Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

DOUĂ LOGODNICE STELARE EMINESCIENE: SVETLANA PALEOLOGU MATTA ŞI LUCIA OLARU NENATI ( II

DOUĂ LOGODNICE STELARE EMINESCIENE:
SVETLANA PALEOLOGU MATTA ŞI LUCIA OLARU NENATI ( II )

Personalitatea multiplă a Luciei Olaru Nenati, dublată de marea sa capacitate de a empatiza cu autoarea, se poate vedea în traducerea textului despre Bacovia al Svetlanei Paleologu Matta. Un text substanţial, scris sub impulsul conştiinţei că, după cum o spune ea însăşi, „ de la Eminescu poezia română este ca o cavitate care nu se va umple decât în epoca contemporană prin două mari apariţii: George Vasiliu – Bacovia şi Tudor Arghezi”. „Existenţa poetică a lui Bacovia”, studiu finalizat în 1958 în limba franceză şi adus abia în 2012 în faţa românilor prin traducerea textului, după cum am mai spus-o, de Lucia Olaru Nenati, are o structură care se bazează pe câteva calităţi ale autoarei: studiile muzicale, cele de pictură şi lecturile făcute cu metodă, după un plan, nu de multe ori sugerat de câţiva mentori. A înţeles de la filozoful Paul Deleanu că dacă „vrei să scrii despre Bacovia trebuie să-l citeşti pe Kirkegaard”. Şi a făcut-o, imediat văzând că „Bacovia este acolo. Adică asta înseamnă să mori fără să mori”. A înţeles de la Arnold Steiger că „nu trebuie studiat Bacovia doar pentru ca să-i acceptăm pe români, ca o concesie, ci că prin Bacovia, de pildă, România devine un adevărat occident”. Tot de la Steiger a înţeles că după Bacovia ar trebui să-l studieze pe Eminescu. Şi a făcut-o!

Victor Teişanu în „Un reper exegetic bacovian” (vezi adevărul.ro), ţine să sublinieze despre această carte: 1. „avem o primă, cronologic vorbind, valorizare editorială critică a acestui insolit univers poetic”; 2. autoarea „dovedeşte aptitudini hermeneutice ieşite din comun prin analiza structurilor intime, atât de stranii ale marelui liric din Bacău”; 3. „de notat mai întâi spiritul apusean, absolut liber, în care este privită poezia bacoviană”; 4. „exegeta nu ezită să-l aşeze pe Bacovia lângă G. Trakl (…) considerându-i pe amândoi la originea expresionismului poetic european” etc.

Studiul Svetlanei Paleologu Matta debutează printr-o inspirată asociere a categoriei duale Moldova – Bacovia cu alta, arbore ce se usucă – vâsc, semn că poetul de la Bacău va fi supus unui tratament hermeneutic, simultan cu o terapie specifică fenomenologiei: „Atunci când un arbore se usucă de bătrâneţe, trunchiul său îngăduie să apară vâscul care îi bea restul vieţii şi-i grăbeşte sfârşitul. Am putea spune că Bacovia este vâscul timpului nostru. Dar jocul raporturilor est mai subtil şi ciudat: căci dacă el este vâscul, el este în acelaşi timp şi o parte din arbore – aşadar comuniunea – şi deci efect al propriei sale cauze. Bacovia este sumbrul simptom al decristalizării. Acesta este un semnal de alarmă.”

Autoarea stabileşte bine zona de construit destinul la Bacovia.. Gabriel Liiceanu fixează acest spaţiu ca o zonă –tampon între entropie şi plenitudinea divină. Considerentele lui Liicenu vin dinspre o idee a lui Pascal, aceea că „problema construirii destinului ţine de o situare a omului”, şi care se pliază perfect şi pe credinţa Svetlanei Paleologu Matta, fapt excepţional, exprimată de aceasta încă din 1958. Pascal, foarte bine aprofundat de autoare, dădea omului condiţia de fiinţă medie, cu posibilităţi de a alege între existenţe extreme ale lumii: între zero şi infinit, între nimic şi totalitate, între înger şi demon. Unde se află Bacovia? Ne-o spune autoarea: „Perpetua aneantizare a lui Bacovia este o rană profundă, existenţială, o crestătură în propria sa carne. Răul său este viu şi ia astfel o direcţie. Pe verticalitatea Dumnezeu – Satan, Bacovia se orientează în jos, el coboară scara pe negativ. Această coborâre este bântuită de viziuni halucinante, infernale”.

