Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererâta, județul Hotin, România (astăzi, în raionul Briceni, Republica Moldova) și a murit la 18 ianuarie 2009, la Chișinău, fiind înmormântat în Cimitirul Central din oraș. A absolvit Facultatea de Filologie și Istorie a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. A fost căsătorit și a avut doi fii. A fost ales deputat al poporului (1989), membru de onoare al Academiei Române (1990) și membru corespondent al Academiei Române (1993). Este autorul a zeci de volume antume (1957-2008) și postume (din 2009) de versuri, precum și al unui abecedar. A primit numeroase distincții, între care Premiul „Boris Glavan” (1965), Ordinul „Insigna de Onoare” (1967), Premiul de Stat (1978), Ordinul „Prietenia Popoarelor” (1984), Diploma de Onoare „Hans Christian Andersen” (1988), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1994), Premiul „Lucian Blaga” (1994), Ordinul Republicii (1996), Medalia „Mihai Eminescu” (2000), Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2009, post mortem), precum și titlurile de Maestru Emerit al Artei (1985), Scriitor al Poporului (1992) și Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice „Ion Creangă” din Chișinău (2005) și al Academiei de Științe a Republicii Moldova (2007). Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău şi câte o stradă din Iași și Buzău îi poartă numele, iar pe Aleea Clasicilor din Chișinău a fost instalat un bust al său (2010). A deținut titlul de Cetățean de Onoare al mai multor orașe din România și Basarabia.

Iurie Sadovnic a fost și a rămas cel mai important cantautor basarabean de muzică folk-rock, vechi prieten apropiat și colaborator constant al lui Grigore Vieru. Interviul următor, realizat telefonic de la Chișinău, la 20 ianuarie 2009, a fost prilejuit de decesul marelui poet după accidentul rutier care îi fusese fatal cu două zile în urmă.

• – Te salut, Iurie Sadovnic!
• – Și eu te salut, de aici, din Basarabia, și din partea lui Grigore Vieru, fiindcă, pentru noi, el n-a murit.
• – Unde te afli?
• – Acum, merg pe o stradă din Chișinău, aproape de universitate, pe care îi plăcea și lui Grigore să treacă încă de tânăr; am fost să-l pomenim pe marele nostru poet și patriot. Frați români, a murit Grigore Vieru, dar n-a murit poezia și simțirea românească!
• – De când vă cunoșteați?
• – Ne știam de mult… Am fost primul din Basarabia care a cântat versul lui. Eu n-am întâlnit un om atât de frumos, de sufletist și de apropiat de orice ființă care-l întâlnea. Mi-e foarte greu să vorbesc acum despre Grigore Vieru… Despre el, trebuie doar să șoptești și ar trebui să o fac foarte multă vreme, pentru că ne-a legat o viață întreagă. A zămislit foarte multe lucruri minunate… Când a împlinit 70 de ani, i-am consacrat un disc, pe care l-am numit În limba ta, conținând cântece scrise numai pe versurile lui. Și acum, lucrez la piese inspirate din poeziile sale și, dacă-mi va da Dumnezeu zile, voi mai face un album pe versurile acestui mare poet.
• – În ce măsură te-a marcat prietenia pe care ți-a dăruit-o?
• – Relația noastră m-a influențat profund, pentru că, fiindu-i aproape, nu puteam să nu fiu o părticică din inima lui; el te înmiresma cu felul lui de a fi și această mireasmă îți rămânea în suflet pentru toată viața.
• – Îți vine acum în minte unul dintre gesturile, cuvintele sau momentele lui care au făcut istorie?
• – Sunt foarte multe… Era o minune de om și, de aceea, orice gest sau cuvânt al său avea ceva de apostol; orice frază sau mișcare a lui venea de la Dumnezeu și, din această cauză, era dumnezeiască. Abia acum, multă lume înțelege că a fost așa cum o spun eu, dar și alții – inclusiv în cuvântările din ziua înmormântării de la Cimitirul Armenesc [Central] din Chișinău.
• – Cum a primit loviturile pe care le-a încasat din toate părțile?
• – De când îl știu, toată viața lui le-a întâmpinat cu un zâmbet duios pe față, fiindcă n-a fost un om rău; chiar și atunci când a ripostat, a făcut-o omenește, mângâind și îndreptându-l pe calea dreaptă pe cel care i-a greșit. De aceea, Chișinăul a fost, și astăzi, plin de oameni – de la Teatrul de Operă până la cimitir; eu credeam că lumea asta nu mai există aici, că a plecat sau a murit; dar ea a apărut, nici eu nu știu de unde, și mă bucură enorm, pentru că ea cred că va făuri viitorul. De-ai fi văzut câți tineri au fost… E o minune că oamenii îl prețuiesc astăzi atât de mult pe Grigore Vieru și poezia lui. Acum, îmi vine să compun și să lucrez și mai mult pe versurile sale.
• – Îți mulțumesc pentru fiecare cuvânt cu care ți l-ai amintit pe marele nostru poet.
• – Și eu îți mulțumesc pentru acest trist prilej și să nu-l uităm niciodată pe Grigore Vieru, frați români!

Florin Bălănescu