Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Despre Părintele Serafim Popescu (1912-1990), interviu cu IPS Serafim Joanta, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Primit pentru publicare: 18 oct.2015
Autor: Tudor PETCU (Un interviu cu IPS Serafim Joanta, Mitropolitul Germaniei, Europei
Centrale și de Nord, despre părintele Serafim Popescu)
Publicat: 18 oct.2015

Părintele Serafim Popescu (1912-1990)

 

1.Pentru început aş aprecia foarte mult sa îmi spuneţi cum l-aţi cunoscut pe părintele Serafim Popescu şi ce a însemnat pentru Inalt Prea Sfinţia Voastră întâlnirea cu acest mare duhovnic al ortodoxiei româneşti.

Pe părintele Serafim Popescu de la mânăstirea Brâncoveanu l-am cunoscut de mic copil când împreună cu credincioşi din satul natal (Boholţ) mergeam de Sf. Marie Mare în pelerinaj pe jos (aprox. 30 km.) la mânăstirea Sâmbăta. Din vremea copilăriei şi până când am intrat la teologie la Sibiu (1970) am rămas doar cu o imagine idilică despre părintele Serafim. Părintele mă impresiona prin chipul lui frumos ca al unui înger, prin vorba lui blândă şi zâmbetul permanent de pe buze. Mi se părea că este o făptură cerească, mai mult decât omenească. Deşi în această vreme m-am spovedit de câteva ori la Sfinţia sa, nu realizam încă darul de mare duhovnic pe care-l avea. Numai după ce am început să studiez teologia şi odată cu aceasta să mă cunosc mai bine pe mine însumi cu toate umbrele sufletului, am descoperit în Părintele Serafim calităţile lui de duhovnic iscusit, blând, răbdător şi înţelegător faţă de neputinţa omenească. Având o conştiinţă scrupuloasă, poate chiar exagerat de scrupuloasă, părintele Serafim încerca să-mi „tempereze”  tendinţa de a vedea în mine mai mult păcatul decât părţile pozitive, ca daruri ale lui Dumnezeu. Cu ajutorul Părintelui Serafim, care mi-a fost primul duhovnic, dar şi cu ajutorul altor mulţi duhovnici am ajuns, cu darul lui Dumnezeu, să gândesc mereu pozitiv, să înţeleg neputinţa omenească şi să mă feresc, pe cât îmi stă în putinţă, de judecata semenilor. Fără îndoială, pelerinajele la Sâmbăta şi întâlnirile cu Părintele Serafim, dar şi cu Părintele Teofil, mi-au marcat viaţa, în sensul că imaginea şi multe din poveţele lor mi-au rămas pentru totdeauna înscrise în inima mea. Şi acum, după 25 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Serafim, îl simt atât de aproape ca şi cum ar fi încă printre noi. Tocmai de aceea mă rog pentru odihna sufletului său, dar îl şi rog să mijlocească pentru mine cu încredinţarea că a primit de la Dumnezeu acest dar.

2.Cum aţi descrie personalitatea părintelui Serafim Popescu şi care credeţi că este unicitatea sa in peisajul duhovnicesc românesc?

Părintele Serafim este mai puţin cunoscut decât alţi mari duhovnici din România. Aceasta şi pentru că a trecut la Domnul la puţin timp după căderea dictaturii comuniste când duhovnicii noştri au început să fie asaltaţi mai ales de tineri. Cât timp părintele Arsenie (Boca) a fost la Sâmbăta (până în 1948), părintele Serafim a trăit oarecum în umbra lui. Lumea îl căuta pe părintele Arsenie, îi asculta predicile, iar cei care ajungeau să stea de vorbă cu el îl întrebau de necazurile lor. Părintele Serafim îi asculta pe oameni discret în taina Spovedaniei. El avea o structură sufletească deosebită de cea a părintelui Arsenie. Părintele Teofil (Părăian) zicea că părintele Arsenie era „mintea”, iar părintele Serafim „inima”. Într’adevăr părintele Serafim a fost un om cald, smerit şi retras, deşi era cătat de mulţi credincioşi din Ţara Făgăraşului. Oamenii îl căutau pentru că se odihneau în el, pentru că simţeau că rugăciunea şi sfatul lui îi ajută. Aceasta nu însemna neapărat că plecau de la el cu problemele rezolvate, ci că se întorceau acasă altfel decât s-au dus la mănăstire, adică cu sufletul uşurat şi cu mai mult curaj pentru a înfrunta greutăţile vieţii. O mare ispită a diavolului este tocmai aceea de a ne descuraja, de să ne face să credem că păcatele şi greutăţile vieţii întrec puterile noastre de a le înfrunta. Astfel renunţăm uşor la luptă şi ne paralizăm voinţa. Orice duhovnic bun insuflă curaj fiului său duhovnicesc. În această privinţă, părintele Serafim excela: te încuraja nu numai în scaunul spovedaniei, ci şi prin simpla întâlnire cu el. Cuvintele lui: „Bătute-ar binele!”, rostite cu zâmbetul pe buze, răsunau ca un laitmotiv în discuţiile cu orice credincios. Ele te puneau în legătură cu starea lui lăuntrică şi-ţi dădeau mult curaj. Nu cred că s-a întâlnit cineva cu părintele Serafim fără să primească de la el măcar o fărâmă de bucurie. În această privinţă şi, fără îndoială, în multe altele, Părintele Serafim se asemăna cu Sf. Serafim de Sarov despre care se ştie că-i întâmpina pe vizitatorii săi cu cuvintele: „Bucuria mea, Hristos a înviat!”. De aceea l-am numit mereu pe părintele Serafim un duhovnic al bucuriei.

