Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Drumul către libertate

                                 Drumul către libertate

 

Nici că se putea mai nimerit titlu pus de către Alexandru Călinescu celor două prim-planuri din Ziarul de Iaşi (27 iunie şi 4 iulie 2014) la cărţile Întoarcerea acasă de Slavomir Rawicz (1915-2004), tipărită la editura Corint şi o alta, Axa lupului, a mult mai tânărului Sylvain Tesson (născut în 1972), apărută în Franţa, în anul morţii lui Rawicz, tradusă în 2012 la Polirom Iaşi de Sorina Dănăilă, prima carte relatând evadarea din infernul lagărelor sovietice siberiene a unui ofiţer de cavalerie polonez cu un număr de alţi întemniţaţi de naţionalităţi diferite, iar al doilea, fascinat de reuşita celui căruia îi citise cartea, reface drumul eroilor naraţiunii mânat de dorinţa să demonstreze nu numai că evadarea a fost posibilă dar şi că argumentele celor  care le  contestă veridicitatea nu au susţinere.

Drumul către libertate despre care scrie şi profesorul Alexandru Călinescu pentru polonezi mai ales a fost,  este şi rămâne în ceaţa vremurilor, de aceea şi interesul autorilor dar şi al cititorilor de a fi mereu căutat, spre cinstea poporului cândva vecinul românilor…

Să punctăm doar că datorită aceloraşi forţe de loc obscure soarta Poloniei de la 1794 până în 1918 fusese greu lăsată în seama Domnului, ca apoi să vină fatidicul  an 1939…

În anii din urmă, să menţionăm, o jurnalistă, cu o importantă carieră în domeniu, Anne Applebaum, trăitoare în Polonia, căsătorită cu Radoslaw Sikorski, jurnalist şi  el, dar cunoscut mai ales ca ministru al apărării şi ministru de externe în guvernele polone, oferă umanităţii masivul volum, aproape 700 de pagini, Gulagul o Istorie, traducere din engleză de Simona-Gabriela Vărzan şi Vlad Octavian Palcu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011, dedicată celor care i-au povestit despre anii cumpliţi ai terorii care au suferit-o…

O lume aparte, a polonezului Gustav Herling-Grudzinski…

Întoarcerea acasă de Slavomir Rawicz este cartea care tratează tocmai momentul anilor pactului Ribbentrop-Molotov, a împărţirii Poloniei, când însuşi autorul, tânăr ofiţer al armatei ocupate, este arestat de sovietici, sub învinuirea fictivă că ar fi desfăşurat activitate de spionaj, în dauna ocupantului.

„…Această zi – în care se împlineau douăsprezece luni de când fusesem arestat la Pinsk, la 19 noiembrie 1939 – avea să fie importantă pentru mine. Urma să fiu escortat la proces, în faţa  Curţii Supreme de Justiţie sovietice. Aici, la Moscova, în timp ce îmi târam picioarele pe coridoarele înguste ale închisorii Lubianka flancat de cei doi gardieni, nu eram decât un om aproape lipsit de identitate, înfometat, îngrozitor de singur şi care încerca să reziste în acel loc rece şi umed şi să treacă peste ostilitatea şi bănuielile autorităţilor. Exact cu un an în urmă, când membrii poliţiei secrete sovietice dăduseră buzna în casa părinţilor mei din Pinsk, unde mama organizase o petrecere de bun-venit în cinstea mea, eu eram locotenentul  Rawicz din cavaleria poloneză, aveam douăzeci şi patru de ani, eram zvelt şi inteligent, purtam o uniformă bine croită, pantaloni de călărie şi eram încălţat cu cizme lustruite. Condiţia mea actuală era un omagiu  adus brutalităţii fără sfârşit şi rafinamentului anchetatorilor NKVD (poliţia secretă  sovietică) din Minsk şi Harkov. Prin durere, mizerie şi degradare, ei încercau să transforme un bărbat într-un animal care cerşeşte îndurare”.

Suportă interogatoriile, bătăile cumplite, procesul, aşa-zisul proces cu condamnarea la 25 de ani de muncă silnică, încărcarea sutelor, miilor de condamnaţi ca şi el în vagoanele de vite. Şi după zile şi nopţi, săptămâni de nesomn, după cam cinci mii de kilometri, sunt opriţi la Irkutk. De aici, coloanele, străjuite cu câinii lup, cu puştile celor care nu-i cruţă pe cei mai slab fizic, în teribila iarnă siberiană, după săptămâni şi alte săptămâni de marş, cu viscol şi frig, nemâncaţi şi fără să doarmă decât iepureşte,  ajung la lagărul 303, aproape de Cercul Polar, cam la 500 de kilometri sud.

