Australia și Noua Zeelandă. În prezent Drumul Mătăsii devine din nou reactivat prin zăcămintele de țiței, gaze naturale și datorită turismului.

Un posibil drum al mătăsii acum

          În ultimul deceniu China a reinițiat ideea restabilirii drumului mătăsii, drum care să conecteze Europa de China.

          Drumul lui Mihai Viteazu

          Moto: „La Turda te ucise Basta!/ – O, prea slăvitule erou! –/ Dar, mort, te-a urmărit năpasta,/ Căci Iorga te-a răpus din nou.” (de Cincinat Pavelescu, lui N. Iorga după ce i s-a jucat piesa Mihai Viteazul)

          Despre drumurile romanilor construite în România ne vom ocupa în alt articol. Printre drumurile istorice din România este drumul lui Mihai Viteazul, unul dintre cele mai spectaculoase.Drumul lui Mihai Viteazul sau drumul județean 664 (DJ 664) este un drum forestier care face legătura între Oltenia și Transilvania, traversând Munții Vâlcan între localitatile Schela din județul Gorj și Vulcan din județul Hunedoara. Drumul are o lungime de 28 de km și este de-a dreptul spectaculos.

          Drumul lui Mihai Viteazul urcă până la altitudinea maximă de 1.621 m, în Pasul Vâlcan. Conform istoricilor drumul, mai puțin celebru decât Transalpina, are o vechime de 2.000 de ani, de pe vremea războaielor daco-romane.

          Dar atenție, nu vă încumetați la drum decât cu mașini 4X4 speciale, cu garda înaltă la sol, întrucât a fost asfaltat de autoritățile hunedorene doar pe porțiunea din județul Hunedoara. Poartă denumirea de Drumul lui Mihai Viteazul deoarece acesta a trecut pe aici pentru a ajunge la Viena, să ceară ajutor împăratului Rudolf al II-lea. Conform legendei, înainte să ajungă în Pasul Vâlcan, calul său ar fi murit din cauza efortului, în locul numit acum Poiana lui Mihai. Se pare că domnitorul ar fi înnoptat acolo, după care ar fi plecat mai departe pe jos.

Drumul lui Mihai Viteazu(l)

          Peisajul este fantastic și le taie răsuflarea celor care îl parcurg. Și fiindcă vorba lungă e sărăcia omului, vă invit la o călătorie (vezi „Transvîlcan – Drumul Voievodului Mihai Viteazul”).

Drumul lui Mihai Viteazu (scris fără „l”)

          Drumul regelui

          Moto: „Aventura vieții mele/ Am trăit-o astă-vară,/ Când pe ritmuri de manele/ Colindam această țară…” („Peripetii pe Transalpina”, autor: Sandu Chiva; restul AICI)

          Mulți ştiu acum că numele drumului naţional DN 67C – Transalpina este şi Drumul Regelui. Varianta modernă a fost construită la îndemnul lui Carol al II-lea şi inaugurată în 1935. Este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri asfaltate din lume.

          Conform unui mit, drumul antic era cunoscut ca „Poteca Dracului”, trecând prin Novaci, Rânca, vârful Plopu-Muntele Păpuşa, vârful Denghelu, pasul Urdele, vârful Cărbunele, Muntinul Mic, Valea Lotrului. Obârşia Lotrului, Şugag, Jina, Poiana Sibiului, Rod, Tilişca şi se termină în Săliştea.

          În perioada comunistă, gorjenii l-au rebotezat Transalpina. Inaugurarea s-a făcut în anul 1935 la Poiana Sibiului, în prezența lui Carol al II-lea, aşternându-i-se în cale un covor de otavă, iar o frumoasă fată i-a oferit un costum naţional. La inaugurarea Drumului Regelui, Carol al II-lea şi suita sa au parcurs traseul Săliştea-Novaci în opt ore.

          Cât de bine a fost „reabilitat” pe timpul cât Orban fu ministru al transporturilor, nu ne pronunțăm, că ne aude Radio Erevan. Drumul cunoaște numai două anotimpuri, vara, când poate fi parcurs, și iarna, când este închis, în cea mai mare parte fiind înzăpezit.

