Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    DUMITRIȚELE

    Primit pentru publicare: 24 Oct. 2021
    Editor: Ion Istrate
    © Elena Petriman, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)


    Așa li se spunea: dumitrițe. De cum cădea bruma, parcă în ciuda anotimpului tot mai friguros, dumitrițele din fața casei noastre începeau a zâmbi. Nimeni nu știa când au început a înflori prima dată. Povestea lor se pierduse în negura anilor. Doar, de curând, după ce a dispărut și casa părintească, am întrebat-o pe sora mai mare:
    Îți mai aduci aminte de florile acelea cărămizii din fața casei noastre? Știi cum se numeau?
    Cum să nu-mi aduc aminte? Li se spunea dumitrițe. Eram copil, când mama Sofia le răsădea, împreună cu tata.
    Tata să pună flori? Nu-mi vine a crede!
    Nu-ți vine a crede, dar așa a fost. Mama Sofia le adusese de la casa ei, de la Mireni.
    Și de ce li se spunea ,,dumitrițe”?
    Pentru că înfloreau toamna, târziu, de Sf. Dumitru. Și-n fiecare toamnă, de ziua Sfântului Dumitru, mama Sofia ducea dumitrițe la cimitir, pe mormântul celor care odihneau acolo.
    Bine, bine, dar noi nu avem pe nimeni cu numele de Dumitru!
    Nu mai avem, dar am avut, așa știa mama Sofia. Și nu erau numai pentru Dumitru, erau pentru toți adormiții din neamul nostru. Să le simtă parfumul, așa spunea ea.
    De ce nu se mai găsesc dumitrițele, unde au dispărut?
    Au dispărut acolo unde au dispărut și părinții, și bunicii, și străbunicii noștri. În schimb, au apărut crizantemele olandeze, pe care le găsești la orice colț de stradă, pe tot parcursul anului. Ne-am modernizat, dragă!
    Așa o fi, dar parfumul dumitrițelor este inconfundabil: miros de toamnă, foșnet de frunze, culoare ruginie, pe care o vezi și o simți doar de Sf. Dumitru. Pe lângă toate astea, crizantemele par o schiță nereușită a unui tablou de toamnă-iarnă. O copie nereușită, palidă, lipsită de vlagă, a faimoaselor noastre dumitrițe.
    Tu ai mai văzut undeva dumitrițe? Tare mult mi-ar plăcea să le răsădesc în locul unde-și doarme somnul de veci copilul meu.
    Dacă ai să poți ajunge la biserica noastră de pe deal, acolo unde dorm strămoșii noștri, încă de pe vremea lui Ștefan, vei găsi, încă vei găsi, frumos mirositoarele dumitrițe. Se apropie ziua de Sf. Dumitru, ar trebui să fi înflorit deja.
    Așa o să fac, doar că nu-i timpul potrivit, pandemia asta ne ține în case. Uite, se fac doi ani și noi tot în izolare, tot cu gândul la ceea ce era frumos odată.
    A fost și nimic nu va mai fi la fel, dragă. Dar dumitrițele noastre te pot aștepta, ele nu pleacă de acolo, de pe mormântul neamului nostru. Să știi că și eu mi-am adus câteva tufe, aici, cu mine. Doar așa mai simt parfumul toamnelor de altădată. Cu bătrânețile mele, unde și cum să mai pot ajunge la bisericuța de pe deal? Și mai cu seamă în vremea asta de pandemie?
    Lasă, poate va trece și pandemia, poate va veni și vremea să revedem locurile natale, cu parfum de dumitrițe.
    Cine poate ști ce ne rezervă viitorul! Să sperăm că ai dreptate! Să sperăm că vom reuși să reîmprospătăm casele noastre cu parfum, mult parfum de dumitrițe. Așa cum o făceau părinții noștri, odată, pe vremea când noi eram niște copii.
    Ce frumos ar fi!

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5