Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Frontierele civilizațiilor sub povara războiului

Autor: Gruia COJOCARU
Primit pentru publicare: 12 Mart. 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: © 2022 Gruia Cojocaru, © 2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.


 

Frontierele civilizațiilor sub povara războiului

  Moto: ,,Cererile Republicii Moldova și Georgiei de aderare la Uniunea Europeană arată ca o încercare de a face autostopul la un tren ucrainean de mare viteză! – Dmytro Kuleba, Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei  

Am fost adesea criticat pentru poziția față de Ucraina și cu privire la analiza conflictului ruso-ucrainean. E-adevărat că materialele în cauză au evitat slugărnicia față de Unchiul Sam – atât de dulce în ultimele decenii – , iar asta deranjează cosmopolitismul oportunist al celor care rod niscaiva oscioare, căzute (și la noi) de pe masa Vestului. 

– Măi, fraților, despre Unchiul Sam numai de bine! Sănătate deplină îi urez și Viață lungă în rol de lider planetar! Dar nu-mi cereți să mint, ori să uzez de o diplomație ieftină, când văd că, în prăbușirea-i iminentă, potențează dezastre în zone diverse de pe Pământ!

Intru creștinește în corul celor care sprijină nevoiașii plecați în băjenie din Ucraina, le înțeleg drama, mă solidarizez cu suferința lor. Pentru decidenții ucraineni n-am însă nici un fel de prețuire! Și nu pentru declarații cinice, precum cel din motto-ul materialului, nici pentru zicerea  președintelui Volodimir Zelenski, care, cu o lună înainte de începutul campaniei rusești din Ucraina, spunea că, în urmă cu un secol, ,,Bucovina de Nord a fost ocupată de români”. Nu, dincolo de stropul de istorie, accesibil oricui, am interacționat cu destui români nord-bucovineni, herțeni și din Transcarpatia – la ei acasă, nu în on-line! – astfel încât să înțeleg agresiunea ucraineană la adresa lor, infinit mai dură decât cea sovietică!

,,Afacerea ucraineană” arată din ce în ce mai limpede că americanii, împreună cu aliații tradiționali britanici, susțin consistent trupele ostile Moscovei. Echipamentele militare sofisticate – unde rachetele antitanc Javelin și sistemele portabile Stingers, furnizate de americani, spulberă năprasnic motorizatele rusești – transmit următorul mesaj: liderii Vestului vor cu orice preț continuarea războiului! Ei știu că povestea retragerii Rusiei din conflict iese din calcul, dar vor să-l sleiască pe Urs în așa măsură, încât ,,namila” să emită pretenții minime pentru spațiul ucrainean!

SUA, din punctul meu de vedere, se comportă că un vânător care, ratând ținta din cătarea armei, se mulțumește și cu alt tip de pradă. Eșuându-i alianța cu Rusia împotriva Chinei, SUA trudesc temerar întru subminarea economiei Uniunii Europene… Să nu fim naivi și/sau ipocriți, Uniunea Europeană e un actor economic global remarcabil, alături de China și SUA. Când unul sau altul dintre giganți se poticnește, ceilalți/celălalt jubilează economic! Adresând partenerilor Europei Occidentale solicitarea de a boicota economia rusească, inclusiv prin sistarea importului de gaz și petrol din Răsărit – sub pretextul blocării mașinii de război a Ursului în Ucraina –, mi-e greu să cred că decidenții de peste Ocean încearcă vreo tristețe, știind că mii de firme și companii  vor colapsa, întrucât costurile de producție vor fi altele, în absența unei materii prime ieftine din Federația Rusă, iar piața globală le va ejecta nemilos… E de salutat poziția Germaniei, care, ușor nuanțat, a refuzat embargoul asupra gazelor naturale, petrolului și cărbunelui din Rusia. De asemenea, în atitudinea prim-ministrului Olandei, Mark Rutte, observăm triumful onest al pragmatismului: ,,Blocul UE are nevoie de aprovizionarea din Rusia. Acesta e adevărul inconfortabil!”

Logica țaristă, pe care Vladimir Putin a preluat-o natural, spune că, pentru a sugruma rezistența armatei ucrainene, rușii trebuie să opereze cu o tehnică militară având potential de distrugere superior. Totuși, există vreo breșă în cercul său de putere?!? Nu știu! Aș vedea un ușor  semn de slăbiciune al Kremlinului în proaspăta întâlnire din Turcia, dintre ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba. Pragul următor e contactul din perimetrul președinției, iar dacă se ajunge aici ucraineanului i se legitimează deplin spiritul războinic într-o  Ucraină liberă. Ar fi o umilință pe care însă n-o văd posibilă pentru țarul de la Moscova!

Fiecare zi de război jugulează economia globală. Se pun bazele unor transferuri de capital  dintr-o zonă în alta, sferele de influență sunt în dinamică agresivă. Ucraina, țară cu resurse naturale uriașe, e devastată, vedem însă cine-o va captura spre a o reconstrui (!), după ce rușii își vor trage ,,porția” de geografie. SUA-Regatul Unit, China, Germania-Franța?… Înclin spre asiatici, care încep să intervină ceva mai hotărât pe lângă Vladimir Putin întru oprirea războiului. Iar Xi Jinping este singurul lider cu influență reală asupra Țarului Putin, iar perspectiva de încetare a focului, grație Dragonului de la Beijing, îi va conferi Chinei atuul înfruptării robuste din beneficiile reconstruirii Ucrainei. 

 Rușii au început să mute strategic în interior, prin măsuri de naționalizare a activelor companiilor străine, care-au anunțat închiderea unităților economice din federație. Într-o oarecare măsură vor compensa prin capitalul și resursele umane autohtone, iar acolo unde băștinașii n-au argumente economice vor suplini chinezii absența Vestului. (Ironic, m-a întrebat cineva: ,,cum or face chinezii cu Mercedes-ul, că rușii preferă  mașina germană?!” O dată că, ,,motorul Europei” n-a rupt relațiile economice cu Rusia, iar apoi, poate că n-ar fi rău să identificăm obiectul/dispozitivul pe care legiunile galbene n-au reușit să-l cloneze…).

Aș vrea mult să se oprească iadul de lângă noi! Aș vrea la fel de mult să scadă puterea și influența Moscovei în lume! Nu-mi fac însă iluzii, cum nu cad cretinoid în capcana otrăvită, care-l face erou pe Zelenski, în vreme ce Ucraina moare încet! Câtă vreme sprijinul militar al Vestului e prezent, în Ucraina  hemoragia de sânge ucraineano-rusesc își va spori debitul. Văd astfel mai multă suferință pentru niște amărâți, care-au avut ghinionul să viețuiască în delirul de la frontierele civilizațiilor.
(va urma)

Gruia Cojocaru   

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania