Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Din presa noastră. Meseria e brățară de aur. Nu numai in București, statui pe acoperișul edificiilor…prilej de identificare a personalităților

    Din presa noastră

    Meseria e brățară de aur. Nu numai in București, statui pe acoperișul edificiilor…prilej de identificare a personalităților

         Insoțit de Dumitru Bădița, ca reporter  la revista Formula AS, 19 august 2021, cu ajutorul și a altor condeieri care au popularizat îndeletnicirile practice, plecând tot de la Bucureștti, am să repet niște informații  despre meseriile de altă dată și urmele lor, poate imbold pentru viitor – urmașii să realizeze ce-au făcut înaintașii.

              Precum Dumitru  Bădița,mergem „dincolo de blocurile de pe Calea Moșilor” ca să ajungem – însoțiți, bineînțeles, suntem străini de Capitală –în „Precupeții Vechi”, s-o luăm de aici, din strada Episcopul Radu, la intersecția cu Ardeleni, aici la dreapta, la casa veche care are balconul construit din fier forjat – feroneria românească de alădată – unde pe acoperiș, chiar în vârf, surprinzător, este o statuie, tot metalică, care în mâna stângă ridicată ține un ciocan… nu secerea și ciocanul, că iată ce scrie pe o plăcuță, jos, pe perete, dezvăluit de Bădiță: „1933.Casa Alexandru Dimitriu: stil neoromânesc; proprietarul, tinichigiu ornamentalist, a realizat decorațiuni din metal pentru numeroase clădiri publice, religioase și particulare, printre care Ateneul Român, Palatul Patriarhiei,Palatul Fundației Regale Carol I, Gara de Nord, Palatul Culturii diin Iași, Palatul Sturza din Micleușeni. Ca semn distinctiv pentru breasla meșterilor fierari, a așezat pe acoperiș statuia unui  cavaler în armură, ținând în mână  un ciocan””.

              Sunt uluit citind lista clădirilor împodobite de mâinile lui Dimitriu și ale ucenicilor săi! Un vertabil mare meșter, pe cât de activ la vremea lui, pe atât de uitat azi, scrie Bădiță, dar evidențiază pentru scoaterea din uitare reușita Victoriei Dragu-Dimitriu, care, scriind ”A zecea carte cu povești din București” – editura VREMEA, 2015 – după ce s-a consultat cu doi dintre nepoți ai meșterului – Sanda Retinschi și Sava Dumitrescu –i-a dedicat meșterului un capitol din carte, redându-ne OMUL.

                      Despre  asemenea CLADIRI DE PARIMONIU scrie și Simina Stan la 1 martie 2007, repetând scrisul din plăcuță: „Alexandru Dimitriu, tinichigiu ornamentalist, a realizat ornamentele din metal pentru numeroase cladiri publice, religioase și particulare din București. Una dintre caracteristicile marcante ale oricărui oraș sunt clădirile sale monumentale. La inceputul secolului al XX-lea, Atheneul, Palatul Sturdza, Palatul Camerei de Comerț și  al Bursei, Fundațiile Regale „Carol I”, Palatul Patriarhiei reprezentau Bucurestiul eclectic, orgolios, monumental.

                   Arhitectura eclectica este prin definitie permisiva, aceasta accentuand toate elementele unei cladiri, inclusiv acoperisul, ceea ce ingaduia o abordare variata a volumetriilor si decoratiilor acestuia. Se stiu putine amanunte despre cei care au realizat acoperisurile masive, cu lucarne delicate si cupole impozante.

                      Vulturul de pe cupola Patriarhiei, acoperisuri masive in patru ape, cupole bogat ornamentate, dantelarii ale lucarnelor si cei doi cavaleri din fier ai Bucurestiului sunt opera lui Alexandru Dimitriu, unul dintre cei mai constanti mesteri in lucrari metalice, scrie Simina.

                     Despre „Tinichigiul ornamentalist”, ca și Victoria Dragu-Dimitriu,Simina Stan precizează: „

    Alexandru Dimitriu s-a născut la Iași în anul 1871. Absolvind cu lauri Scoala de Arte și Meserii, s-a specializat între anii 1889-1894, lucrând pentru diverse ateliere din Austria, Germania  și  Fraa, fiind primul în  clasă, la absolvire a primit o bursă. El, cu încă un coleg. Cu ajutorul acestei burse, s-a dus și a lucrat mai întâi la un mseriaș-patron din Viena care, între altele, repara armuri din colecțiile nobilimii austriece (…) Acolo a deprins bunicul tehnica făuririi armurilor, pe care mai tâziu a folosit-o ca să facă o serie de armuri, pentru decorarea unor  mari clădiri de la noi”.

