S-a născut la data de 4 ianuarie 1949, în comuna Periam din judeţul Timiş, fiind al treilea copil al familiei Victor şi Valeria Vasiu.
Şcoala generală şi liceul le-a urmat şi absolvit în comuna natală şi din acea perioadă datează şi primele încercări literare , unele dintre poeziile sale fiind adeseori afişate la gazeta de perete a instituţiei de învăţământ sau recitate la serbările organizate de şcoală. Pentru că nu a reuşit la examenul de admitere la Facultatea de Filologie din Baia Mare, în vara anului 1967, când a terminat liceul, a fost încorporat în armată, în luna februarie a anului 1968. Stagiul militar l-a satisfăcut la Oradea şi Cluj, trecând în rezervă în vara anului 1969. Ca militar în termen, a avut marea bucurie de a-şi vedea prima poezie tipărită într-o publicaţie. Poezia purta titlul simplu „Pace” , fiind publicată în paginile ziarului editat de Ministerul Apărării Naţionale, de atunci.
După armată, s-a angajat ca bibliotecar în cea mai vestică localitate a ţării, comuna Beba Veche, şi timp de trei ani şi-a continuat studiile, la fără frecvenţă, reuşind să se specializeze în biblioteconomie şi dialectologie, la Timişoara şi Braşov. În paralel a început să colaboreze la mai multe publicaţii din ţară, după ce a debutat în paginile revistei literare Orizont din Timişoara, în noiembrie 1970. Poeziile, reportajele şi însemnările sale au văzut lumina tiparului în revistele România Literară, Flacăra, Luceafărul, Tribuna (Cluj-Napoca), Vatra(Târgu-Mureş), Orizont (Timişoara), Transilvania (Sibiu), Argeş (Piteşti), Familia (Oradea), Contemporanul, Opinii culturale şiRitmuri hunedorene (Deva), Confluenţe (Oraviţa), Reflex (Reşiţa), LitArt (Târgu-Mureş), dar şi în paginile unor ziare precum Scânteia,Scânteia tineretului, Drapelul roşu (Timişoara), Zori
noi (Petroşani), Flamura (Reşiţa), Târnava (Târgu-Mureş), Cuvântul liber (Deva),Călăuza (Deva), Lugojul (Lugoj), Informaţia Orăştiei şi Palia Expres (Orăştie) şi altele. O bună şi fructuoasă colaborare a avut şi cuSuplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului (SLAST) condus de Ion Cristoiu. Între anii 1983-1985 a participat la trei turnee de documentare ale Cenaclului „Confluenţe” la Galaţi, Miercurea Ciuc şi Iaşi, cenaclu ce funcţiona pentru tinerii scriitori, pe lângă SLAST.
Atât înainte de 1989, cât şi după 1990, Ioan Vasiu a absolvit mai multe cursuri de jurnalistică şi a obţinut importante premii la prestigioase concursuri literare de poezie şi reportaj, organizate la Sebeş, Timişoara, Deva, Piatra-Neamţ, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu-Mureş şi Sighetu-Marmaţiei.
Debutul editorial s-a produs în anul 1973, când un grupaj de poeme semnate de Ioan Vasiu a fost inclus în Caietul de poezie al Editurii Eminescu, tipărit în urma celui dintâi concurs de debut organizat de binecunoscuta editură din Bucureşti.
Alte lucrări publicate: „Câmpiile de germinare”, versuri, Editura Litera Bucureşti, 1984; „Vis cu ochii deschişi”, versuri pentru copii, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1988; „Refluxul iubirii”, versuri, Editura P.C.Graf, Deva, 1994; „Bolnav de poezie”, 2012, versuri, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, „Aruncând cu pietre după vânt”, 2012, versuri, Editura Emma, Orăştie, „Caligrafii sentimentale”, însemnări şi reportaje, Editura Emma, Orăştie, 2013. De asemenea a apărut în volumele colective „Planeta cărbunelui”, reportaje, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984 (în colaborare); „Călătorie spre izvoare”, antologie de reportaje, Editura Eminescu, Bucureşti, 1986 (în colaborare); „Flori pentru mama”, antologie de poezii închinate mamei, Editura Emia, Deva, 1997 (în colaborare).
Ioan Vasiu este prezent cu date biografice şi referiri la creaţia sa literară în paginile unor dicţionare tipărite în ultimii ani, printre care:„500 debuturi literare” – istoria debutului şcolar al scriitorilor români (1820-1980), Tudor Opriş, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1991;„Mic dicţionar al literaturii pentru copii”, Graţian Ordean, Editura Sigma Plus, Deva, 1998; „Personalităţi hunedorene”, Maria Razba, Biblioteca Judeţeană Hunedoara, Deva, 2000; „Orăştie – Enciclopedie”, Petru Baciu, Editura Corvin, Deva, 2001 şi „Radio Timişoara – o istorie vorbită”, Corneliu Faur, Editura Artpress, Timişoara, 2005; „Personalităţi române şi faptele lor 1950-2000”, Constantin Dârţu, Editura StudIS, Iaşi, 2011.
