Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

De la românii nord-bucovineni la răspândirea seminţelor culturale

 De la românii nord-bucovineni la răspândirea seminţelor culturale

                                                                                                Gruia Cojocaru

Românul care intră în spaţiul nord-bucovinean, fără intenţia de a-şi burduşi maşina – la întoarcerea în Ţară – cu mărfuri de contrabandă, speră, undeva în străfundurile sale, că va fi martorul unui eveniment epocal, de tipul Podului de Flori  peste Prut, în care mulţi dintre noi ne-am iluminat memoria naţională în urmă cu mai bine de două decenii. Dacă la mijloc se suprapune şi vreo sărbătoare, cu impact în comunităţile cu pondere ridicată de români, sporeşte şi nădejdea în ivirea unei personalităţi providenţiale, care să-i însufleţească pe urmaşii dacilor întru recuperarea moştenirii pierdute.

seminte culturale romanestiO astfel de abordare e, fără îndoială, o naivitate, de care însă te vindeci (abia) după ce constaţi absenţa oricăror reacţii din partea vreunei autorităţi din România sau Ucraina la un astfel de stimul. Degeaba, de-a lungul timpului, diverse personalităţi ale minorităţii româneşti din Bucovina de Nord, au electrizat mii de români cu mesaje naţionaliste, rezultatul a fost, în cel mai bun caz, minor, deoarece, pe de o parte, statul ucrainean nu-şi putea permite irosirea cadoului teritorial –  straniu livrat în anii ’90, ca rezultat al impunerii forţei, prin dictatul greilor Europei anului 1939 –, iar pe de altă parte, al pasivităţii autorităţilor statului român, încă prizonier al Epocii Mioriţei… Totuşi, referitor la prosfora căpătată de vecinii noştri din Nord, în anul 1991, dacă poziţia Kievului mi se pare corectă în pragmatismul său, atitudinea României nu poate fi înţeleasă fără a recurge la coordonata resemnării săpată în fibra naţională… Aşadar, să ne consolăm?!?…

Să presupunem că aş fi într-o eroare, generată (firesc) de absenţa accesului la dedesubturile comunicării româno- ucrainene la vârf, precum şi la dialogul pe care statul român ar fi putut să-l iniţieze cu instituţiile europene pe tema restituirilor teritoriale, dar atunci cum se explică participarea din ce în ce mai palidă a delegaţiilor oficiale româneşti la acţiuni, evenimente, proiecte importante pentru Bucovina de Nord?!? Înţeleg, de pildă, că, din raţiuni economice de înţeles în vremuri de criză, am înlocuit vizitele de curtoazie ale unor decidenţi politici – de altfel, fără mare rezonanţă în sporirea calităţii vieţii pentru minoritatea românească! – cu o serie de buchete sau coroane de flori, cu emfază trimise la diverse evenimente sărbătoreşti de administraţiile locale ale judeţelor limitrofe… Voiam să continui enunţul, cu o negaţie de tipul: …dar nu pricep cum aceiaşi decidenţi, în numele acordurilor româno-ucrainene pentru deschiderea unor puncte vamale – cum ar fi acela pentru Văma Racovăţ –, au găsit rezolvări armonioase doar într-o perspectivă dionisiac-pantagruelică… Renunţ, însă, la negaţie, deoarece (zilnic!) mă dumiresc că nu contează ceea ce vede pionul banal al unui spectacol rinocerizant, câtă vreme realitatea poate fi ştearsă ori contorsionată, în funcţie de cerinţele momentului! Dimpotrivă, a stărui în revelarea unor adevăruri – care nu cadrează cu viziunea celor ce îşi fac agenda după reguli imposibil de desluşit pentru bietul pion – s-ar putea să cauzeze un oarecare deranj…

… Părăsind însă, fără mare regret, penitenciarul deranjului – fie dintr-un spirit de revoltă al omului simplu sau  dintr-o nevoie lăuntrică de a-mi dezlega vremurile – pot spune că, în gând, am salutat anunţul participării autorilor români la Salonul Internaţional de Carte de la Paris,  deschis între 22-25 martie 2013, eveniment aflat la a XXXIII-a ediţie. Contactul cu marea cultură europeană nu ne-a fost îngrădit niciodată – cu excepţia perioadei de început a bolşevizării României de după Al Doilea Război Mondial –, însă astăzi prezenţa românească la un eveniment de anvergura celui din capitala Franţei reprezintă accesul egal şi aportul liber al culturii române la cultura europeană. Mă opresc însă din comentarii, măcar că vestea refuzului scriitorilor Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Neagu Djuvara de a face parte din delegaţia românească aruncă în eter corespondenţa dintre politic şi cultură…