3.Care este cel mai important sfat duhovnicesc pe care l-aţi primit de la părintele Serafim Popescu si care v-a ajutat in evoluţia spirituala?

Părintele Serafim a fost un om de o curăţie sufletească deosebită. Toată făptura sa dovedea acest lucru. El a fost de asemenea un om al rugăciunii şi al lepădării de sine. Fiecare duhovnic îi învaţă pe ucenici virtuţile care-i sunt lui caracteristice. Altfel ucenicii nu pot să-i urmeze sfatul. Deşi nu mă pot considera un ucenic al părintelui Serafim pentru că m-am spovedit rar la dânsul, totuşi el mi-a influenţat viaţa prin câteva sfaturi de care am încercat, cât am putut, să ţin seama. De pildă îndemnurile: „ Păstrează-ţi curăţia sufletului şi a trupului, pentru că odată ce ai pierdut-o, n-o mai poţi câştiga”, sau „Roagă-te mult pentru că rugăciunea te apără de toate ispitele”, sau „De la un preot se cere mai cu seamă dragoste de rugăciune şi slujire dezinteresată. Dacă preotul nu urmăreşte bunurile materiale, ci pe cele duhovniceşti, Dumnezeu i le dă şi pe unele şi pe celelalte”. Acestea sunt cuvinte de Pateric! În legătură cu importanţa rugăciunii, Părintele Serafim repeta adeseori cuvintele unui călugăr român îmbunătăţit, de la Sfântul Munte: „Să-ţi ţii pravila de rugăciune oriunde vei fi, că altfel te îndrăceşti”. Cu alte cuvinte, să ai o rânduială de rugăciune zilnică pe care s-o respecţi cu orice preţ.

4.Dintre toate întâlnirile pe care le-aţi avut cu părintele Serafim, care dintre ele a fost cea mai reprezentativă pentru Înalt Prea Sfinţia Voastră?

N-aş putea răspunde la această întrebare pentru că întâlnirile mele cu părintele Serafim nu erau programate şi nu urmăreau un ţel anume. Din păcate, cât a trăit părintele n-am ştiut să profit din plin de prezenţa lui printre noi.   

5.Cât de importantă şi marcantă este în opinia Inalt Prea Sfintiei Voastre moştenirea spirituală lăsată de părintele Serafim Popescu?

Deşi a fost un bun teolog (a studiat la Atena, Berlin şi Viena, trimis fiind de mitropolitul Nicolae Bălan care dorea să facă din Sâmbăta o mânăstire de intelectuali), părintele Serafim n-a scris decât o carte de predici: „Ieşit-a semănătorul” şi mai multe articole în „Revista teologică” de la Sibiu şi în „Telegraful Român”. Teza sa de doctorat, rămasă în manuscris, tratează despre Cartea Triodului în viaţa liturgică a Bisericii. Cunoscând şi greaca veche, a tradus mai multe texte din Părinţii ascetici şi a fost împreună cu Părintele Arsenie alături de Părintele Dumitru Stăniloae la publicarea primelor volume ale Filocaliei. Într-o autobiografie, el mărturiseşte: „Dacă în scris am fost mai puţin îndrăzneţ, am lăsat să se audă cuvântul în predicile pe care le-am ţinut aici, şir neîntrerupt, ani de zile”. În aceeaşi autobiografie, părintele Serafim mărturiseşte că trei persoane i-au marcat viaţa: părintele Dumitru Stăniloae, părintele Benedict Ghiuş şi părintele Arsenie Boca. Moştenirea părintelui Serafim este discretă, ca a majorităţii marilor noştri duhovnici, care prin nevoinţa lor s-au făcut locaşuri ale Duhului Sfânt şi povăţuitori ai monahilor şi ai credincioşilor. În cărţile părintelui Ioanichie Bălan, de referinţă pentru spiritualitatea românească: „Convorbiri duhovniceşti” şi „Patericul românesc”, îl găsim şi pe părintele Serafim Popescu cu poveţe care pot fi de mare folos oricui le citeşte cu atenţie şi cu dorinţa de a le urma în viaţă. Cei care l-au cunoscut pe părintele Serafim păstrează în ei chipul lui mereu vesel şi de o blândeţe rară. Este, cred, ceea ce trebuie cel mai mult oamenilor de astăzi: bucuria şi bunătatea.  

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5