Începând cu toamna anului 1990 şi până în anul 2008 a fost corespondent pentru judeţul Hunedoara la Radio Timişoara, unde aproape zilnic a transmis relatări despre evenimentele, întâmplările şi faptele oamenilor din perimetrul hunedorean. Timp de doi ani, între 1994-1996 a fost şi redactor în cadrul Studioului de Televiziune 3TV Deva, unde a realizat emisiunea interactivă, de mare interes, având ca generic „Invitaţii Orăştiei”. Din luna martie 1993 şi până în aprilie 1996, Ioan Vasiu a fost redactor şef al publicaţiei, cu apariţie lunară„Informaţia Orăştiei”. Din noiembrie 1996 şi până în prezent este redactor şef al săptămânalului „Palia Expres”, care deţine la ora actuală recordul de a fi cea mai longevivă publicaţie din judeţul Hunedoara. Unele dintre poeziile sale au fost puse pe note de compozitorii George Grigoriu, Laurenţiu Profeta, Ioan Popa şi Ion Nicorescu.
Împreună cu Marcel Haţegan, mai tânărul său coleg de redacţie, Ioan Vasiu a încercat să grupeze în jurul publicaţiei pe care o conduce pe cei mai talentaţi creatori de literatură din „oraşul Paliei”. Aşa s-au pus bazele Cenaclului Palia Expres, un adevărat laborator de creaţie.
O altă implicare în viaţa spirituală a localităţii care l-a „adoptat” şi la care ţine atât de mult, a avut loc în primăvara anului 1996, când Ioan Vasiu a obţinut licenţa şi a pus bazele primului studiou de radio privat din Orăştie – Radio COLOR – al cărui prim director a fost şi care emite şi astăzi pe frecvenţa de 90,3 Mhz – FM.
În anul 2013 Liga Scriitorilor Români i-a acordat un premiu, la secţiunea poezie, pentru volumul intitulat „Bolnav de poezie” tipărit în 2012. Pentru meritele sale deosebite, pentru implicarea sa în problematica Orăştiei, Ioan Vasiu a primit mai multe diplome şi medalii din partea autorităţilor locale, a unor instituţii şi organizaţii nonguvernamentale.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Sunt foarte fericit deoarece, în ultima perioadă am descoperit din ce în ce mai multe publicaţii ce susţin literatura românească şi în special valorile acestei ţări minunate! Ţin să îi felicit pe membrii colectivului de redacţie al acestei reviste, Luceafărul, pentru modul în care promovează persoane de un talent deosebit, poeţi şi scriitori ale căror creaţii trebuie preţuite şi apreciate aşa cum se cuvine! Nu în ultimul rând, vreau să-l felicit şi pe bunicul meu, talentatul poet Ioan Vasiu, o persoană de-o sensibilitate ieşită din comun, pentru dăruirea şi bucuria cu care crează, prin „simpla” alăturare a cuvintelor, adevărate capodopere!
Cu o nespusa bucurie am citit articolul de mai sus despre unchiul si totodata parintele meu spiritual,Ioan Vasiu,pe care tin sa-l felicit pe aceasta cale pentru bogata sa activitate literara si jurnalistica.Pe viitor astept cu o mare nerabdare ca spiritul sau neobosit si plin de creatie sa ne incante sufletele facandu-le sa vibreze cu linia sa…melodica.
Am crescut înconjurat de oameni adevărați, intelectuali și mari personalități. Casa părintească era tot timpul plină de scriitori – artiști și profesioniști deopotrivă. Și asta datorită tatălui meu, un caracter puternic, spirit de leader și un talent autentic, îm același timp patriot și naționalist în sensul pur al cuvântului.
Împărtășesc împreună cu el și familia bucuria recunoașterii și popularitătii sale crescânde la nivel național dar și peste Prut, în țara soră Basarabia.
…cand eram eleva, mereu ma alaturam cenaclurilor literare organizate in scoala, simteam ca apartin acestei LUMI. Tatal meu, IOAN VASIU, prin faptul ca mereu scria poezii si noi familia lui vedeam si simteam asta in fiecare zi, devenise un exemplu pentru mine. Poet de o sensibilitate deosebita, a demostrat pe parcursul anilor o constanta fantastica in poezia pe care o scrie. Poezie de dragoste, poezie de dor de mama, poezie de dor de casa, de familie. Cand vrei ca sufletul tau sa se linisteasca, sa se umple de bine si frumos, iti recomand draga cititorule sa rasfoiesti o carte de poezie – autor IOAN VASIU