Profesorii buni educă pentru o profesie, profesorii fascinanți educă pentru viață. (1)
Am avut norocul să am în școala generală un profesor de română împătimit de materia pe care o preda și interesat să ne educe pentru viață – era o persoană aleasă, care îmbina umorul cu analiza atentă și care m-a marcat până și în felul/ mai ales în felul în care citeam. Până la acea întâlnire citisem ce găseam, încercând – vorba lui Eliade – să-mi potolesc setea de lectură. Am învățat, destul de târziu, ținând cont că citeam deja de vreo patru ani, nu numai că te poți forma prin lectură – o simțisem, o experimentasem – ci și că formarea se face treaptă cu treaptă, că e esențial să parcurgi niște pași, pentru a nu sări etape/teme importante și pentru a realiza conexiunea între vârsta elevului și lectura potrivită.

Astfel, consider că prima etapă în formarea unui elev prin lectură este reprezentată de basme, căci ele îi modelează caracterul, hrănindu-i sufletul. Basmele, scrise de adulți pentru copii și nu numai, oferă explicații pentru lumea în care trăim, lume percepută de copilul mic drept bună (ce vârstă fericită e aceea când crezi că lumea e bună!). Îmbinarea realului cu fantasticul este exact ceea ce reprezintă nevoia copilului: calul înaripat, împăratul, fata, zmeul, și, în centrul lumii, voinicul/viteazul/ Făt-Frumos/Ileana Cosânzeana. Calitățile eroului sunt vitejia, modestia – ce frumos și simplu afirma Prâslea că el nu zice că va reuși să prindă hoțul merelor, ci o încercare va face!, bunătatea, o însușire de care oamenii, deseori, uită.

Deci, basme și povești, populare sau culte, reprezintă hrană sufletească fără de care copilul nu poate să se dezvolte armonios.

Preocupată fiind de formarea unor persoane care trebuie deprinse să gândească, am descoperit că și poezia le este foarte aproape copiilor, până când se întâmplă ceva și ei se distanțează. Apare ceva care îi oprește să mai citească poezie, deși toți au iubit anumite versuri, toți recunosc și zâmbesc atunci când aud Iarna pe uliță, Mama, Apolodor, Zdreanță, Scrisoare lui Moș Crăciun, fără să știe întotdeauna că autorii sunt Coșbuc, Naum, Arghezi, Elena Farago. Eu reiau acești poeți, cărora le adaug pe Ana Blandiana, Nina Cassian, Ghe. Tomozei, puțin Eminescu și Blaga – anumite versuri care sunt despre copilărie – și citim împreună, rostim să vadă și ei cum sună, cât de melodios sună! Le place, îi văd fericiți, deci impact sufletesc există, înfăptuindu-se și influențarea/modelarea vocabularului, deci și o creștere intelectuală.

Am experimentat cu elevii de clasele a V-a și a VI-a lectura legendelor – am făcut-o cândva în cadrul unui opțional, Legendele Olimpului -I și II, adică Zeii și Eroii, iar în ultimii ani o include la clasă. Fiecare elev găsea ceva interesant în ele, fie că era vorba de lumea zeilor, întâmplări fantastice, fie că era vorba de eroi. Astfel, la un carnaval pe care l-am făcut pe aceeași temă i-am avut pe Heracle, Zeus, Apollo, Atena, Afrodita. Profesoara de desen mi-a spus că foarte bine lucrează cu clasele care au parcurs acest opțional, că au cunoștințe despre Antichitatea greacă, fiindu-le totodată stimulată și imaginația.

Altă temă pe care o consider importantă este cea legată de școală. Recomandările îi cuprind pe Slavici, Creangă, Sadoveanu, cu ale lor personaje memorabile: Budulea Taichii, Popa Duhu, Domnul Trandafir, cu Dascălul și Dăscălița creionați de Octavian Goga, la care adaug și Grigore Băjenaru- Cișmigiu&Comp, Mihail Drumeș – Elevul Dima dintr-a VII-a, George Șovu – Liceenii ș. a. Citim și comparăm elevii de altădată cu cei de acum și discutăm despre ce este și ce ar trebui să fie profesorul pentru elevi. Ei descoperă portretele unor dascăli care i-au încântat și pe părinții lor. Am remarcat faptul că au curajul să spună ce gândesc și îi las să se exprime, chiar dacă uneori greșesc. Reiau formularea lor în forma corectă și observ că au realizat că au greșit și apreciază că nu le-am făcut observația în mod direct.

