Drepturi după portofel

În democrație drepturile individuale nu vin de la sine ci se câștigă în funcție de grosimea portofelului sau mai nou după consistența contului bancar. A avea drepturi nu presupune în mod automat și beneficiul lor. Drepturile individului pot fi încălcate de autorități, de alte părți sau nu poți beneficia de ele din neștiința existenței dreptului care ar putea să-ți profite. Dacă ai un portofel gras îl poți deschide și din conținutul lui îți poți asigura asistența juridică fie pentru un caz penal sau un litigiu civil sau pentru o consiliere strict pe problema care te interesează. Dacă nu ai resurse, de multe ori dreptul este numai pe hârtie întrucât acesta este asemenea unei prăjituri delicioase aflată într-un loc ce nu-i accesibil oricui. Și atunci te întrebi care este rolul lui, al dreptului. Ei bine, el este acolo prezent pentru ca orice persoană să se poate prevala de el și atunci când nu există această posibilitate individuală, în cazuri extreme și cu puțin noroc, opinia publică se poate scandaliza prin crearea unui front comun în jurul persoanei căreia i-a fost încălcat dreptul sau o poate ajuta să-și acceseze acel drept. Opinia publică, care în mod normal ar trebui să fie mai generoasă, este însă ceva vag, nu are conștiință de sine, acționează în mod haotic, impersonal și emoțional. Nu poate rezolva problema în esența sa, dar, în mod normal, cum s-a dovedit de atâtea ori,  poate să tragă un semnal de alarmă că sistemul este în derapaj. 

Dar legea generatoare de drepturi și interdicții așa cum spuneam are și ea apărătorii ei. Acei apărători care se pun în slujba ta contra unei sume denumită tarif. Putem să constatăm existența anumitor tarife, colosale pentru anumite situații, care nu sunt justificate și care nu pot fi accesibile unui cetățean chiar cu venituri medii. De exemplu: In Revisal sunt înregistrate 1.600.000 contracte de muncă pe salariul mimim pe economie. Salariul net, pentru toți atâțea angajați,  e undeva in jur de 1.350 lei. Dacă angajatului i se face o nedreptate și intră într-un litigiu de muncă cu angajatorul poate să-și angajeze un apărător? Mă îndoiesc! La prima strigare, un contract de reprezentare, pe fond, e undeva de la 3.000 lei, mai mult de două venituri nete ale celui ce nu va putea fi niciodată justițiabil. Cam tot atât e tariful și în apel sau, după caz, în recurs. Dacă  ne mai gândim la eventuale expertize etc. costurile sar de 10.000 lei.  Și atenție,  acestea sunt costuri minime, care nu garantează calitatea și potența profesională a apărătorului. Această sumă este inaccesibilă pentru cei 1.600.000 de angajați astfel că, drepturile lor, indiferent de întinderea sau felul lor,  pot fi violate oricând pentru că nu, dreptul, așa cum am spus, nu-i pentru obrazul oricui.

În fine, litigiile de muncă sunt  cazuri oarecum suportabile având în vedere faptul că este recunoscut dreptul la asociere sindicală sau aderarea la un sindicat care ar putea să te reprezinte, pentru o cotizație lunară ce este mai suportabilă și nu te ustură așa tare la portofel. 

Discutabile sunt acele drepturi(drepturi nedrepte prin imperfecțiunea legii) de care se prevalează anumite cefe late, care, deși nu au muncit niciodată, au posibilități financiare și își permit sume, fără număr, pentru apărători cu ștaif. Nu ar fi nicio problemă să apeleze la apărători și să le dea ce sumă vor pentru că e dreptul lor scris cu litere de aur în lege. Problema este că sunt situații atunci când apărarea, cu bună știință, speculează acele așa zise chichițe legislative, care după părerea mea, și este strict părerea mea, nu are nimic de a face cu o apărare în litera și spiritul ei. 

Aș putea da ca exemplu, cei 29 de inculpați din celebrul caz Țăndărei. Infracțiuni grave, transfrontaliere sume colosale în joc și de o parte și de cealaltă.  Implicarea unor instituții de cooperare internațională și totul, în baza unor strategii de tergiversare a dosarului, a culminat cu o mare achitare ca urmare a prescripției faptelor.

Astfel,  în mod paradoxal, în România poate și în altă parte nu cunosc, se poate trăi pe lângă lege în baza legii.