Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererâta, județul Hotin, România (astăzi, în raionul Briceni, Republica Moldova) și a murit la 18 ianuarie 2009, la Chișinău, fiind înmormântat în Cimitirul Central din oraș. A absolvit Facultatea de Filologie și Istorie a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. A fost căsătorit și a avut doi fii. A fost ales deputat al poporului (1989), membru de onoare al Academiei Române (1990) și membru corespondent al Academiei Române (1993). Este autorul a zeci de volume antume (1957-2008) și postume (din 2009) de versuri, precum și al unui abecedar. A primit numeroase distincții, între care Premiul „Boris Glavan” (1965), Ordinul „Insigna de Onoare” (1967), Premiul de Stat (1978), Ordinul „Prietenia Popoarelor” (1984), Diploma de Onoare „Hans Christian Andersen” (1988), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1994), Premiul „Lucian Blaga” (1994), Ordinul Republicii (1996), Medalia „Mihai Eminescu” (2000), Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2009, post mortem), precum și titlurile de Maestru Emerit al Artei (1985), Scriitor al Poporului (1992) și Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice „Ion Creangă” din Chișinău (2005) și al Academiei de Științe a Republicii Moldova (2007). Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău şi câte o stradă din Iași și Buzău îi poartă numele, iar pe Aleea Clasicilor din Chișinău a fost instalat un bust al său (2010). A deținut titlul de Cetățean de Onoare al mai multor orașe din România și Basarabia.

Grigore Vieru a fost cel mai important poet al Basarabiei și unul dintre cei mai remarcabili ai românilor. La sfârșitul anilor ’80, s-a aflat în prima linie a mișcării de eliberare națională de dincolo de Prut, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile lui) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a basarabenilor. Interviul următor a fost realizat la 20 ianuarie 2001.

• – Bine ați revenit la Iași, Grigore Vieru!
• – Mulțumesc, dragul meu.
• – Cu ce sentiment ați ajuns în România și ce simțiți la întoarcerea în Basarabia?
• – Când am trecut pentru prima oară Prutul, în ’73, mi-a fost teamă că va intra cineva în compartimentul meu și mă va da jos din tren și mă va întoarce în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Acum, după ce au venit comuniștii la putere, când plec din țară în Basarabia mi-e teamă că va intra cineva în compartimentul meu, mă va trimite înapoi în țară și-mi va spune „Ce cauți în Basarabia? Cară-te la românii tăi!”
• – Cum stau basarabenii spre românii de aici: cu fața, cu profilul, cu spatele?
• – Românii de acolo care au stat cu fața spre țară și pe timpul fostului regim stau și astăzi la fel. Cei care nu au stat cu fața – ca să nu zic că au stat cu spatele – stau și azi, deși sunt unele schimbări; unii rătăciți au început să se întoarcă spre țară, sau i-a împins sărăcia s-o facă, ori s-au mai trezit. Mă bucur foarte mult că chiar unii rătăciți au început să vină spre țară și mă întreabă: „Domn’ Vieru, când faceți unirea ceea?” Dar din generațiile noi: tinerii noștri, copiii, chiar, se îndreaptă spre țară pentru că știu că sunt români, știu ce limbă vorbesc, cunosc istoria neamului nostru și eu, unul, nu sunt chiar atât de alarmat, pentru că mizez foarte mult pe generațiile noi. Atunci când intru la clasele I, bunăoară, primele întrebări pe care le pun copiilor sunt: „Ce limbă vorbiți: moldovenească sau română?” „Română!” – îmi răspund copiii în cor. „Ce sunteți: moldoveni sau români?” „Români!” – îmi răspund copiii în cor. Și te rog să mă crezi că îmi dau lacrimile. Și, atunci când noua putere ne amenința că va introduce limba rusă ca a doua limbă de stat, copiii noștri de la Liceul Gheorghe Asachi din Chișinău au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale și, în semn de protest, au ars steagurile fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești și al fostei Uniuni Sovietice. Deci, iată ce tineri avem!
• – Cum sunt priviți basarabenii în România?
• – Sunt priviți și primiți frățește de oamenii frumoși la suflet și, dimpotrivă, chiorâș, nedrept și greșit de alții; chiar eu sunt privit diferit – sunt îmbrățișat pretutindeni de foarte mulți frați, dar sunt și batjocorit mai ales de unii frați din București, care m-au poreclit și kaghebist, și bolșevic. Am fost întrebat de unul dintre ei ce caut în România și i-am răspuns că eu caut Basarabia; „Dar dumneata ce cauți în România?” – l-am întrebat. Deci, în ochii ăstora sunt privit ca bolșevic, iar de bolșevicii din Basarabia sunt calificat ca vândut românilor. Negru pe alb, se scrie: „Grigore Vieru s-a vândut românilor.” – dacă-ți poți imagina așa ceva.
• – Aveți o explicație pentru acest comportament?
• – Da; la început, nu înțelegeam, dar pe urmă am înțeles, pentru că și eu am un comportament aparte, care nu coincide cu al lor – și ideologic, și național, și psihic; că, dacă ar fi coincis, se purtau altfel și eram și lăudat, și premiat, și…
• – La 66 de ani, ce a ajuns să fie mai important în viață pentru Grigore Vieru?
• – Pentru mine, lucrul cel mai important rămâne același care a fost și la aproximativ 26 de ani, când scriam și publicam în Basarabia asemenea versuri:
•  
• Legământ (lui Mihai Eminescu)
•  
• Știu: cândva, la miez de noapte,
• Ori la răsărit de soare,
• Stinge-mi-s-or ochii mie
• Tot deasupra cărții Sale.
•  
• Am s-ajung atunce, poate,
• La mijlocul ei aproape.
• Ci să nu închideți cartea
• Ca pe recile-mi pleoape.
•  
• S-o lăsați așa, deschisă,
• Ca băiatul meu ori fata
• Să citească mai departe
• Ce n-a dovedit nici tata.
•  
• Iar, de n-au s-auză dânșii,
• Al străvechii slove bucium,
• Așezați-mi-o ca pernă
• Cu toți codrii ei în zbucium.

Florin Bălănescu