              În cele din urmă, deprinderea dobândită l-a ajutat și tânărul s-a stabilit  cu domiciliul în București, unde, dezvoltarea imobiliară, cum spune cartea, era în toi, vechile clădiri erau renovate ori construite altele noi, potrivit  tehnicii promovate. Orașul era un imens șantier, îl descrie  autoarea, iar Simina descrie  cum   arhitectul Cristian Bracacescu, a lucrat la realizarea elementelor metalice ale acoperișului hotelului Stephanie din Abazzia, teatrului și foișorului de foc din Fiume, Primăriei din Reichenberg și al gării din Doseldorf, Dimitriu cu ochii pe el.

                 Reîntors la Iași, în 1896, se remarcă prin realizarea porții Cimitirului Evreiesc. Atunci, într-o primă etapă a colaborat cu arhitectul Ioan Berindey la Palatul Culturii din Iasi. Motivul statuii cavalerului din fier apare aici pentru prima dată, fiind reluat 30 de ani mai târziu in București.

                  Arhitectul Julius Reinecke îl recomandă pentru a realiza acoperișul palatului neogotic de la Micleușeni, decorat cu mascaroni și dragoni, construit intre 1880-1904, dar si pentru următorul său proiect, palatul prințului Grigore Sturdza, in București. Clădirea situată in Piata Victoriei a fost construită intre anii 1898-1902, dar demolată in 1945.

    Alte lucrari realizate deAlexantru Dimitriu sunt detaliate cu toate că poate sunt repetate

    –         Alexandru Dimitriu a realizat ornamentele din metal pentru numeroase clădiri publice, religioase și particulare din București, printre care trebuie menționate:

    –          Palatul Funcționarilor Publici, construit in 1904, tot in Piața Victoriei, care s-a prăbușit in urma cutremurului din 1940.

    – Acoperișurile bisericilor Sf. Voievozi, Precupeții Vechi, Popa Tatu și Silvestru.

    –  Cupola metalică  împodobită cu statuia unui vultur cu aripile desfăcute a fostului Palat al Camerei Deputaților, astăzi Palatul Patriarhiei, construit între anii 1907-1908, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu.

    –  Fostul sediu al Ministerului Lucrărilor Publice, în prezent Primăria Capitalei, realizat între anii 1906-1910 după planurile arhitectului Petre Antonescu.

    –  Fostul Palat al Camerei de Comerț și Bursei, actual sediu central al Bibliotecii Naționale încheiat in anul 1911, proiectul aparținând arhitectului Ștefan Burcus.

    –  Cel de-al doilea corp al clădirii Fundațiilor Regale „Carol I”, in prezent Biblioteca Centrală Universitară, construit între anii 1911-1914.

    –  Cupola metalică  a Atheneului Român, realizată  in cursul celei de-a doua etape dintre anii 1912-1915.

    –  In Craiova, Palatul Administrativ, realizat intre anii 1912-1913, in Sibiu, Mitropolia, iar la Cluj, Catedrala.

                 Ca să realizeze ce a lucrat, spune Victoria Dragu-Dimitriu, Iașul dar mai cu seamă Bucureștiul de-atunci, era un aevărat El Dorado, pus pe treabă,meșterul ornamentist  a înființat propriul atelier, care mai apoi a devenit Fabrica de Produse Medalice, iar  clădrile cu tot felul de zorzonele, adevărate podoabe – din fier forjat,  porți, garduri, balcoane, ferestre, marginea streșinilor, a acoperișurilor. Exista un București, spune Dumitru Bădița, ca să ne prezinte lucrarea doamnei Victoria – volumul ”A zecea carte cu povești din București” – al decorațiilor din metal, al barelor încovoiate în ornamente deseori baroce, al marchizelor din fier  – micul acoperiș de deasupra ușii de la intrare – al frunzelor de acant meșterite din bronz și chiar  al mânerelor din alamă, lucrate artistic, ca la carte. Și mai exista un București al statuilor din metal, urcate chiar pe acoperișuri înalte, dominatoare, ca la propria așezare de domiciliu a feroneristului. Dar  există și statuia Sfântul Dumitru, de pe clădirea Primăriei sectorului I, din strada Banu Manta, realizată în atelierul lui Dimitriu, meșterul și echipa lui fiind  autorii acoperișului edificiulului din tablă și din ardezie.