Dar, totuşi, dacă pentru evenimentul din Occident, statul român, prin Institutul Cultural Român, a putut aloca mai bine de 600 000 de euro, cum se explică faptul că, în spaţiul Europei de Est, în uriaşa cultură rusă, nu pătrunde (mai) nicio carte românească?! Nu e important să penetrăm spaţiul estic prin cultură?! E, poate, jenant să ne propagăm capitalul literar în limba lui Puşkin, Tolstoi sau Dostoievski?!…

Coperta Ciocoii noi cu bodyguard [800x600]Îmi puneam aceste întrebări la contactul cu ,,Ciocoii noi, cu bodyguard”, roman al scriitorului, publicistului şi teatrologului Dinu Săraru. Apărut iniţial la Editura ,,RAO”, Bucureşti, în anul 2003, pentru ca mai apoi, în 2007, să beneficieze – graţie excelentului traducător Corneliu Ionel Ciubotaru – de accesul pe tărâm bulgar, romanul lui Dinu Săraru a avut parte de traducere şi în limba rusă, fiind publicat la Cernăuţi, la Editura ,,BUKREK”, în anul 2012. Omul care a dat concreteţe acestui demers a fost acelaşi Corneliu Ionel Ciubotaru, consul la Consulatul General al României, care, totodată a fost şi ,,sponsorul aducerii la lumină a variantei ruseşti a prezentului roman.” În spatele traducerii  romanului în limba rusă se află munca titanică, începută la Sankt Petersburg, în anul 2004, de ,,minunaţii romanişti şi românişti Elena Golubeva şi Maria Ryzhova”, precum şi efortul traducătoarele E. Kozyiatinskaia, D. Suetina, Ju. Fokina, A. Cikneva şi S. Kovaleva – de la Secţia Română a Catedrei de Filologie Romanică a Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat din Sankt Petersburg –, la care se adaugă strădania lui Corneliu Ionel Ciubotaru, coordonatorul traducerii.

Remarca, cu regret, distinsul diplomat român Corneliu Ionel Ciubotaru, într-un post-scriptum de la finalul romanului, tradus în limba rusă, că ,,bunele intenţii nu se realizează întotdeauna, sau acestea nu se materializează la timpul potrivit”, însă, cu implicare, determinare, profesionalism şi susţinere din partea unor oameni – cum ar fi, spre exemplu, Iurie Levcic, preşedintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Române din Cernauţi – a dus ,,această întreprindere la un logic bun sfârşit”, făcând posibilă ,,răspândirea culturii române în mediul rusesc”, care ,,va avea în contemporaneitate ecouri pozitive în Est.”

Nu ştiu dacă Ciocoii noi, cu bodyguard au ajuns sau nu în vreo librărie din Rusia, dar cred că, la nivel de stat, argumentul esenţial întru estomparea rigidităţilor cu Puterea din Est este Cultura! În acest context, demersul consulului Corneliu Ionel Ciubotaru capătă, prin clarviziune şi desăvârşita intuiţie, o valoare în plus, dar, pe termen lung, cu efect palid dacă nu e continuat de statul român, prin instituţiile aferente!

… Şi-apoi, focalizându-mă, aproape agasant, pe Cultură: în satul universal în care fiinţăm, dincolo de Uniunea Europeană şi Rusia – despre care tocmai am făcut vorbire – există şi alte spaţii care, desigur, n-ar refuza o anume desţelenire cu seminţe culturale româneşti.  De aceea, instituţiile în cauză  n-ar fi rău să-şi completeze orizontul şi în alte puncte cardinale!…

 

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. D.M.G. spune:

    ,,Bunele intenţii nu se realizează întotdeauna, sau acestea nu se materializează la timpul potrivit”…
    O alta forma de a sublinia, o data in plus in mod subtil ca, de la sine,fara implicarea cuiva, doar praful se aseaza suveran peste tot…

  2. Cernauti spune:

    Felicitari autorul si traducatorului

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5