Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

DINU LIPATTI, ce a făcut DRAGOSTEA pentru el

        DINU LIPATTI, ce a făcut DRAGOSTEA pentru el

 

 

 

 

Ce faci când ești foarte îndrăgostită de Dinu Lipatti? Îi salvezi casa din mijlocul Bucureștiului și faci din ea templu al muzicilor și al artelor. Pentru că iubitului ei, Dinu Lipatti, ii plăceau trandafirii galbeni, Alice Barb (născută, 14 februarie 1963) ii păstrează mereu lângă fotografia de care s-a indrăgostit.

          Casa lui Dinu Lipatti din centrul Bucureștiului putea să devină restaurant, dacă o fată nu s-ar fi îndrăgostit de extraordinarul pianist și compozitor, cu toată pasiunea unei adolescente. O dragoste de-o viață, o iubire care durează și lucrează și astăzi. În Săptămâna Luminată, o poveste luminoasă despre pasiunea care poate muta și munții din loc. “Make Bucharest Great Again”, un proiect B365.ro dedicat salvării clădirilor de patrimoniu din București.

                 Alice Barb este regizor de teatru și operă, actriță, pianistă, creator de spații și evenimente culturale, un spirit renascentist care trăiește și lucrează acum pentru prima sa mare iubire: Dinu Lipatti. Fără încăpățânarea ei, casa marelui pianist, de pe bulevardul Lascăr Catargiu, la doi pași de e Piața Romană, ar fi fost astăzi restaurant.

                Casa Artelor „Dinu Lipatti”, București, B-dul Lascăr Catargiu.Alice Barb: „Iubirea concretă este activă. Când iubirea vieții tale este în pericol, îi sari în ajutor (…) .Vă felicit pentru proiectul acesta, Make Bucharest Great Again, pentru că este foarte important într-o perioadă în care nimeni nu mai pune preț pe Frumusețe. Leornardo de Vinci spunea că cine nu prețuiește Viața nu o merită. Eu parafrazez si spun: cine nu prețuiește Frumusețea nu o merită. Mi-aș dori să prețuim Frumusețea Bucureștiului, atâta cât mai există, și să o punem din nou în valoare. Poate că ar trebui să ii spuneți Make Bucharest Beautiful Again ”.

            Alice Barb si-a făcut un proiect de viață din promovarea lui Dinu Lipatti.Alice Barb sa îndrăgostit nebunește de ochii și de gropița lui Dinu Lipatti

           Alice Barb s-a născut la Hunedoara, la umbra castelului Huniazilor și, la vârsta de patru ani, ea dorea să devină o mare pianistă : „Am studiat pianul la Liceul de Muzică din Cluj, iar de Dinu m-am îndrăgostit datorită profesorului meu de pian Șerban Georgescu, care tocmai se întorsese de la Paris, unde studiase cu celebra Nadia Boulanger, cea care a fost și profesoara lui Lipatti. Deci, am fost eleva elevului profesoarei lui Lipatti. M-a pus să ascult celebrele concerte în La minor de Grieg și în La minor de Schumann. A fost un șoc de Frumusețe și de perfecțiune pe care l-am simțit când am rezultat pentru prima dată înregistrări cu Dinu Lipatti ”.

             Familia Lipatti in perioada interbelică in casa de pe B-dul Lascăr Catargiu, soba  mai există și astăzi.“Dinu a devenit pentru mine Făt Frumosul adolescenței mele și marele meu prieten”Așa a început totul, ca într-un basm, din dragoste pentru discurile de vinil Dinu Lipatti și pentru fotografia cu cel mai frumos băiat din lume : “M-am îndrăgostit la 12 ani de Dinu Lipatti nu doar ca de un uriaș pianist de geniu, ci ca de Făt Frumos, cum se îndrăgostesc fetițele, domnișoarele la vârsta de 12 ani, cu disperare. Pentru că m-am îndrăgostit și de chipul lui de pe coperta discului de vinil, chipul acesta are grijă acum, după 46 de ani, la mine în biroul meu din Casa Artelor. E același chip, chipul unui geniu care are cei mai frumoși ochi din lume și o gropiță în lucrări. Va dați seama că Dinu a devenit pentru mine Făt Frumosul adolescenței mele și a devenit, în timp, marele meu prieten. Inregistrările lui pe care am început să le caut, să le ascult din ce în ce mai, cărțile despre el, l-au infașat ca pe un personaj absolut fabulos, fascinant, un om excepțional în adevăratul sens al cuvântului, un om ieșit din obișnuit, deasupra a toți și toate ”.

