Primit pentru publicare de la: autor Dumitru Rogoz – Vrancea, 23 febr.2014.
Editor: Diana Agheorghiesei, 25 febr.2014

Minunile lumii

De n-ai avea vedere și nici urechi s-audă,
Nici minte să pătrundă înțelepciunea nudă,
Iar sufletul ți-ar fi o țară fără nume-
Tot ai simți o clipă minunile din lume.
Minune-i  roua rece pe frunze-n zori de vară,
Minune-i  păpădia ce gata stă să piară,
Minune-i  gângurarea, cea fără griji, de prunc,
Minune-i  înserarea ce dăinuie pe runc,
Minuni sunt roiuri-roiuri albinele pe luncă,
Minuni sunt peștii-n apă și șerpii de pe stâncă,
Minune-i  rândunica cu ciripitul gureș,
Minune-i  și-ntristarea ce mă cuprinde-n iureș,
Minune-i  firul ierbii de-un verde ireal,
Minune-i  unda clară ce susură la mal,
Minune pe tăpșane sunt picurii de ploaie,
Minune e și plânsul de fată în odaie,
Minune-i sus pe boltă puzderia de stele,
Minuni, fără astâmpăr, sunt gândurile mele,
Minune-i  ciocârlia cu triluri fără număr,
Minune-i  grija sfântă ce-mi stăruie pe umăr,
Minune-i  mâna aspră a Lui Hristos când ceartă,
Minune-i  alinarea Lui Dumnezeu când iartă,
Minune-i  răsăsritul în luminiș de crâng,
Minune-i  mângâierea de la Iisus când plâng.
Minuni sunt vara-n stâne ciopoarele de oi,
Minune sunt părinții cu inima la noi.
Minune-i  piatra rece pe margine de drum,
Minune e tăcerea. De-aceea tac acum…

Nota:
Născut în județul Vrancea,  Dumitru Rogoz este profesor la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” și a debutat în revista Colegiului Național „Unirea”, Focșani.