Deși realizăm natural că viața este complexă, iar evenimentele cotidiene ne cravașează adesea substanța interioară până la marginile suportabilității, o privire aruncată în exteriorul spațiului de interes direct ne-ar putea lumina fast, uneori, parcursul individual. Totuși, i-am admirat mereu pe cei ce-au reușit să se focalizeze doar pe destinul personal, pentru care lumea se sfârșește acolo unde familia încetează să pulseze. Sunt ancorați în imediat și au o capacitate de a extrage energii și din zonele aride, nu pierd vremea disecând steril arhitectura civilizațiilor ori a vremurilor. Instinctiv (ei) știu că Istoria se derulează la fel de cinic, de impasibil și fără a-i cunoaște vreo fărâmă din conținut. Ce rost are să mă preocupe o problemă exterioară, dacă nu-i pot influența cursul?!

Îi invidiez, sincer, nu pentru ignoranță, ci pentru capacitatea de a fi (mai) împliniți în peștera în care ființează, și, până la urmă, asta-i tot ce contează în coaja de timp îngăduită de Cel de Sus!

  Două dintre temele actuale de geopolitică ale omenirii sunt, desigur, războiul din Ucraina și tensiunea din zona Asia – Pacific, cu punctul fierbinte Taiwan. Voi diseca acum un strop din primul subiect:

Față de articolul Frontierele civilizațiilor sub povara războiului, când am făcut ultima analiză a conflictului din Ucraina, lucrurile n-au evoluat spectaculos. Aș zice că-s încremenite în aceeași traiectorie. Înfruntarea dintre Rusia și NATO e o certitudine, testarea noilor tehnologii militare pe frontul ucrainean aduce profit uriaș în primul rând firmelor occidentale, în vreme ce Rusia lui Vladimir Putin rezistă fără  dificultăți capabile s-o îngenuncheze. Greutățile majore sunt, paradoxal, în tabăra Vestului, cu precădere în curtea Uniunii Europene, care funcționează economic sincopat și cu motoarele semi-gripate, iar perspectivele își subțiază optimismul. Marele actor vestic, Unchiul Sam, nu dă nici el  semne c-ar duce-o grozav, dacă ne gândim la scăderea nivelului de trai, care vine însă mai mult din adoptarea unor măsuri economice fără orizont, decât ca urmare a războiului din Ucraina. Un exemplu sugestiv în banalitatea lui ar fi faptul că, dacă până mai ieri europenii din Vest mergeau adesea peste Ocean la shopping, pentru produse mai ieftine și de calitate, astăzi vin americanii în metropolele europene pentru diverse târguieli, deoarece costul vieții în State a depășit toate barierele.

 Deși am rămas solidar cu drama locuitorilor din Ucraina – inclusiv cu cei pe care i-am întâlnit vara asta pe plajele Mediteranei – nu ascund că o bună parte din mass-media m-a distrat copios cu zugrăvirea triumfalistă a parcursului armatei ucrainene. Aproape că n-a fost zi în care să nu fi găsit articole care-i prezintă oamenii lui Volodimir Zelenski măturând pe jos cu trupele Federației Ruse… O propagandă ieftină, de un cretinism pentru care voma e o reacție naturală, dacă iei în calcul că 20% din teritoriul ucrainean e deja sub control rusesc! Apoi, stilul lacrimogen-agresiv al lui Zelenski… Un lucru n-a înțeles actorașul, devenit liderul cel mai iubit al planetei: totul se plătește regește în societatea de consum!  

Ucraina, prin președinte și departamentul de politică externă, a marșat de la începutul ostilităților  pe următoarea idee: voi, cei din lumea liberă trebuie să ne ajutați să-i învingem pe ruși, pentru că, dacă cizma roșie trece de noi, urmează invadarea Țărilor Baltice, a Poloniei, a Moldovei, a României, practic a întregii Europe și chiar a lumii în ansamblul ei! Această retorică avea un mesaj subliminal: sunteți obligați să ne sprijiniți GRATIS și fiți mulțumiți că noi suntem în linia I întru păstrarea și conservarea libertății pe tărâm european!