      Casa Lipatti din centrul Bucureștiului a fost construită de la început pentru muzică. Clădirea din centrul Bucureștiului a fost construită în anul 1902 de faimosul arhitect Petre Antonescu (cel care a proiectat și Arcul de Triumf), la cererea bunicului lui Dinu, Constantin Lipatti, ca dar de nuntă pentru fiul său, Theodor Lipatti, tatăl pianistului. Alice Barb: “A fost construită de la început pentru muzică, salonul principal a fost dotat cu o mică scenă pe care, acum, tronează un pian Steinway. În această casă, Dinu a studiat opt ore pe zi și a compus, pentru că lumea nu știe că a fost și un mare compozitor. Au trecut multe personalități uriașe pe aici. George Enescu, care a devenit nașul lui Dinu, cel care l-a botezat la vârsta de patru ani. Mihail Jora care i-a fost  profesor, apoi Florica Musicescu, prima lui profesoară și colegii săi de generație. Talentul lui Dinu a ajuns la cote amețitoare, iar asta se datorează și familiei. În familia aceasta, doamna Ana Racoviceanu, mama lui Dinu, cânta la pian, iar tatăl sau, Theodor Lipatti, era un violonist minunat și colecționar de viori, se pare că studiase cu Pablo Sarasate. Bunicul lui Dinu era un flautist foarte bun ”.

          Dinu Lipatti a murit de leucemie, în Elveția, la vârsta Christică de 33 de ani. S-a născut în București în 19 martie, 1917. În 1932, la vârsta de 15 ani, primește diploma de absolvent al Conservatorului din București. În 1934 se prezintă la un concurs de muzică la Viena și se situeaza pe  locul al doilea din cei 300 de candidați. Alfred Cortot, membru în juriul competițional, îi prevestește o carieră strălucită. La Paris, Dinu Lipatti studiază pianul cu Alfred Cortot și compoziția cu Paul Dukas, apoi lucrează cu Nadia Boulanger care devine pentru el adevărata lui „mamă spirituală”. Urmează un șir de Concerte extraordinar în toată lumea care-i aduc consacrarea de pianist și compozitor genial. În 1943, pleacă din casa sa din București în turneu și nu se mai întoarce niciodată.

     Dinu Lipatti găsi in timpul turnelui că suferă de o boală necruțătoare, leucemie. Se afla lângă sotia sa, pianista Madeleine Cantacuzino, cea care i-a fost alături până în ultima clipă, 2 decembrie 1950. Se stabilește la Geneva ca profesor de pian al Conservatorului și continuă să-i cânte aproape până în ultima clipă. Termină ultimul său Recital pe pământ, cel de la Festivalul de la Becancon, cu Corala în Do Major de Bach, „Iisus rămâne Bucuria mea”.

        Era transfigurat, pentru el pianul avea un glas aproape omenesc. “Muzica îl transfigurează pe acest bolnav care părea că se însănătoșit. E un exemplu minunat de conștiință artistică, de conștiință muzicală și de conștiință umană. Prin Lipatti, omul poate să aspire către o anume perfecțiune, în ciuda imperfecțiunilor sale ” notau cronicarii concertului. Ultimul concert a fost cel din 1949, exstă o fotografie document, împreună cu  Michel Meusy.