Timpul devine sfătuitorul oamenilor şi aici. Rawicz, şi alţii ca el, şapte la număr, el, alţi doi polonezi, un leton, un lituanian, un sârb şi un american, determinaţi de împrejurări dar şi de ceva noroc,  decid evadarea.  Pe drum li se alătură al optulea, o fată, Kristina, poloneză, deportată şi obligată să muncească într-un colhoz sovietic.

Cartea reconstituie  pas cu pas itinerariul, din Nordul extrem, de la Cercul Polar, prin Mongolia, deşertul Gobi, Tibet, munţii Himalaya, înfruntând gerul, dogoarea  neînchipuită a deşertului, lipsa de apă, capcanele neprevăzute nu numai a înălţimilor, dar şi eventualele priviri ale fiinţelor cuvântătoare, nu întotdeauna posibile prietene. Se hrănesc cu ce le iese în cale, cu ierburi mai ales şi şerpi, cu peşte, vânează ceea ce pot. Rar nimeresc sub un acoperiş cu fiinţe umane. Cât străbat teritorii sovietice evită oamenii, după aceea îi caută, ospitalitatea mongolilor le devine tot mai necesară.

Traversarea  nu numai a deşertului cere şi face victime. Mai întâi Kristina şi polonezul Makowski. În Tibet moare lituanianul Marchinkovas, iar în munţi polonezul Paluchowicz. Mai  rămân patru. Când ajung în India, după 18 luni de când coborâseră la Irkutk din trenul condamnaţilor şi ajunseseră pe jos, peste 6000 de kilometri până în lagărul 303,   starea lor fizică mai ales era jalnică. Un spital britanic, în India,  i-a preluat, ca să-i îngrijească.

„Nu e nevoie să insist asupra forţei de impact a acestei cărţi ce ne dă, pe  de o parte, o imagine zguduitoare a Gulagului, iar pe de alta ne arată că fiinţa umană îşi poate depăşi  atunci când vrea să-şi recapete libertatea şi demnitatea, propriile limite”, spune profesorul Alexandru Călinescu în cronica sa de prim-plan în ziarul citat. Dar pentru aceasta, relatează Străjărel Olaru în cuvânt-înainte la cartea tradusă de Veronica Halinschi şi Lia  Decei, „Rawicz  şi tovarăşii lui fugari traversează Siberia îngheţată, Mongolia şi  neîndurătorul  deşert  Gobi, Tibetul, apoi asprul lanţ muntos Himalaya,  pentru a ajunge în India şi a fi salvaţi , în final, de soldaţii britanici. Preţul pe care l-au plătit a fost mare, trei dintre ei pierzându-şi viaţa pe un drum lung de aproape 6500 de kilometri”.

Cartea lui Rawicz a apărut în anul 1956, suficient timp pentru ca până la moarte autorul să se şi bucure de unele succese dar  să se confrunte şi cu o seamă de acuzaţii, mai ales că scriind Întoarcerea acasă el spune dintru început: „Slavomir Rawicz îi este profund recunoscător lui Roland Downing care l-a ajutat să scrie această carte”, alimentând ideea că volumul nu este opera sa.

Şi totuşi, Slavomir Rawicz s-a dovedit a fi un om cu un destin extraordinar, a realizat un bestseller, The Long Walk, tradus în peste 25 de limbi şi tipărit în sute de mii de exemplare, ultima editura  Corint 2012, redactare Lia Decel, tehnoredactare computerizată Mihaela Ciufu, coperta Andreea Apostol, ilustraţia copertei, cadru din filmul The Way Back, 2010, carte difuzată şi în 2014 odată cu Ziarul de Iaşi. „Autorul  ar fi putut să-l facă gelos pe succesul lui până şi pe Henri Charriere, care abia treisprezece ani  mai târziu îşi va publica în Franţa la fel de celebrul  Papillon”, revine cu precizările prefaţatorul, evidenţiind că „Hollywoodul  le-a ecranizat  cu succes pe amândouă”.

Incredibila lor aventură a servit deci drept sursă de inspiraţie, cum reuşit scrie ultima copertă despre ecranizarea Drumul spre casă, în regia lui Peter Weir care a rulat şi la noi, având în distribuţie şi doi actori români.

