Era prin ‘977. Pentru a doua oară am trecut prin Centrul vechi din Botoșani. Mai trecusem prin ’70, când am stat o noapte la Sala de manej, unde am învățat să călăresc… Eram istovit. Venisem cu trenul de noapte București-Botoșani cu o așezare pe șine moarte de câteva ore, la Verești. Mă îndrept să gust o cafea. Auzisem de un restaurant Flora. O chelneriță fâșneață mă întâmpină și-mi oferă, pe lângă cafeaua dorită, o omletă acoperită cu cuburi mici din brânză de oi și colăcei copți pe vatră. Gustos mic dejun! Și foarte ieftin, 3 lei. Aveam chef de vorbă, după cum și chelnerița.
– Frumos restaurant și această clădire veche îi dă farmec, mă apucă pe mine vorba.
– Da, este a cooperație și domnul Palamariu, șeful nostru, îi om gospodar. Pe vremuri aici a fost tot restaurant, apoi a fost a învățământului… parcă, se spune, a fost casa învățătorului…
– Și ce s-a întâmplat…
– A fost naționalizată în ’47 și s-a dat… în restaurant … adică cei din conducerea cooperație a făcut asta…
– Nu partidul…
– Nu, partidul le-a dat gratuit…
– Dar primar aveți ?
– Da… cum să nu ! Tre… să vină la 10.
– Păi cum primarul servește micul dejun aici și de-abia la 10?
– Nu să mănânce, vine…
– Atunci de ce vine?
– Pentru o frecătură în adunarea de partid… plan, curățenie… și of… disciplină…
Mă ridic, îi mulțumesc chelnăriței și dau să plec…
Întră primarul, după chipeșul afișat l-am intuit că el e.
– Băi Florica ! Nu prea ai măturat bine pe terasa din față… și n-ai udat nici florile, mi se pare…
Și pleacă primarul tunând și fulgerând spre sala cu adunarea. Mi-am închipuit ce-a fost acolo !…

A trecut multă vreme, de atunci, și sunt nevoit, prin 2008, să trec pe la Botoșani prin Centrul vechi. Urât ! Nu mai era acel minunat loc pe care îl văzusem în ’77. Mă opresc la statuia Compania de mitraliere ,,Maior Ignat” din fosta Piață Carol. Trecători puțini și neobișnuiți, pe care îi mai vedeai…
– Bună ziua!
– Bună domnu’…
– Mai e cineva pe aici?
– Nu, numai noi, domnu’ …
– Dar primarul unde ?
– Nu știu domnu’… pe la 5 o ieșit de la rareș și-o plecat…
– Unde… la primărie ?
– Nu domnu’, acolo, lângă primărie… la rapsodia.
Am plecat spre primărie…

(va urma)