Transalpina

          Detalii despre istoria acestui drum găsiți pe web (vezi „Transalpina”), dar puteți parcurge mirificul traseu și virtual într-o oră și 15 minute, fără fond muzical (vezi „Transalpina traseul complet Novaci – Saliste – YouTube”).

          Transfăgărășanul

          Moto: „Drumurile noastre poate/ Se vor întâlnii vreodată/ Drumurile și iubirea/ Gândurile, fericirea..” („Drumurile noastre”, muzica Temistocle Popa, versuri și interpretare Dan Spătaru)

          Și a venit rândul construirii Transfăgărăşanului, cel mai frumos drum din lume şi, cum zic unii, moftul anti-URSS al lui Ceauşescu. A fost un proiect fabulos, imposibil de repetat în capitalismul ăsta românesc în care construim o linie de metrou ca să unim cartierul Drumul Taberei – Teatrul Național în nouă ani (vezi „Jocuri de cuvinte – metrou”)! Apoi curge și apa în metrou….

          Transfăgărăşanul a avut un scop strategic, de pregătire pentru o eventuală invazie de către URSS, după anul 1968, anul intrării trupelor a cinci țări în Cehoslovacia, care, din fericire, în România n-a mai avut loc. Ne-am ales însă cu un drum spectaculos, săpat în stâncă în mai puţin de un cincinal, prin eforturi greu de imaginat. Jeremy Clarkson, unul dintre realizatorii Top Gear, afirma, în 2009, după parcurgerea Transfăgărăşanului, că s-a plimbat pe „cel mai spectaculos drum din lume” (vezi „The greatest driving road in the world! Top Gear, Series 14, BBC”).

Un drum mirific

          Şi, da, Transfăgărăşanul este cu adevărat impresionant, nu doar prin priveliştea ce o oferă ochilor, ci şi prin povestea sa. Catalogată, pe nedrept, o ambiţie costisitoare a fostului lider comunist,  binevenită într-un context ulterior în care mai mult se dărâmă decât se construieşte, realizarea Transfăgărăşanului a avut la bază calcule militare.

          Nicolae Ceauşescu trăia cu teama că România ar fi următoarea ţintă a URSS, după invazia sovieticilor în Cehoslovacia (în 1968) şi ţinea să fie pregătit strategic pentru înaintarea rapidă a trupelor militare româneşti prin nord, fiindcă până la realizarea Transfăgărăşanului, traversarea Făgăraşilor prin acea zonă nu se putea face nici măcar călare.

          Proiectul a fost executat de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene (IPTANA) și construit de Întreprinderea Construcții Drumuri Poduri și Lucrări Speciale Transporturi București, iar sectorul Contur Lac – Tunelul Bâlea a fost atribuit Ministerului Economiei Forestiere, proiectul tehnic fiind făcut de Institutul de Cercetare și Proiectare în Industria Lemnului (ICPIL), iar construirea delegată Întreprinderii de Construcții Forestiere (ICF) Râmnicu Vâlcea.

          Militarii au fost cei care au lucrat cel mai mult, din martie 1970, până în septembrie 1974, la acest drum care face, prin munţi, legătura între județele Argeș şi Sibiu. S-a muncit într-un ritm infernal, în condiţii deosebit de grele şi cu sacrificii umane uriaşe, statisticile oficiale înregistrând 40 de militari striviţi sub stâncile ce se rostogoleau de-a valma, prăbuşiți în hăurile dintre versanţi, ori surprinşi de avalanşe.

          Au fost dislocate trei milioane de tone de rocă cu ajutorul a şase mii de tone de trotil, geniștii și câțiva topogeodezi militari fiind eroii! Un arsenal ca pentru război, ce a făcut posibil acest drum dus până la altitudinea de 2.042 de metri şi şerpuit peste 830 podeţe şi 27 viaducte. Aproape 5 ani bubuiturile dinamitelor au răsunat în munţi, odată cu târnăcoapele care nu se opreau nici iarna.

          Transfăgărăşanul n-a însemnat însă doar săparea drumului în stâncă, ci și consolidarea versanţilor, realizarea de terasamente şi podeţe pentru direcţionarea apei de pe versanţi, betonări şi asfaltări, ultimele, întinse ca durată până în 1980. Gândiți-vă cum suntem corigenți acum, oricând, dar mai ales pe timp de inundații și înzăpeziri, la podețe, șanțuri, sisteme de scurgere a apei pluviale, betonări și asfaltări!

