Tomiță Ionel Michinici s-a născut la 10 iulie 1943, la Pitești și a murit la 15 mai 2000, la București, fiind înmormântat în Cimitirul „Ungureni” din Craiova. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București. A fost căsătorit și a avut două fiice. Și-a făcut ucenicia în presă la revista „Flacăra”, unde a fost colaborator, corector, redactor și șef de secție. A publicat volumele „Tineri, să ne cunoaștem țara!” și „Tineri, să ne cunoaștem patria socialistă!” (rebus și enigmistică pe teme de geografie și turism), „Enigma” – împreună cu Nicolae Andrei și Mircea Guja (1975, jocuri distractive), „Impresia unei seri” (1976, versuri), „Evrika!” (1977, jocuri distractive), „Corabia enigmelor” (1984, jocuri și cuvinte încrucișate), „Planeta albastră” (1985, rebus și enigmistică) și „Bruma” (2000, versuri). A întemeiat Compania TIMpress (1991), Cafeneaua rebusistă (1993), Fundația Rebus TIM (1994) și a editat sute de reviste, almanahuri și suplimente de profil ale unor publicații, între care „Rebus (op)TIM” și „Revista Fundației TIM”. Editura „Sfera” din Bârlad i-a dedicat numărul 110 al colecției „Biblioteca Rebus”, intitulat „Toma Michinici”, de Serghei Coloșenco (2015) și figurează în volumul „O istorie a elitelor rebusiste”, de Vasile Turculescu (2018).

Toma Michinici a fost poet, prozator, publicist, autor de piese de teatru și scenarii radiofonice, critic literar, critic de artă și unul dintre cei mai mari rebusiști români, care a publicat mii de careuri de cuvinte încrucișate și probleme de enigmistică. La 1 aprilie 2000, mi-a acordat interviul următor:

– Bună ziua, domnule Toma Michinici!
– Bună ziua!

– De unde vă trageți?
– Din tată, vin de pe o vatră a unui castru roman din Țara de Sus, dintre Craiova și Caracal, Viișoara, iar din mamă, de pe o vatră ostrogotă de lângă Craiova, Coșoveni; însă eu am copilărit la Craiova.

– Când ați avut primul contact cu rebusismul?
– E o poveste care mi-a modificat destinul. Când eram elev, s-a făcut o excursie la Muzeul Republicii din București și m-am rătăcit de grup. În vreme ce toți colegii mei se întorceau la Craiova cu trenul pe la orele 7-8 seara, eu bântuiam prin Capitală; era la modă un șlagăr pe vremea aia: Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea!…

– Ce înseamnă „vremea aceea”?
– 1957.

– Câți ani aveați?
– Până în 14 ani. … Și, ajungând în Gara de Nord, aflu că primul tren către Craiova era în jurul orei 1 noaptea; și era vreo 9-10. Atunci, aripa destinului a fâlfâit deasupra Gării de Nord și a mea, pentru că am cumpărat o revistă Rebus și un creion cu gumă, m-am așezat pe o bancă și, până la ora 1, dezlegasem aproape jumătate din ea. Ăsta a fost începutul.

– Presupun că, pentru a vă apuca de rebusism, trebuia să vă fi plăcut să citiți, eventual să și scrieți…
– Ehe… Până la vremea aia, publicasem poezele prin presa locală, eram în dialog cu Urzica, scrisesem o piesă de teatru în care interpretam singur toate rolurile…

– Și, totuși, până la cariera de profesionist la care ați ajuns și din care trăiți, e cale lungă…
– Nu, e extraordinar de scurtă, pentru că eram oltean și eram șmecher. Odată ajuns la Craiova, mi-am propus să fac un careu, iar primul pe care l-am compus se chema Începe noul an școlar, a apărut la Pagina elevului și era semnat de un elev din Craiova, Toma Michinici.

– Până la profesionism, au mai fost, totuși, mai bine de patru decenii; cum le-ați acoperit?
– Nu trebuie să fiu modest; cred că sunt singurul profesionist în materie de cuvinte încrucișate din toate timpurile, pentru că, de mai bine de 40 de ani, trăiesc – și nu rău! – din asta. Când am venit student la București, cei de la redacția revistei Rebus m-au chemat și am început să colaborez; compuneam careuri și trăiam din banii pe care-i obțineam pe ele, publicând sub 40-50 de pseudonime. În paralel cu activitatea rebusistă, nu mi-am neglijat niciodată apetitul aproape bolnăvicios pentru cunoaștere.

– Ați continuat și studiile? Ce ați absolvit?
– Facultatea de Drept, dar cred că adevăratele studii le-am făcut în momentul în care, plecând de la importanța pe care o dau cuvintelor încrucișate, am abordat majoritatea domeniilor cunoașterii umane în mod serios. Nu puține au fost nopțile în care, pornind să compun un careu despre literatură sau geografie, de pildă, renunțam fără să-mi dau seama la activitatea rebusistă și mă cufundam în lecturi profunde, pe care, probabil, altfel nu le-aș fi avut.

– Cam câte producții ați realizat? Să ne referim, deocamdată, la careuri.
– Între anii ’65 și ’70, să fi publicat vreo 2-3.000; din 1974, când mi-am dat demisia de la revista Flacăra, am reușit, printr-o echilibristică teribilă în contextul socio-economic și cultural de atunci, să editez sute de reviste. În perioada aia, cred că am compus mii de careuri, pentru că revistele acelea se nășteau din mers, pe biroul meu.

– Rebusismul se află pe un drum bun? Incluzând aici și integramele, cu plusurile și minusurile lor.
– Cu siguranță, iar integrama nu trebuie hulită; este școală de preșcolari, e necesară. Dar, pentru ca ea să intre pe tărâmul cultural, în care rebusismul propriu-zis se află de mult, va trebui – vorbind prozaic – să-mi arătați primul dezlegător de integrame care are o colecție legată.

– Mi-e greu…
– Și mie!

– Ce părere aveți despre introducerea grafiei cu „â” în rebusism?
– Nu sunt de acord nici cu absolutizarea lui „â”, nici cu cea a lui „î”; numai studierea limbii latine, ca materie de bază, poate genera regula generală a acestui fonem în limba română. Atunci, cel care intră în esența acestei taine va ști exact când să folosească cele două variante, pentru că ele sunt justificate numai prin prisma istoriei lor.

– Finalul interviului e aproape; ca oltean care sunteți, vă mai întreb ce părere aveți despre moldoveni.
– Extraordinară!

– Spuneați că oltenii sunt șmecheri…
– Șmecheri, în ideea rebusistă; adică, să nu lași o noțiune în accepțiunea bulevardieră sau de altă natură. De altfel, în Oltenia nu sunt șmecheri; numai cei care pleacă de-acolo sunt hoți.

– Vă mulțumesc, domnule Toma Michinici, și rămâneți în continuare alături de noi.
– Mi-a făcut extraordinar de mare plăcere, m-ați răscolit și fiți sigur că, după ce voi pune telefonul în furcă, voi compune un careu!

Florin Bălănescu