Istoria este o temă mult iubită de elevi, pe care o regăsim în opere ca Nicu Bălcescu în vol. Scrisori către Vasile Alecsandri de Ion Ghica, Scrisoarea III de M. Eminescu, Legende istorice de Dimitrie Bolintineanu, poezii de Coșbuc. Romanele istorice ale lui Mihail Sadoveanu pot rivaliza cu cele ale lui Al. Dumas și elevii vor descoperi în ele epoci diferite ale domnitorilor moldoveni, războaie și aventură, dragoste și trădare. Grigore Alexandrescu, B.Şt.Delavrancea, Dimitrie Cantemir, Costache Negruzzi sunt scriitori care merită scoși din uitare fie în cadrul unor cercuri de lectură, fie prin listele de lectură de vacanță. Elevii mei mi-au mărturisit că au fost cărți pe care le-au început din obligație, respect, chiar de frică, oarecum, căci știau că verific întotdeauna tema de vacanța, și le-au continuat de plăcere, nemaiputând să le lase din mână.

Natura și dragostea pot fi studiate și împreună, și separat. În clasa a VII-a copilul mai are predispoziție pentru descriere, însă se manifestă și interesul pentru acțiune, accentuat în clasa a VIII-a. Astfel, Cireșarii lui C. Chiriță pot fi citiți cu plăcere și vor oferi emoția prieteniei, frumusețea naturii, aventura, cercetarea indiciilor și apariția primei dragoste. Urmează, bineînțeles, La Medeleni de Ionel Teodoreanu, amândouă putând fi recomandate drept lecturi de vacanță, dar nu lăsate la voia elevilor, fără a se discuta pe marginea lor.

Nu în ultimul rând, mi se pare interesantă tema creației, prin implicațiile pe care le propune. Ea poate fi abordată încă din clasa a V-a la Legendele Olimpului, legenda lui Icar și a lui Dedal. Zborul, aspirația spre înalt, idealul, căderea sunt subiecte de meditație care îi motivează pe copii să pună întrebări. În clasa a VII-a se poate continua, facultativ, cu Monastirea Argeșului, suscitând discuții despre jertfă, creator, condiția omului și a artistului. Copilul observă și simte că nu oricine creează opere de artă, unii observând că omul simplu se realizează în plan creativ prin aducerea pe lume a unui copil, prin educarea și modelarea lui.
Prin lectură potrivită cu vârsta și specificul psihologic, copilul descoperă lumi noi, își formează caracterul, dobândește deprinderi de lectură. Prin activități post-lectură (discuții, dezbatere, evidențierea unor elemente de conținut ș.a.) și conexe – cerc literar, proiecte educative, concursuri de creație sau de lectură – lumea lui se îmbogățește. Învață să lucreze atent, să cizeleze ceea ce scrie și descoperă în sine puteri de care nu era conștient.

Mircea Eliade afirma: „În vara anului 1917, mama nu mă mai putea ține în frâu. Încercase toate mijloacele: o nuia de bambus, confiscarea ghetelor, ca să nu mai pot ieși în stradă (…), închiderea într-o cameră. Destul de târziu, mama descoperise singurul mijloc de a mă aduna de pe drumuri: îmi dădea o carte.” (2)
A aduna de pe drumuri – expresia fixează în formularea fericită a lui Eliade atâtea trăiri: efortul părinților, opunerea copilului, tentația străzii, speranța părinților, disponibilitatea copiilor de a descoperi lumea ș. a. Copilul care descoperă cartea descoperă atâtea lumi, atâtea vieți, învață să răspundă provocărilor, pe lângă un lexic bogat, îngrijit, deprinde atitudini folositoare în viață.

Numai poetul ca păsări ce zboară trece peste nemărginirea timpului (3), așa, citind, devenim părtași la nemurire, e un fel de fericire care ne ajută să înfruntăm timpul și cred și eu, ca J. L. Borges, că raiul e o bibliotecă ce mă așteaptă să-mi termin de trăit viața: Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci. (4)

Bibliografie
1. Cury Augusto- Părinți străluciți, profesori fascinanți, Ed. For You, București, 2005;
2. Eliade Mircea- Memorii, vol. I, Ed. Humanitas, București, 1991;
3. Eminescu Mihai-Poezii- Ed. Minerva, 1977.
4. Borges Jorge Luis- Cărțile și noaptea, Junimea, 1988