Primit pentru publicare: 27 mai 2017
TABLETA
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 28 mai 2017
Editor: Ion ISTRATE

Despre târguri sătești în Europa lui Pleșu

  Răsvan Popescu are toate detaliile unui carierist al vorbelor inclusiv scrise. Are șapte cărți publicate și șapte scenarii de film. A făcut sau încă face parte din comisia aceea care supraveghează, în calitate de gardian de mass-media, care amendează inclusiv teleaștii. Un tip șters, trecut și pe sub sticla televizoarelor, uneori în calitate de profesionist cu virgule. A mâncat magiun sărat inclusiv în calitate de purtător de vorbe. Vă dați seama cum sunau vocalele ieșite de sub limba acestui sâsâitor nativ. Presa, televiziunile, restul planetei media e nimic față de galantul nostru ipochimen. Toate au o limită. Am avut trei invitații la recentul târg comunal de carte Bookfest. N-am nicio treabă cu astfel de chestiuni homerice. Nu sunt un scriitor timid, dar nu pot suporta în preajma mea litere mai strâmbe decât ale mele. M-au invitat la târg trei scriitori autentici, valoroși: Dumitru Ion Dincă, Liviu Ioan Stoiciu și Marian  Ilie. Pentru ei bag mâna în flăcări. Nu m-am dus nici la târgul acesta, cum nu m-am dus niciodată la niciun târg. Nu-mi plac târgurile. Unde se adună mai mult decât trei scriitori și trei cărți, deja e circ, impostură. Rămân în calendarul meu creștin. Acest Răsvan Popescu, un popescu, are parte de o publicitate homerică. Sunt deranjat de felul în care tot Boookfest-ul s-a transformat în Popescu. La televiziunile popeștilor. Mă uit la acest popescu, vorbelește la un post de televiziune. E jale. Aș fi vrut să se vorbească despre Liviu Ioan Stoiciu, despre Marian Ilie sau Dumitru Ion Dincă. Nu! În țara asta, popescu va rămâne popescu. Mă gândesc la personajele lui Caragiale. Am jurat să nu mai mă uit la popești. Așa îmi scurtez viața, dând de la mine secunde popeștilor. Nici la ”Gaudeamus” nu e altfel. Târgul e plin de popești pleșu(vi). Ediție după ediție. Liicențiată. Mă simt bine și un pic laș. Ar trebui să mă duc la târgurile astea de două parale și măcar să ard cărțile mele, în semn de căldură pentru aceste specimene pline de mărire mărită de măriile lor. Singura mea ”editură” și ”târg”, în holul căreia o să mor precum un câine la ușa măcelăriei e cea a lui Gutenberg. Atât și nimic mai mult. Am citit, pe pereții unei toalete din Gara Buzău, texte coprofile mai puțin mirositoare decât reclama făcută acestor târguri. Să fie la buzunarele lor. Banii nu au miros, pute doar sângele acestora.Nu vreau să fiu „celebru” și nici ”vândut”. Mă întreb doar atât: De când maimuțele scriu? Nu mă refer la mine. După ce citesc o carte de mare înțelepciune, mă uit în oglindă. Mă simt transformat, în locul meu se uită la mine Pleșu. Nu mai pricep nimic. Am doar 63 de kg. Câteva cărți scrise, câteva publicate și câteva citite (ale altora). Nu mănânc cuvinte. Boală curată! Sunt locuit de pleși. Data viitoare mă voi duce la târguirea lor. Să răstorn tarabele. Să ronțăi șoricul jegos al unor celebrități de galantar. Asta e. Scuze peste scuze.