Bacovia este văzut şi din perspectivă macrospaţială, mai simplu spus chiar de autoare, dinspe zona geografică Aici pista de lucru a autoarei se transformă într-o punte care face trecerea de la o psihanaliză foarte personalizată la fenomenologie: „Toată această Moldovă istorică a Evului mediu este subconştientul profund al lui Bacovia.(…) Dar, surclasată, depăşită de principatul valah, Moldova este o lume care dispare. Încă superioară prin arta sa, prin tradiţiile sale, Moldova, contemplativă, încearcă un refugiu în trecutul său. (….) Bacovia se asimilează cu decăderea Moldovei.(…) Dezbrăcat de viaţă, în Sinele său moldav şi patriarhal s-au stratificat vieţile strămoşilor săi, nostalgiile haotice. Plictisul locuieşte în Bacovia, preexistând ca o acumulare seculară de pe vremea voievozilor .(…) La Bacovia, dimpotrivă, nu există nici o urmă de balcanism sau de rustic. Este singurul occidental care vine cu substanţa sa exclusiv citadină. Acesta nu va fi nici marele oraş, „aterio – scleroza globului” baudelaireană, nici zidurile cu culori neutre ale lui Utrillo, ci ceva specific: provincia moldavă cu atmosfera sa tipică, cu barăci vechi de unde emană regrete îndepărtate. (…) Moldova este un pământ de istorie, de ruine – ciudat, decolorat, suspendat în vreo tradiţie şi vreun vals depăşit în care tipul eşuatului îşi plimbă plictisul moştenit de-a lungul generaţiilor.”