                 Să nu uităm o clipă, cum am mai spus, Alexandru Dimitriu și omul lui de fier, si-a construit casa pe Strada Birjarilor, astăzi Episcop Radu nr. 29, și, ca să știe toată lumea că aceea era locuința unui „conducător de bresle”, a așezat pe acoperiș o statuie, amintind astfel de tradiția germană a breslelor. Ostentativa statuie, înaltă de „3.50m”, înfățișează un cavaler în armură cu brațul drept ridicat, ținând în mână un ciocan….

              De fapt, cele mai surprinzatoare lucrari sunt cele trei statui din fier de peste trei metri înălțime reprezentând cavaleri medievali, prima statuie este realizată în 1896 împodobește Palatul Culturii din Iași, reflectă stângăcia meșterului care avea  25 de ani fapt evident, postura cavalerului fiind rigidă, iar proporțiile brațului drept nu sunt dintre cele mai reușite. A doua statuie a fost creată pentru a decora acoperișul casei sale. Cea de-a treia statuie, reprezentând un cavaler in armură, a fost comandată în 1929 de Primăria de Verde. Statuia așezată in vârful turnului campanela al clădirii Primăriei Sectorului 1 înfățișează cavalerul odihnindu-și mâna dreaptă pe un scut și ținând in mâna stangă o suliță.
                     Dintre cele trei clădiri mai putem admira astăzi cupola metalică a Atheneului și cupola metalică împodobită cu statuia unui vultur cu aripile desfăcute a Palatului Patriarhiei, Palatul Sturdza din Piata Victoriei fiind demolat in 1945. In imagini se văd detaliile acoperișurilor lucrate de Alexandru Dimitriu (1871-1955)

    Evenimentul Zilei > Social > „Pandelică”, străjerul care păzește intrarea de la Primăria Sectorului 1

    „Pandelică”, străjerul care păzește intrarea de la Primăria Sectorului 1

    Publicat la 20 iulie 2016, de Mihai Oprea

    Salvat din incendiul din 2009 care a distrus o mare parte din acoperiş, soldatul „cocoțat“ la ultimul etaj al clădirii are un „frate geamăn“. La parter!

              Cei care trec prin fața Primăriei Sectorului 1 din bulevardul Banu Manta din Capitală, au putut observa o statuie, îmbrăcată în armură medievală. Încă de anul trecut, după finalizarea lucrărilor de consolidare și modernizare, în curtea primăriei a fost amplasată o statuie, replică în mărime naturală a cavalerului cocoțat în vârful clădirii, pentru ca lumea să poată observa detaliile. Povestea lui „Pandelică“, pentru că aşa se numeşte străjerul care priveşte oraşul tocmai de pe acoperişul instituției, începe din anul 1936. Cu o alură de palat florentin, frumusețea arhitecturală a Palatului Comunal din Bulevardul Manta nr.9 se remarcă prin turnul înalt terminat cu un foișor ascuțit, dominat de statuia unui străjer în armură medievală.

                       În perioada interbelică, turnul era cel mai înalt din zonă, iar pompierii aveau sarcina de a supraveghea totul din interior, de la înălțimea de 56 de metri. Funcționarii adminsitrației locale de la acea vreme s-au tot gândit ce nume să-i dea statuii din vârful clădirii. Ce idee le-a venit? Să-l boteze pe soldatul de aramă după numele celui mai renumit pompier: Pandelică. De atunci, toți ştiu cum se numeşte soldatul cocoțat pe clădirea Primăriei Sectorului 1.

                  De când statuia, copia fidelă a lui Pandelică, a fost amplasată în curtea instituției de pe Banu Manta, bucureștenii o admiră și se întreabă ce e cu ea!

                         Alexandru Dimitriu, „tatăl“ lui Pandelică

                      Pe strada Episcop Radu, la numărul 29, se află fosta reşedință a tinichigiului ornamentist Alexandru Dimitriu. Pe acoperişul casei se înalță măiestuos un cavaler de 3,5 metri înălțime în armură care ține în mână un ciocan, semn distinctiv pentru breasla meşterilor fierari. Este „Omul de Aramă“, „frate„ cu Pandelică, Cavalarul Înzăuat, care se află cocoțat în vârful Primăriei Sectorului 1. Ambele lucrări fiind creația lui. Acesta a realizat decorațiunile metalice pentru numeroase clădiri publice şi religiosae, precum Ateneul Român, Palatul Patriarhal, Gara de Nord, Palatul Fundației Regale Carol I şi multe altele.