          Vă puteți deplasa virtual pe acest drum de 137 km (vezi „Transfăgărășan”), pe care și noi l-am parcurs în vara anului 2013, într-un automobil Renaul Clio, cu Viorica la volan și eu operator foto, postând imagini pe facebook.

Viorica și automobilul cu care am parcurs Transfăgărășanul

          Imagini interesante puteți vedea AICI, postate la împlinirea, la 20 septembrie 2019, a 45 de ani de la inaugurarea Transfăgărăşanului. Există acolo două monumente, „Poarta Geniştilor” şi „Poarta Întâlnirii”, marcând momentele cele mai grele pe care le-au avut de înfruntat militarii genişti, în realizarea acestui drum montan.

          Transursoaia

         Moto: „Pe-ale noastre drumuri poţi/ Să ratezi în dese rânduri/ Că porneşti pe patru roţi/ Şi ajungi în patru scânduri.” („Drumurile noastre…”, de Nicolae Bunduri)

          Transursoaia este un drum într-o zonă magică din Alba, din Țara Moţilor, care s-a dezvoltat după o banală asfaltare a drumului. Șoseaua îngustă şerpuieşte prin munţi pe 80 de kilometri şi vă poartă, dacă mergeți cu atenție și cu viteză adecvată, printr-un peisaj de vis.

          Porneşte din localitatea Albac, are pante abrupte, p care puteți urca până la o altitudine de 1300 de metri, în Huedin. Fiți atenți că are multe curbe, unii asemănându-l cu Transalpina (Orbanului). Sunt amenajate parcări de tip „belvedere”, de unde puteți admira în voie frumuseţea locului.

          Aerul e curat, peisajele sunt de vis. Vă puteți caza la câteva pensiuni care vă asigură și masa, oamenii  fiind ospitalieri. Se poate lăsa mașina la o parcare și se poate face ciclism montan.

          Nu am făcut decât să vă prezentăm, pe scurt, informații geografico-lingvistice, în alt articol urmând a scrie despre autostrăzi, la acest capitol fiind noi deficitari, după cum a decis Petrov, care clama citindu-și indicatorul rutier răspândit pe drumurile țării, „aici sunt banii dumneavoastră!” (vezi Taxi „Aici sunt banii dumneavoastră”), iar justiția îl tot păsuiește cu decizia definitivă de „informator”. Și era fiul unui maior responsabil cu propaganda la un batalion de tancuri din Basarabi (numele orașului Murfatlar din județul Constanța, între 1980 și 2007).

Transursoaia

          Ar fi multe de scris despre drumurile din lume și mai ales din România, dar ne oprim aici. Că vom mai scrie despre autostrăzi, despre poduri și despre multe alte… chestii! Dacă ne lasă unii coloși intelectuali văreni…. Altfel, fi-vom „Tot pe drum, pe drum”, cu Alexandru Grozuță (http://www.youtube.com/watch?v=MYyWpZbFPDE) sau cu „Tot pe drum” (http://www.youtube.com/watch?v=lsQRjD4z4-k), dar cu Alexandru Drăghici.

          Poate îl preferați pe John Denver cu „Take Me Home, Country Roads” (http://www.youtube.com/watch?v=1vrEljMfXY), adică „Duceți-mă acasă, drumurile țării”! Oricum, puteți alege și „Дорога любви” (http://www.youtube.com/watch?v=Drpkm76YPYc), adică „Drumul iubirii”, cu Valentin Uzun și Tharmis…
      Treceți la „My Way”, ascultându-l pe Frank Sinatra, live în 1974 (http://www.youtube.com/watch?v=w019MzRosmk) sau tot la „My way” (http://www.youtube.com/watch?v=XYLOAay_2MQ) de astă dată cu Robbie Williams, live la Royal Albert Hall, Kensington, Londra, 2001.

          Să fiți iubiți!, am transmis cele de mai sus la Cenaclul nostru de la distanță, INO (Ion N. Oprea) știe ce face cu el, 21 octombrie 2020



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.664 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5