Veritabilă demonstraţie de forţă, studiul Svetlanei Paleologu Matta face o fixare spaţială a poeziei bacoviene care poate fi greu demontată pornind de la faptul că întreaga operă ţine ombilical de geografie: 1. „occidentalitatea la marginea Europei”; 2. „Bacovia este un occidental la gurile Dunării”.
Reţinem principalele idei ale Svetlanei Paleologu Matta despre Bacovia: 1. „trebuie să deconstruim existenţa sa poetică pentru a regăsi în spatele ei un om incomplet, fără bază corporală, ros de contradicţii până în străfunduri”; 2. „Bacovia este victima timpului nostru”; 3. „Bacovia = societatea noastră”; 4. „poet al singurătăţii, discomfortul lui Bacovia se manifestă în chip îndreptăţit prin această nevoie de singurătate”; 5. „ este cucertitudine ironistul care trăieşte abstract dar care nu poate marca totodată un decalaj între el şi conflictul său care se sfârşeşte tăios şi fără ieşire”; 6. „de formaţie occidentală ca Blaga sau Barbu, Bacovia este produsul unei duble eredităţi, a unei coabitări în care animus european se reuneşte cu anima ancestrală, moldovenească”; 7. „este produsul unei duble eredităţi – a unui dublu rău – unde criza care conduce la epidemia defetistă postbelică (Celine) se asimilează cu decăderea Moldovei. Beţia, dezolarea pun stăpânire pe ţinuturile moldovene locuite încă de vechii boieri, anacronici, retrograzi”; 8. „ dar nimeni nu exprimă mai bine Moldova decât Bacovia, cu atmosfera ei de ploaie şi descompunere, cu marea sa melancolie apropape endemică”; 9. „bacovia îi evocă pe decadenţi, pe simbolişti – familia sa spirituală – mai ales pe Verlaine, adică acea faună mereu beată, târându-şi sfârşitul lamentabil al vieţii cu care, de altfel, se compară”; 10. „frumosul cuvânt melancolie, lăsat moştenire de Eminescu, se întunecă la el, apare din străfunduri ca o muzică dureroasă şi invadează întregul vers”; 11. „ce este acest plumb care dă titlul celei mai bune plachete de versuri a poetului? Acesta este o veritabilă găselniţă a lui Bacovia, un „truvai”; 12. „plumbul lui Bacovia este prototipul, expresia cea mai deplină a greutăţii, al celui de-al patrulea element: Pământul mort; 14. „în afară de erudiţia lui Bacovia şi de familia spirituală căreia noi îl ataşăm, el rămâne în subconştientul său legat şi de spaţiul său geografic”; 15. „ca şi Holderlin sau Baudelaire, şi Bacovia este poetul unei expresii parcimonioase, lapidare”; 16. „limba lui Bacovia, nonimaginativă, austeră, se explică prin forţa sa foarte apropiată de magia primitivilor”; 17. „Amor de plumb, întors” – această povară surdă şi apăsătoare – îl exprimă pe Bacovia cel atins până în străfunduri de rău, de descompunere, cel lovit de viciu în însăşi sursa vieţii, săpate de ftizie”; 18. „el este ceea ce rămâne după, ceea ce trăieşte moartea. Şi este disperarea; Bacovia este un disperat, aici este marele său secret; el este ros de „urât”, acela care înseamnă angoasa”; 19. „ca şi Proust, Bacovia are această tehnică nouă a descompunerii timpului – timp care este înfrânt, condamnat – apropiindu-se de noul tip al omului modern. Bacovia nu este timpul său, el este în afara lui, exact pentru că el este în timpul nostru – „Timpul de Plumb”; 20. „în dezechilibrul său, în disproporţia sa, Bacovia nu se află niciodată într-o deplină unitate, ci totdeauna în dedublare”; 21. „ de ce această plictiseală, acest dezgust la Bacovia? Înţelegem ciudata rană a sufletului său: este vorba mereu de eul său imens care-l macină, tortura de-a se apleca asupra lui însuşi în teribila devorare de sine. Această combustie interioară sporeşte puterea golului care apare şi-i ia conştiinţa prizonieră; or golul este exact corespondentul spaţial al plictisului”; 22. „pentru Bacovia zăpada este iarnă, moartea existenţei. În ciclul determinismului cosmic ea este o regresie unde viaţa reintră în materie, în starea originală, haotică, a elementelor: potopul”; 23. „Bacovia este ultimul supravieţuitor, singurul care populează cu existenţă o iarnă”; 24. „această substanţă secundă a lui Bacovia, violetul, se află într-un raport de polaritate vis-a-vis de plumb; pe de o parte, precipitatul greu, pe de alta vibraţia transparentă, violetă a aerului”; 25. „inima lui Bacovia bate şi ea pentru magie: oglinda conferă violetului său amploare şi reverberaţie cosmică”; 26. „arta lui Bacovia este atât de pură încât conţinutul emoţional şi expresia sa fuzionează: încărcătura fatidică se mulează în construcţia poeziei şi se repartizează în trei, aşa cum cere tragedia antică; 27. „Bacovia este condamnat să fie singur. El se asimilează plantei, acestui val de viaţă vegetativă, pasivă, existentă în noi”; 28. „cazul lui Bacovia, caz tipic al disperării – aceasta este faimoasa boală a morţii, cea mai teribilă şi torturantă contradicţie pe care a născut-o existenţa şi care constă, pur şi simplu, în a nu putea muri”; 29. „pe verticalitatea Dumnezeu – Satan, Bacovia se orientează în jos, el coboară scara pe negativ”; 30. „Bacovia este vândut diavolului. Replierea asupra lui însuşi, golul său, plictisul său sunt categoric demoniace”; 31. „bacovia refuză civilizaţia, însă nu chiar în maniera unui Rouseau, nici în cea a unui Gauguin, plecat către sălbăticie cu scopul de a găsi în flora şi fauna tropicelor, natura primordială”; 32. „la Bacovia, dimpotrivă, nu există nici o urmă de balcanism sau de rustic. Este singurul occidental care vine cu substanţa sa exclusiv citadină”; 33. „Bacovia reprezintă toată Moldova de Jos, decadenţa sa istorică, inhibiţia resimţită biologic chiar prin corp, auditiv prin aceste sunete dizarmonice şi false, ori vizual, prin noroi, prin fum, prin ruine. Bacovia este strigătul de dispariţie al întregii Moldove”; 34. „fenomenul Bacovia constă tocmai în contemporaneitatea sa naturală cu Occidentul, fără decalaj”; 35. „temeiul poeziei sale rezidă în timp şi în muzică”; 35. „şi totuşi Bacovia rămâne captiv în universul său de plumb; 36. „Bacovia este pictorul lucid şi teribil al răului modern, al civilizaţiei vădit obosite şi pe care o refuză” etc.
Încheiem cu însemnarea din „Jurnalul” lui Soren Kierkegaard, datată 9 iunie 1847 şi pe care autoarea o aşază chiar la începutul studiului, convinsă fiind că „acestor cuvinte le-a răspuns ca un ecou din celălalt capăt al Europei, un alt martir al existenţei – Bacovia”: „Încă din fragedă pruncie săgeata durerii s-a instalat în inima mea. Atâta timp cât ea rămâne acolo, eu pot fi ironic, dar dacă va fi smulsă, eu voi muri.”
Prof.Georgică MANOLE
4 ianuarie 2013



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5