Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Dincolo de politică! Sictir total…

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 10 Febr. 2018
Tableta de Marin IFRIM
Publicat: 10 Febr. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

Dincolo de politică! Sictir total…

 

Dacă am ratat definitiv ceva în lumea asta sofisticată, acel lucru, sau treaba mare, ca și fiu în ton cu tematica, ar fi politica. Nu pricep în ruptul capului dacă politica, asta care a mumificat și încă mumifică istoria omenirii, chiar există cu adevărat. Să nu aud de ideologii. Toate s-au dovedit a fi toxice. Toți aruncă vina pe o anumită entitate. Eu nu arăt cu degetul, doar constat, lumea în general, de la adunăturile tribale și până în prezent, a fost condusă de câte o gașcă mai rapace decât celelalte hiene. Nu prea am gustat politică, nu i-a trebuit corpului și minții mele. În schimb, la tinerețe, m-am complăcut în lașitate și m-am lăsat manipulat. Partidul unic de atunci, toate sunt unice, avea proiecte mari în privința mea. Tocmai ieșeam din popor, de jos cum se spunea, dintr-un neam agro-proletar, numai bun de a fi fanatizat la maxim. Am cârtit cât am putut. Am prevăzut sfârșitul epocii de rahat poleit cu aur fals. De multe ori, până în 1989, mi s-a arătat pisica neagră. Bietul poet Puiu Cristea, un om sub vremi, adus la ziarul ”Viața Buzăului”, de către autorul ”Cântecelor țigănești”, excepționalul Miron Radu Paraschivescu, m-a rugat să scriu un poem pentru Mihai Eminescu. Se apropia 15 ianuarie, ziua geniului poeziei noastre dintotdeauna. În ianuarie se sărbătorea și ziua așa-zis naționalistului Ceașcă. Poemul meu a fost mutat dinspre Eminescu spre Ceașcă de lut, cu modificările de rigoare. N-am zis nimic. În schimb, regretatul Aurel Ganea, căruia i se aplicase aceeași pecete, a protestat vehement în prima ședință de cenaclu. Degeaba! Porcăria era deja consumată. Am rămas cu Puiu Cristea în relații bune. După 1989, l-am ajutat cât am putut. Aproape că cerșea. Mă duceam la deputatul Ovidiu Cameliu Petrescu și îl rugam să-i dea câțiva lei pentru rețetele sale medicale. Puiu mă ruga, el nu îndrăznea, avea demnitatea sa. Anii au trecut. Au apărut noi ziare, sute de ONG-uri, televiziuni etc. Nefiind prea implicat în viața acestor tunete media, decât într-o modestă măsură, nu am știut prea multe. Găsesc acum, după ani și ani, într-o publicație online, a noii securități, poemul ferchezuit de Puiu Cristea cu ani în urmă. ”Publicația” aparține unui individ slinos, se zice că aparține, dat afară dintre icoane, trimis acasă de prin Occident, forțat, din motive lesne de înțeles. Asta e politica, ajungi, după o viață de om cumsecade, să te judece toți puradeii lui Iuda. Insul ăsta nu cred că există, chiar dacă, din când în când, pe la diverse întruniri culturale, îmi întinde mâna sa de oier al propriei brânze din capul de sub buricul berbecului care se închipuie. Cam asta-i toată politica vieții mele, dincolo de literatura de zi cu zi. Nu am partid, nu am chibiți literari, nu cred în facerea facerii de bine. Politicienii ar trebui să facă politică la domiciliu, într-un fel de arest concubinat cu ”ziariștii” prezentului. Din 1989 și până prin 1996, țara asta își revenise. Avea chiar și un parlament acceptabil. Nu mai zic nimic. Nu sunt revoluționar din fire, însă, de-ar fi doar după mine, după voia mea obligată de realitate, cel puțin în orașul în care îmi duc reumatismele morale, aș înlocui monumentul eroilor de la 1989 cu altceva. Cu orice nu e ca nuca-n perete. Tot acolo, în piața târgului, există o imensă statuie dedicată Răscoalei de la 1907. Un atlet cu niște simboluri în jur, se uită în Piața ”Dacia” a Buzăului. Are un pumn strâns rău de tot, a bătaie spre populație. E o statuie care trebuie întoarsă invers, cu fața spre primărie, acolo unde era îndreptată supărarea populației înfometate. În România totul se face pe dos. Inclusiv la nivelul rațiunii. Când spui ce gândești, devii o problemă a negândirii. Am trăit într-o țară în care am căutat liniștea, fericirea, îndestularea. Nu doar eu, ci tot potopul de nefericiți ai ultimului secol. Am trăit în altă lume. Acolo unde, vizavi, benchetuiesc scriitorii cu limbi discrete, politicienii cu fund de beton armat, femeile cu fețe politice rujate în partide care sunt în toate cele ce nu există. Pe scurt, țara mea, planeta, dacă vreți, e condusă de maimuțe IT. Selecția naturii. Am trăit într-o țară în care mi s-au vârât în minte niște filozofi, niște scriitori, niște lulele de politicieni. În timp ce, în realitatea ascunsă, am murit adevărații reprezentanți ai nației. Sunt un român obosit, învins de propriile sale iluzii. Nu mai scriu despre politicieni, despre starea națiunii. Asta nu înseamnă că nu o să mor de gât cu tot ce nu-mi e drag.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

