Dorel De Botoşani, între pamflet, parodie şi greşeală…

Petruţ Pârvescu

Dorel…, însă, nu acela cu târnăcopul( !).., care uită de sine şi  colindă lumea într-o perpetuă reclamă mioritică…, dar, asemănător lui,  în multe privinţe, Dorel şi Gaftoneanu de Botoşani, cum i se mai zice pi la noi…, nume predestinat anotimpului postdecembrist, neaşezat, încă, firesc, în matca reperelor, valorilor şi nonvalorilor contemporane.., hâtru, molcom, acid, relaxat.., trece, aproape fără complexe, pe bulevardul oricărei victorii, fluturându-şi în-pe steag poemele fluvii, râuri, râurele…
Fără să vrea,  Dorel Gaftoneanu,  cel care lasa noaptea, în amiaza mare, un sat întreg, fără câini şi fără stăpâni,  într-o curată nedumerire, mirare şi perplexitate…, când, înamorat de pixul temător, ca o idilă,  plonjează, fără paraşută şi baston, în abisul tentacular al metaforei aguride, stârneşte valuri, furtuni, lumini şi umbre pe cerul clipei întrebătoare.
Surprinde, la această apariţie, oarecum stranie, în peisajul literar botoşănean, uşurinţa versificaţiei, echilibru interior, farmecul inefabil, crezul şi tenacitatea acestui visător întârziat, şi la propriu şi la figurat, în ceea ce face, care, fără complexe şi isme literare, forţează gratiile verbului,  într-o retorică acidă, pe spaţii ample, în volute, cascade şi ocheade clasice, printr-o muncă tenace, migăloasă chiar, cu ambiţie şi curaj demne de luat în seamă, care doreşte-vrea, cu tot dinadinsul, împotriva curentului voiajor, vidanjor, să fie poHet şi publicist!
Curaj, Bibicule ! ar fi spus nenea Iancu, dar eu, cum mă ştiţi şi cum am mai făcut-o, e drept, nu prea des(!).., şi cu alţi sinucigaşi în libertate, care, loviţi în amor de aripa muzei, au acceptat laţul vocale ca pe o aventură…, am curajul, în aceste timpuri curat-murdare, pline de imprevizibil şi de genii neînţelese, să pariez pe jucător, am vrut să zic ruletist-lunetist!
Dorel de Botoşani are căteva atuuri şi slăbiciuni, deopotrivă: familist, licenţiat, respectuos,  amabil, cu afaceri profitabile în domeniul imobiliar, la cei 50 şi ceva de ani, este virgin în lanul de poeţi şi poetese !…
Dar, cu har..,  Dorel Gaftoneanu are curaj, are un (H)umor sănătos, tenacitate şi perseverenţă, ceva lecturi întru litere şi arte, cunoştinţe de natură enciclopedică, mai mult sau mai puţin sistematizate, crede şi nu-iartă ( !) în ceea ce face şi drege, dar, înainte de toate, are THALENT, domnilor !
De aici începe propoziţia, fraza, de aici se poate vorbi…, discuta, înţelege sau nu etc., etc.
Ce nu are, încă,  Dorel?!.
Nu are  Răbdare şi TuTun!..
La o Adică, nu înţelege unde s-a băgat!..
Nu înţelege, şi nici nu doreşte-vrea, deocamadată, să înţeleagă,  de ce nu i se recunoaşte valoarea şi gloria antumă, acum şi aici.., de către toţi muritorii şi nemuritorii contemporani, când, lumea zice(!), vezi…, unele cetăţi de la marginea înflorită a imperiului I s-au închinat cu turle şi trâmbiţe aurite pe zecile de covoraşe premiate!…
El, adică dânsul, poate să rămână liniştit acolo unde se află, fără să deranjeze, prea mult(!), peisajul din jur, aşa cum sunt mulţi literaţi, mai mult sau mai puţin oneşti, botoşăneni sau de aiurea, dezmierdând câmpia numerelor în desfăşurare cu acorduri comune,  modeste, dar scrise cu bucuria şi împăcarea lucrului terminat.
Să clarificăm bine lucrurile şi fiinţele: în ţara asta, în oraşul şi judeţul nostru, sunt personalităţi artistice bine conturate, care nu mai au nevoie de prezentare şi reprezentare, care se bazează, dincolo de toate, pe opere puternice, definite şi apreciate.
Gaftoneanu nu întelege că în literatură viaţa e puţin mai complicată…
Realitatea urlă cu dinţii dezgoliţi, în funcţie de interese, găşti, cutume, relaţii, pile, cunoştinţe şi T(h)alent… Dacă apuci, cu naturaleţe, crez artistic etc.,  să faci, greşit, pasul acela normal, natural, al oricărui începător…, fără să ai percepţia realului, eşti, de cele mai multe ori, pierdut !
Aici, intervine ceea ce se numeşte,  în artă, valoarea şi puterea actului iniţiatic: talent, maeştrii, muncă, multă muncă…,  adică, cum s-ar zice, să-ţi faci temele responsabil, profesionist!
Vorba aceea: E loc pentru toţi, numai proştii nu au loc! dar, anumite lecţii…, anumite aspecte, trebuie, oarecum, clarificate.
În societate, în viaţă, în general…, chiar şi în politică( !), în artă sau nu, comportă-Te ca un profesionist. Prietenii au să te preţuiască, duşmanii, cu timpul…, au să te respecte!
Ce vreau să zic.., Dorel de Gaftoneanu m-a surprins plăcut…, şi, cred, dincolo de cele alcătuite şi nealcătuite, de hectarele de scris, transpiraţie  şi răguşeală, de catrene şi parodii, mai mult sau mai puţin izbutite…,  că, dacă etc., acest « june »  talentat al vetrei noastre strămoşeşti v-a pricepe unde bate iapa şaua, v-a pune mână de la mână pe carte, pe seceră şi pe ciocan,  dar, în egală măsură, să uite de  târnăcop(!) şi de strada mare…, toate, mai cu tragere de inimă şi avantaj-serviciu, s-ar putea întâmpla, e drept, în timp, lucruri şi fiinţe cu adevărat spectaculoase, pline de armonie şi farmec, despre care, sunt sigur, vom mai adeveri..!
Eu am curajul să pariez pe această carte!