         Florica Musicescu, profesoară lui Dinu Lipatti , spune despre aceasta: ”Viața lui Dinu Lipatti a fost prea scurtă, dăruită însă în calea ei cu bucurii alese, cu îndoieli și cu succese, dar și cu suferințe completate. Acestea toate i-au îmbogățit sufletul și, cu acesta, și graiul său artistic care cucerea publicul  din sălile de concert, precum cucerește și pe acei care astăzi îi ascultă imprimările ”, iar Alice Barb completează : “A murit mult prea devreme, la vârsta christică de 33 de ani, dar a reușit să lase o amintire foarte luminoasă, adâncă, importantă în istoria culturii, în istoria muzicii și în sufletele celor care-l prețuiesc, bine că sunt enorm de mulți. A fost și este marele meu prieten. Muzica lui mă însoțește  și când mi-e bine, și când mi-e greu, și când mi-e dor, și când sunt fericită și când sunt nefericită, și când încep o nouă etapă din viața mea, și când sunt bolnavă și mă gândesc la cum și-a purtat Dinu ultimii șapte ani din viață, cu o demnitate a suferinței extraordinară. Și atunci când sunt foarte obositeă și mi-e foarte greu, mă gândesc la Dinu și îmi spun că dacă Dinu a putut să continue, atunci trebuie să  pot și eu” .

    Dinu Lipatti și fratele său nu au avut moștenitori, astăzi și măcar cavoul de la Bellu nu mai este a  familiei…

          După plecarea lui Dinu Lipatti din țară, în anul 1943, în casă rămân mama sa, fratele său, Valentin cu soția și menajera. În anul 1947, moare tatăl lui Dinu, iar după venirea comuniștilor, mama lui, Ana Racoviceanu, vrea să fugă în Elveția ca să-și vadă fiul și să-l îngrijească. Este prinsă în anul 1949, aruncată în închisoare și eliberată după intervenții a prietenilor din străinătate. Până la urmă, ajunge în Elveția cu două luni înainte de moartea lui Dinu și rămâne acolo. Alice Barb: “În 1950, fratele lui Lipatti, Valentin cu soția sa, s-au trezit cu comuniștii ușor, casa a fost naționalizată. Familia Lipatti a fost surghiunită în pod, în camerele servitorilor, conform obiceiului vremurilor. În casă au intrat tot felul de chiriași, în fiecare cameră câte o familie. Vă dați seama ce groaznic a fost. Valentin Lipatti a rezistat până în 1953, când a plecat de aici. Clădirea a devenit ușor, ușor proprietatea altor familii,la  un moment dat jumătate din ea devenită proprieta academicianului Alexandru Graur care-a lăsat-o moștenire fiului său, Dumitru Graur. Nici Valentin și nici Dinu nu au avut moștenitori, așa că nici măcar cavoul familiei de la Cimitirul Bellu nu mai este al lor ”

         Pe pianul  Steinway Alice Barb pune mereu trandafirii galbeni care ii plăceau lui Dinu. „Eu era să mor când am auzit că vrea să facă restaurant aici și i-am spus:« Peste cadavrul meu! »”

             După anul 1989, Alice trecea zilnic pe lângă casa idolului său, mereu inchisă. Când a aflat că proprietarul vrea  să o vândă pentru că avea probleme cu o bancă, a văzut în salvarea casei un gest de-a dreptul patriotic pe care era obligat să-l facă.: „Casa stătea închisă, rece, neîncălzită, neiubită și neprețuită la adevărata ei valoare. Proprietarul mi-a mărturisit că avea de gând să o închirieze ca să fie transformată  în restaurant. Eu era să mor când am auzit și i-am spus:asta numai  peste cadavrul meu. Trebuia să lupt pentru salvarea casei iubitului meu din adolescență ”.