               Victoria Dragu Dimitriu este scriitoarea care a scris zece cărți fascinante de introspecție memorialistică dedicate Bucureștiului ca tezaur socio-cultural

                Victoria Dragu, scriitoarea care ne-a relevat, ca nici un alt scriitor, frumusețea spirituală inefabilă a orașului fondat de Vlad Țepeș,  a Bucureștiului de altădată, dinaintea și dintre cele două războaie mondiale, este un maestru al memorialisticii și al eseisticii românești, exercițiu pe care l-a perfecționat după patru decenii de muncă la Radiodifuziunea Română ca realizator la Redacția Culturală unde redacta emisiuni precum București, istorii scrise și nescrise, Arhipelagul București, Eminesciana, Atlas cultural. A scris zece cărți de investigație spirituală a capitalei României, povești despre Doamnele și Domnii din București, adesea aflați la răspântia sorții lor, povestea unor familii faimoase, descendenți ai elitelor bucureștene și naționale, despre case ca niște palate și arhitecții lor, despre comori, statui și fântâni celebre și artiștii care le-au creat, povești vesele și triste, unele extrem de triste, fascinantele fantome ale trecutului devenind viața reală de altădată.

                        Într-adevăr, fascinant!

                       Din păcate, site-urile și blogurile care au prezentat această nouă apariție editorială, A zecea carte cu povești din București, publică același text de prezentare, destul de scurt, probabil cel oferit de editura care a publicat cartea și nu oferă nici o informație biografică despre autoare și aprecieri critice ale cărții.
                     Victoria Dragu căreia la nume i s-a adăugat și numele Dimitriu, după numele soțului ei, prozatorul și scenaristul de film Ștefan Dimitriu, s-a născut în 1944 la București, este sora locotenent-colonelului aviator Doru Davidovici care a fost și un deosebit de bine apreciat scriitor de science fiction, mai ales prin cartea care a imprsionat și încă impresionează, intitulată Lumi Galactice și care a avut un destin tragic, murind așa cum îi stă bine unui pilot militar de excepție, în misiune. Am scris despre dânsul în cărțile noastre. Vezi  ”Davidovici Doru, aviator și scriitor, prieten și cu ficțiunea” în Obelisc. Album-Dicționar, OPERA OMNIA,TIPOMOLDOVA de Ion N. Oprea, 998 de pagini. Victoria Dragu a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română din București. A publicat poezii și reportaje în numeroase reviste literare, a luat chiar și două premii pentru reportaj pe vremea când era studentă. A publicat Amnios  (1977), volum de poeme în versuri și în proză, un roman extrem de reușit, pe nedrept uitat De ce dracu plângi?(1994), un volum de versuri senzațional Versuri noi despre mâțe și cotoi(2003).

                     Fără cărțile dedicate tezaurului de viață de zi cu zi din trecutul orașului București ale scriitoarei Victoria Dragu Dimitriu, spiritualitatea noastră ar fi fost mai săracă. Sperăm să ne îmbogățim această spiritualitate cu noi cărți scrise de această distinsă scriitoare. Este de remarcat editura Vremea care, în general, publică numeroase cărți de memorialistică, extrem de valoroase.

                           Să nu uităm meșterul

                Seriozitatea  și măiestria i-au adus lui Alexandru Dimitriu  un bun renume, spune Dumitru Bădiță, iar bunul renume  l-au propulsat în preajma unor oameni foarte importanți ai vremii lor, cum a fost și Nicolae Iorga, interesat să dezvolte învățământul practic, meșteșugăresc, care să ofere  țării meseriași buni, populației și economiei în dezvoltare, dând exemplul personal, el, doamna sa și copiii.

              În anii aceia, meșterul destoinic, a ocupat și o funcție în cadrul camerei de   Comerț și Industrie. Cum România continua sa fie „o țară eminamente agrară”, dar industria își luase un anumit avânt,  venise momentul, cumva, să  fie schimbat și peisajul orașelor, unde, o lume a meșterilor crescuse încet-încet și era dorința să contribuie la modernizarea întregii societăți. Marile orașe în primul rând făceau cu ochiul acestui   Dimitriu, scrie Dumitru Bădiță în Formula AS, 19 august 2021, meșter ieșean la origine, școlit prin Vest, în ateliere faimoase, stabilit apoi la București, care a făcut parte din această lume a meseiașilor și a avut putința și voința să contribuie din plin a face din meserie,ca și alți, prieteni ai săi, brățară de aur, îndemn pentru toată lumea de astăzi. Istoria Bucureștilor, prilej și pentru cei de astăzi.

                    S-a stins în 1955, memoria lui, și prin cartea citată, supraviețuiește, bună ocazie pentru interesați să se documenteze  în legătură cu Istoria Bucureștilor, prilej și de comentarii, de reflecții, acțiune…

              Ion N. Oprea, Iași,23 august 2021



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5