„O adevărată odisee care ne poartă prin ţinuturile pustii ale Asiei şi prin imensitatea sufletului omenesc”, scrie pe aceeaşi copertă Benedict Allen. „O poveste impresionantă despre curaj şi tenacitate”, „povestea adevărată a unui drum anevoios spre libertate”, ne incită scrisul de pe prima copertă şi Editura are dreptate.

După război, autorul s-a stabilit în Marea Britanie, iar din 1975 a început să ţină o serie de conferinţe despre drumul spre libertate, a corespondat cu oameni din întreaga lume, impresionaţi de povestea sa.

Scrisă doar din memorie, cartea are şi destule inexactităţi, deşertul Gobi descris de Rawicz nu seamănă deloc cu cel din realitate, ca să treacă din Mongolia în Tibet evadaţii ar fi trebuit să traverseze un lanţ muntos ce nu apare în descrierea reliefului, după cum este pusă la îndoială perioada prea lungă cât au rezistat fără apă, ca şi escaladarea masivului Himalaya  fără echipament adecvat,  dar mai ales întâlnirea cu „omul zăpezilor”, faimosul Yeti.

Acuzaţiile iau proporţii prin aceea că autorul neconcordanţelor, a erorilor, exagerărilor, fantasmelor, şi-ar fi falsificat însăşi biografia, el de fapt ar fi fost eliberat din lagăr după un an (?) iar povestea relatată ar fi a unui alt polonez, care, într-adevăr, a reuşit  să evadeze. Acuzaţie rămâne şi întâmplarea că în timp ce ani de zile Rawicz a rămas eroul zilei,  despre ceilalţi trei supravieţuitori ai drumului spre libertate  nu s-a mai vorbit nimic, nici ca dovadă a întâmplărilor…

Suficient ca opinia publică, acuzatorii să rămână cu întrebarea: Ficţiune?

Dilema a încercat s-o descurce scriitorul francez Sylvain  Tesson pe care profesorul Alexandru Călinescu îl vede „un scriitor de primă mână”, mai ales că „intenţia lui nu este de a se lansa într-o aventură de dragul aventurii”, ci „important pentru el este să demonstreze că evadarea a fost posibilă”, combătând contestările…

Tesson, după cum apreciază şi Adriana Bittel într-o cronică a sa (revista Formula AS nr. 1121, iunie 2014), „şi-a început propria aventură din inima Siberiei, din Iakutsk, urmând pas cu pas, cu aproximativ aceleaşi mijloace şi în aceleaşi condiţii, calea evadaţilor din gulag”, pentru a stabili  dacă cele scrise în „Întoarcerea acasă” sunt posibile. Aventura i-a răspuns că „forţa evadatului stă în faptul  că nu are nimic de pierdut şi că fiecare pas îl apropie de moarte sau de dezrobire, ceea ce înseamnă în ambele cazuri o situaţie preferabilă infernului rămas în urmă”.  Aventurierul de mai apoi se încredinţa dar şi demonstra că se poate, chiar dacă el nu avea motivaţia care i-a împins pe evadaţi până la capăt, ci doar simpla dorinţă  de a afla adevărul. Adevăr care i-a spus, dacă „pentru Rawiez şi companionii lui cuvintele „a te opri însemnau a muri”,  erau o crudă realitate, pentru Tesson se putea opri oricând, dar onestitatea,  pariul cu sine însuşi, nevoia de a dovedi că epopeea evadaţilor nu a fost o fantezie, cum credeau mulţi, l-au împins înainte pe traseul consemnat de polonez”, convingându-ne că totul e un adevăr.

Reporterul  din Sylvain Tesson, conştiincios, a notat tot, impresii şi constatări, a căutat în toate haltele posibile , mărturiile  trecerii evadaţilor, iar chiar dacă nu le-a găsit,  i s-a părut plauzibil aceasta pentru că a zis gazetarul din el, „evadatul e doar o umbră pe care libertatea o lasă pe drum”. „O umbră pe care, zice şi Adriana Bittel, nicio ideologie totalitară, nicio poliţie politică nu o pot împiedica să se întindă până la ţelul visat”.

De aceea se şi scriu cărţile de felul celor recomandate cititorilor noştri. Ca drumul către libertate, indiferent unde se construieşte, chiar şi în China la 4-5000 de metri înălţime, cum ne informează Alexandru Călinescu, să fie liber…  Liber pentru că “libertatea, această pâine a sufletului, este la fel  de necesară vieţii ca şi pâinea trupului”, ne asigură acelaşi.

 

Ion N. Oprea



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5