          In anul 2016, după ce Alice Barb a aflat din presă ca imobilul este scos la vânzare silită, a trecut la acțiune. A făcut un memoriu către PMB prin care cerea infiițarea unui Centru Cultural care sa-i poarte numele lui Dinu Lipatti, mai ales ca în anul 2017 se implineau 100 de ani de la nasterea pianistului. A bătut la toate porțile  până când a reusit să devieze destinația casei, în loc de cârciumă așa s-a născut Casa Artelor. Inainte de pandemie, aici, la casa artelor Dinu Lipatti tinerii din Bucuresti se ingramadeau sa asculte Lipatti.

            Tot Alice Barb: „ Stiam ce se întâmplă cu casa marei noastre pianiste, Cella Delavrancea care astăzi este Templul Soarelui, restaurantul chinezesc. Aceea este o casă de patrimoniu cu o mare încărcătură istorică, uluitoare, același lucru urmează și aici, poate nu restaurant chinezesc, poate grecesc. De pe ferestrele acestea unde s-a cântat și s-a făcut artă cu A mare, artă înaltă, ar fi urmat să se audă cine știe ce manele. Pentru mine era de neconceput așa ceva și i-am spus proprietarului că dacă nu mă așteaptă pe mine să fac toate lucrurile, eu o să vin aici și el o să dea faliment dacă o să facă restaurant. De ce? Pentru că am să mă leg cu lanțurile de poarta dvs și am să chem televiziunile și nu o să mai aibă curajul să intre nimeni în ea. Cred că argumentul i s-a părut de pe altă planetă, cred că eu însămi, ca persoană, i-am părut de pe altă planetă, dar ma așteptat. Recuperarea a durat un an și ceva și a fost foarte dificilă pentru că am fost foarte singură, oamenii din păcate nu se duc la bătălie decât dacă au un interes personal foarte clar și concret ”.

          Casa Lipatti a fost restaurată și decorată de Alice Barb. Doar sobele, incadramentele usilor si stucaturile sunt cele originale.Pâna la urmă, Alice a devenit directorul Casei Artelor „Dinu Lipatti”, a restaurat cladirea și a decorat-o. De opt ani, construiește brandul Lipatti pe care l-ar vrea proiectul Bucureștiului, dacă nu la țară. Casa Lipatti a devenit Centru Cultural Casa Artelor, cu 11 mii de vizitatori anual, iar înainte de pandemie nu mai puțin de 4000 de persoane i-au trecut pragul. În clădirea în care a trăit marele pianist se desfășoară Festivalul „I love Lipatti” și Festivalul „Mozartissimo”, se țin concerte, se joacă teatru și există 12 programe pentru orice fel de public, de la tineri interpreți și până la persoanele cu dizabilități.

            Dinu Lipatti spunea: „Vreau ca orice succes al meu să devină succesul țării mele” iar Alice Barb: „Aș vrea ca țară mea să devină țara lui Dinu Lipatti pentru că el a fost și un mare patriot. I s-a cerut să renunțe la cetățenia română și să-și ia cetățenia elvețiană, dar nu a vrut. Pentru că a spus (și asta rămâne scris): vreau ca orice succes al meu să devină succesul țării mele . Iată despre ce personalitate vorbim. Aici, în buricul Bucureștiului, iată ce personalitate mă străduiesc să impun și să scot din uitare. Cred că Dinu se bucură de acolo de unde este de ceea ce am reușit să fac pentru el ”.

         Dinu Lipatti este considerat a fi unul dintre cei mai mari pianisti ai lumii.Dacă puteți, ascultați Lipatti în Săptămâna Luminată și veți fi feriți, inspirați, bucuroși Vedeți și un documentar excepțional, Le dernier Recital, subtitrat in română. Lipatti, pururi tânăr. Între timp, continuă „Make Bucharest Great Again”, proiectul B365ro susținut de Promenada Mall și Mega Mall, parte din grupul NEPI Rockcastle, vă spune povestea salvării clădirilor de patrimoniu din București.

         Ceea ce am făcut și noi, pentru conformitate, Ion N. Oprea, Iași, cu ajutorul prof. Valentina Lupu, Vaslui, care ne-a adus textul, 7 iulie 2021.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5