Numai că Vestul are o altă logică. N-a spus-o explicit, da-i ușor s-o identifici. Cum? În momentul în care precizezi că ai trimis armament în Ucraina în valoare de X sute și Y miliarde de dolari/euro, intervine CONTABILITATEA. Când faci un cadou este elegant să acoperi costul, nu-l afișezi ostentativ, dar când joci economic ești interesat să cuantifici efortul material. Ca să nu mai vorbim de valoarea reală a mărfurilor trimise – cine le-a evaluat dinspre partea ucraineană?… Slavii au luat act de costurile echipamentelor militare și-atât! Să fi îndrăznit să spună că marfa-i expirată și la suprapreț?! Să fim lucizi – nu erau și nu sunt în situația în care să negocieze ceva cu Occidentul! Să ceară, imperativ chiar, da! Dar au fost constrânși să primească orice marfă, inclusiv cea propusă pentru casare. (Doar noi, românii, mai puteam achiziționa marfă la fel de proastă – am dovedit-o după ’89, și nu doar cu avioanele de luptă ori cu navele de război.). Evident că în ecuație au fost livrate și echipamente moderne, fiabile și utile în prelungirea războiului. 

Singura problemă, care rămâne în studiu, e cât poate înghiți Rusia din spațiul fraților slavi și cât teritoriu îi va rămânea Ucrainei pentru a achita, prin resursele amanetate, implicarea occidentală în conflict. Deocamdată, Rusia e beneficiarul dominant, chiar dacă ar fi pierdut zeci de mii de soldați. Da, știm, e o tragedie pentru familiile celor uciși, însă pentru Marele Urs nu înseamnă aproape nimic, așa cum, de pildă, pentru națiunea română de la 1877 a contat rezultatul, nu costurile. (Totuși, în ceea ce privește independența – pentru cine consideră cinică abordarea – aș întreba: câți dintre noi cunoaștem numărul soldaților pe care i-a pierdut România în Războiul de Independență de la 1877? Cum n-are cine să-mi răspundă,  voi apela la sursele istoriei: 4302 morți și dispăruți. Ar fi avut vreo relevanță dacă-ar fi fost de zece ori mai mari pierderile?… Dar de o sută de ori?!…) 

Și de o sută de ori să fi sporit jertfa de sânge a poporului român, tot merita sacrificiul în numele libertății! La fel e și-n Ucraina, întrucât se știe bine că mare parte din teritoriul hoholilor a aparținut Rusiei țariste, iar teritoriile deja anexate de trupele Țarului Putin sunt atât de bogate în resurse naturale încât justifică orice pierderi din partea gigantului răsăritean. Cine mă contrazice e probabil mulțumit că Nordul Bucovinei, Ținutul Herța și Bugeacul aparțin Ucrainei! Pornind de la principiul inviolabilității frontierelor – document adoptat în urma Acordurilor de la Helsinki, în anul 1975 – aș zice că, atunci când Istoria poate fi prietenoasă, este atributul statelor cu verticalitate să-și pregătească instrumentele întru recuperarea teritoriilor smulse prin rapt ori prin inginerii de culise…

N-aș putea rata zona de ridicol ambalat în infantilism… Așadar, Vestul susține cu mijloace specifice războiul fratricid dintre slavi, după cum tocmai am relevat. La rândul său, Rusia folosește tot arsenalul de elemente – mai puțin focoasele nucleare – pentru a triumfa. Până aici e în regulă, însă n-am să pricep nicicum smiorcăielile Vestului atunci când Kremlinul uzează strategic de fluxul gazului. Adică Vestul e îndreptățit să submineze la sânge economia rusească – înghețări de active bancare, retrageri de capital sechestrări de bunuri etc. – iar rușii ar trebui să le asigure resursele naturale până când amicii lui Zelenski își betonează alte rute comerciale?!? Da, înțeleg rațiunea, dar e păguboasă cu Moscova, cât despre schelălăielile din Vest… refuz să comentez stupizenii diplomatice de salon! Apoi, cu ce drept să ceri Moscovei retragerea de la o centrală nucleară prinsă în gheare de către Urs? E atât de infantil Vestul încât să nu înțeleagă că negocierile de substanță – bune, proaste, păguboase ori profitabile – se puteau duce înainte de declanșarea ostilităților militare, nu când vulcanul e în erupție?!

E vară încă, aer de vacanță, sesizăm mai greu că Europa civilizată are cei mai slabi lideri de la al II-lea Război Mondial încoace, iar noi, care oricum eram campionii calamităților administrative, ne-am procopsit cu cea mai slabă guvernare din istorie. Nu-i bai, nici celelalte n-au fost breze, da’ când va începe să cadă frunza – și, ca de obicei, ne pregătim meticulos s-o tăiem la câini – poate-ar fi util să aruncăm un ochi (și) peste gard, că s-ar putea să descoperim niscaiva oportunități.

(va urma)

Gruia Cojocaru