4 comentarii la acestă însemnare

  1. POEM ÎN DIVANUL AD_HOC: Statuia nu e vinovată/ De ce am fost trăit odată…/ Ca mâine vom vedea statui/ La omul care astăzi nu-i./ Dar dacă suntem, ou sau pui/ Ori doar o pasăre tăiată/ Statuia nu e vinovată,/ Iar vina e, o știu, nu spui/ Că am mai spus ceva odată/ Și-apoi mi-au zis că eu mi-s șui/ Și viața mea a fost tocată/ La ordinul partidulu;/ De fapt a unuia ce nu-i/ Statuie astăzi vinovată. (Florin Grigoriu)

  2. Florin Grigoriu spune:

    După 1989, s-a dat lista unor oameni inteligenți altor oameni inteligenți și aceia i-au expediat în România, unde au fost primiți ca valori reprezentative (poate că erau, poate că sunt). Cazul recent al unuia lăsat de Dumnezeu să trăiască 100 de ani și ceva, că poate va spune adevărul de ce nu a scris și publicat opere până la venirea lui în țară, ca apoi să curgă scrierile valuri-valuri și să fie publicate în ediții luxoase și în tiraje mari, cu presă corespunzătoare, adulatorie, inclusiv la televiziuni mai mult sau mai puțin de stat (drepți) cu oameni hipnotizați în fața fenomenului Djuvara, na, c-am spus doar un nume (dar un Djuvara era mare istoric pe la 1900, iar altul, alții, prin închisori comuniste, cu biblioteci distruse sau dispărute, inclusiv cu manuscrise etc). Dar fiecare epocă istorică (o fi existând așa ceva în timpul hiperboreu?) își ridică statuile sale, în vreme ce în București nu există un Muzeu al Unirii și nici statuile Făuritorilor Unirii din 2018, iar clădirea unde voievodul pământean a fost ales, lângă Hanul lui Manuc-trădătorul, punct important pe harta Bucureștilor turistic, băutorelnic etc, restaurat și restaurant, deci locul votului decisiv pentru Unirea din 1859 este în părăsire, distrugere, cu o placă anemică, arătând Concordia…Monumentul 1907 din București, formidabilă, a fost dusă alt-unde și de ea nu se vorbește și nici nu apare pe harta turistică a Bucureștilor (sau politică etc), dar există o piață C.A. Rosetti, cel care a fost capul complotiștilor din 1866, exact opusă Pieței Mihail Kogălniceanu, cel care a propus Bucureștii Capitală a noii țări formată din două voievodate, cu gând a fi centrul de speranță și faptă al DacoRomânității estice-sudice-vestice-nordice. CONCLUZIE: Dincolo de politică există fenomenul cultural. AVE! Trăiască Nația! zicea Mihail Eminescu și nu avem decât a spune SUS CU EA! Florin Grigoriu

  3. Paulina Georgescu spune:

    Nu pot să spun decât admirație! Urmăresc cu drag tableta primita pe facebook de la prieteni, și de fiecare dată mă minunez. Un adevăr incontestabil, crud, a ceea ce suntem.
    Mă bucur că există astfel de oameni. Mă bucur că sunt contemporană cu scriitorul. Și regret că nu l-am cunoscut mai demult.

  4. DMG spune:

    …,,Sunt un român obosit, învins de propriile sale iluzii.”

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5